Lungul drum al întâmplării către ştire

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri, 9 iulie, decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, respectând Decizia 358 din 2018 a CCR, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Administraţiei Prezidenţiale. „Hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de preşedintele României, ci şi de majoritatea politică”, a mai spus aceasta. Corect. În principiu. Vom avea linişte în societate? Este această decizie o ştire? Mă tem că…
Aparent, la noi sunt multe întâmplări, subiecte de ştiri. În realitate… Lipseşte ştirea. Pentru că la noi nu sunt, în mod real, întâmplări-evenimente. Este o păguboasă molfăială de fapte amânate, întoarse pe toate părţile, rămânând, totuşi, părţi nedescoperite. Şi uite-aşa pierdem vreme, acţionând „după ureche”, în funcţie de simpatii şi antipatii. Care, evident, sunt conforme cu informaţiile noastre. Subiective. Se ştie, nu-i nicio noutate, suntem receptivi la ceea ce rezonează cu punctul nostru de vedere! Şi de aceea suntem aşa de divizaţi! Nu în două părţi, că ar fi mai uşor de gestionat o asemenea situaţie! Cam câte bordeie, atâtea părţi!
Se vorbeşte despre stânga şi dreapta. Poate când e vorba de mâna cu care suntem mai abili. Se vorbeşte despre comunism şi capitalism. Poate la lecţiile de…învăţământ politic. (Tinerii nu ştiu despre!) În realitate, venalii lor şi venalii noştri. Auzim şi despre dragoste de ţară! Să nu exagerăm, e vorba de unde vine para-ndărăt mai substanţială! Vorbim de justiţie, de adevăr, de egalitate. Până la uşa casei noastre. Ceilalţi sunt corupţi! Ne facem semnul crucii cu mâna şi cu limba în cerul gurii, dar nesocotim cartea sfântă, nu în dogmele ei, ci , mai ales, în principiile morale. Clamăm existenţa familiei tradiţionale, dar e plină uliţa de violenţă domestică, de copii abandonaţi, de adultere, de… Suntem iubitori de părinţi, dar e ţara plină de bătrâni abandonaţi… Înjurăm cu sârg la generaţii. Bătrânii pe tineri, tinerii pe bătrâni. Intelectualii îi privesc şi tratează cu infatuare pe cei mulţi, fără cultură, fără şcoală. Semidocţii, sfertodocţii se consideră oameni de cultură…
Căutăm şi găsim motive, argumente, scuze pentru orice! N-am merge însă la cauze! Răstălmăcim efectele şi nu obosim să-i afurisim pe aceia care au un alt punct de vedere decât al nostru. Confundăm oameni cu instituţii. Cântărim cu măsuri diferite situaţii similare. Tergiversăm – nu noi, ci aleşii noştri, din tot spectrul politic, de la toate nivelurile – luarea unor decizii pentru a dovedi că suntem mai tari, mai puternici, pentru că „putem”. Ni se forţează răbdarea până la limita extremă. Şi ni se zâmbeşte complice, ca şi cum am fi părtaşi. Nu suntem. Nu suntem părtaşi, suntem conştienţi şi responsabili, capabili să furnizăm ştiri pozitive verificabile. Putem demonstra că aceasta este o ştire?!  (Mioara Vergu-Iordache)