Mai parşivă decât virusul

Cel mai parşiv virus care bântuie România nu este Covid. Este politica. Am văzut oameni de toată isprava care, odată ce au atins ori s-au lăsat atinşi de politică, au suferit o cumplită metamorfoză. Nu ştiu cum şi de ce se întâmplă. Nu judec. Doar constat. Noi înşine devenim alţii când e vorba de politică. Acceptăm să ne înregimentăm în spatele unor promisiuni, exersăm cu conştiinciozitate ura, votul „contra”, rar „pro”. Judecăm cu dublă măsură. Ne înfrăţim cu chipuri virtuale pe care (cred) le înnobilăm cu speranţele, cu imaginea cuiva pe mâinile căruia am dori să lăsăm viaţa comună. Şi ne punem pe aşteptat. Să se schimbe, să fie bine. Dar nu e bine.
Tragedia de la Piatra Neamţ, venită la zece ani de la tragedia de la Maternitatea Giuleşti, cinci ani de la tragedia de la Colectiv, ne arată cât de greşiţi suntem. Vă aduceţi aminte tumultul acelor zile? Vă aduceţi aminte ce de promisiuni? Dar de faptul că unul dintre cei care au fost consideraţi principalii vinovaţi de dezastrul de la Colectiv a fost ales, democratic, din nou, primar?! Dar de listele de candidaţi pline de traseişti, de persoane certate cu legea, de persoane condamnate sau în curs de condamnare, liste pe care suntem chemaţi să le votăm în acest an?
De fiecare dată, pentru orice tragedie, şi viaţa noastră, în general, este o tragedie din păcate, suntem împinşi să căutăm un Acar Păun, un individ sau un partid, cerem un cap care să cadă. Şi ne jelim şi ne jelim…şi după ce ne ştergem lacrimile ni se şterge din minte motivul. Şi o luăm de la capăt. Sau mai este varianta vinovatului colectiv. Toţi suntem vinovaţi. Cum adică? De ce suntem toţi vinovaţi? O să spuneţi că noi votăm. Dar cei care ne mint? De unde să ştim că nu trebuie să acordăm prezumţia de nevinovăţie? De ce ni se pretinde să sperăm?
Dar, de ce nu candidează cei mai buni dintre noi? De ce ne lăsăm manipulaţi? Şi de ce ignorăm vinovăţia individuală? De ce trebuie să plătim toţi pentru incompetenţa profesională, imoralitatea şi amoralitatea politicienilor, managerilor, medicilor, judecătorilor, procurorilor, educatorilor, poliţiştilor…? De ce nu plătim fiecare în parte pentru relele noastre? De unde orgoliul acesta deşănţat de a nu recunoaşte că nu avem şi/sau nu putem? La câte drame mai acceptăm să fim martori, eroi sau victime ca să ne manifestăm ca o naţiune inteligentă, responsabilă? Cât mai continuăm să dăm vina pe fatalitate?
Au trecut 10 ani de la incendiul de la Maternitatea Giuleşti. Au trecut cinci ani în care nu am aşteptat decât să fie condamnaţi vinovaţii de tragedia de la Colectiv?! Sau aşteptarea trebuia să fie despre schimbarea condiţiilor din spitale? În cinci ani, ce s-a schimbat în sistemul de sănătate? Au fost majorate, corect!, salariile angajaţilor, fie ei medici, asistenţi.
S-a mai tencuit, pe ici pe colo, să nu se vadă hidoasele crăpături, s-a mai acoperit mucegaiul de pe pereţi… s-a ascuns gunoiul sub preş. O, da, au mai fost nişte focuri de paie cu judecarea unor fapte de corupţie. Şi da, au continuat să plece, pentru o viaţă mai bună, medicii şi asistentele de care avem aici atâta nevoie, specialişti pregătiţi pe banii noştri, ai tuturor. De ce pleacă? Din cauza sistemului. Cine sau ce e sistemul?! Cum ne vindecăm de „politică”?! (Mioara Vergu-Iordache)