Makeup

Tocmai ce ne obişnuiserăm cu măştile, cu spălatul pe mâini şi cu pulverizarea în prostie de dezinfectant pe orice – clanţe, mese, lifturi, tastaturi, animale de companie, scrâncioburi –, când a sosit anunţul că, prin ordonanţă de guvern, gata, nu mai e pandemie, s-a terminat, aşa, pe la ora 15.30 într-o zi de vară. O întreagă industrie s-a prăbuşit atunci. Măştile, care, până în 2020, se vânduseră cu şase lei duzina şi ajunseseră în timpul epidemiei la opt-zece lei bucata, reveneau acum la preţuri decente. La fel şi dezinfectantele, clorul, detergenţii speciali pentru legume şi fructe, mănuşile de unică folosinţă sau alcoolul sanitar. Ce business să mai fie şi ăsta? Să ne limităm la mască, fiindcă în jurul acestui articol s-au rostogolit o mulţime de polemici. Dincolo de rolul ei în menţinerea sănătăţii publice, bucăţica asta de material textil ajunsese răsfăţata publicului, a presei, chiar şi a caselor de modă. A fost fabricată în mii de modele, croieli şi culori, a cunoscut mode, tendinţe, a beneficiat de un design privilegiat, adaptat diferitelor ocupaţii şi meserii. Unii creatori – câţiva dintre ei celebri – au avut ideea de a confecţiona seturi: pantofi, geantă şi mască asortate la culoare, stil şi vârstă. Pentru cei care nu concep să facă un drum până la chioşcul de ziare din spatele blocului fără a purta cumva, pe undeva, tricolorul românesc, s-au fabricat măşti roş-galben-albastre; pentru rockeri, măşti cu AC/DC, pentru mirese şi naşi, măşti din dantelă cu filtru antivirus şi aşa mai departe. Nimeni n-a rămas fără acest accesoriu la marele bal mascat.

Revenirea la o lume fără măşti a fost o eliberare, dar nu pentru toată lumea. Unii o purtaseră şi înainte de pandemie. A fost şi este un mod de viaţă. Nu cârpa în sine, ci ceea ce este în spatele ei, atitudinea, caracterul, spoiala. Virtualul, simularea, nimicul împotriva realităţii. Înfruntarea este, ca de obicei, inegală. E greu să te lupţi cu o mască, deşi în ultima vreme au apărut ceva rezultate încurajatoare, mici victorii de parcurs. Văzând asta, protagoniştii balului au început să apeleze la altă metodă. La makeup. Dacă în spatele unei măşti mai poţi citi câte ceva, machiajul anulează cu desăvârşire această posibilitate. Fondul de ten ascunde fondul problemei. Rimelul îngroapă minciuna din ochi. Rujul îndulceşte veninul ieşit dintre buze. Genele false flutură poveşti de adormit copiii. Pomeţii îndopaţi cu acid hialuronic se zbat să se lăţească în zâmbete plăsmuite stângaci. Frunţile crestate de riduri sunt o amintire. Rezultatul? Un lung şir de marionete, ce-i drept, fără mască, dar la fel de neverosimile prin înfăţişare, prin ce fac, prin ce spun, care nu îşi fac griji în legătură cu succesul de casă. Orice show are un public, care habar n-are ce se petrece în cabina de machiaj, nu vede faţa actorului înainte de makeup şi aplaudă în neştire. Spectacolul are astfel succes şi, foarte important, credibilitate. Iar sala de spectacol e cât lumea de mare. Repertoriul e recurent ceea ce îl încadrează lejer în categoria „de acelaşi autor”. Uneori, devine pueril, redundant, prin modalităţile de abordare sau printr-o logică atât de fragilă, încât te lasă cu gura căscată. Ştirile nu mai sunt ştiri, fiindcă stratul gros de pudră le prăfuieşte până la dispariţia celei mai elementare coerenţe. Un război, în care, din nefericire, mor sute de oameni, nu e război, ci operaţiune specială. Contraofensiva a început primăvara şi s-a sfârşit în pragul toamnei fără, de fapt, să înceapă. Câţiva lideri malefici  pentru unii şi providenţiali pentru alţii pun la cale o „nouă ordine mondială nedreaptă”. Înţelegem de aici că actuala ordine mondială este cea mai dreaptă din câte au fost în ultima mie de ani. Sisteme politico-economice aflate în evident declin se fardează violent şi strigă în gura mare că deţin soluţia concordiei universale, în timp ce drumurile lumii crapă sub greutatea camioanelor încărcate cu armament. Vom consuma carne printată 3D, vom face duş câte trei şi vom circula cu trotineta, în timp ce fabricile de drone sau tancuri vor lucra non-stop. Credinţa, religiile, diversitatea confesională au devenit motiv de înfruntare, când ar trebui să fie temple ale păcii. Resursele, energia, apa se împuţinează. Clima a luat-o razna. Terorismul redevine un flagel pentru că nimeni nu vrea să discute cu nimeni. Sferele de influenţă se prăbuşesc, se dizolvă apoi se recompun arbitrar. Unii batjocoresc sau ard cărţile sfinte, simbolurile sacre sau drapelele celorlalţi. Lumea iese în stradă, şi de-o parte şi de cealaltă, pentru a cere răspunsuri. Toate erorile şi gafele ultimilor o sută cincizeci de ani par să se răzbune acum. Şi asta numai din cauza unui makeup strident, care a ascuns multă, prea multă vreme, adevărata faţă a unei lumi a cărei singură raţiune de a exista pare a fi conflictul. Cred că, religios sau nu, acest secol va avea de rezolvat o problemă de care depinde viitorul omenirii: reţeta demachiantului potrivit. (Dragoş CIOCĂZAN)