Liceul privat – o alternativă?
Data:
21 aprilie 2020
Cu ani în urmă, în preajma primei conflagraţii mondiale, şi chiar în perioada interbelică, a fi elev de liceu reprezenta o mândrie, atât pentru elev, cât şi pentru familia care făcea eforturi enorme pentru a-şi trimite copilul la „şcoli înalte”. La absolvirea liceului puteai ajunge învăţător, pedagog, funcţionar sau chiar profesor la clasele de gimnaziu. Cum urmarea cursurilor unei universităţi era o întreprindere la care nu prea se încumetau mulţi să viseze, liceul devenise un fel de dovadă a ambiţiei şi a puterii financiare a celor care reuşeau să-şi facă odrasla „domn”. Apoi, după 1950, lucrurile s-au schimbat. Au apărut licee specializate în tehnologie, ştiinţe, artă, construcţii, care pregăteau lucrători de înaltă calificare, în special pentru industria care se dezvolta în ritmuri greu de imaginat astăzi. După unii, această dezvoltare a fost o performanţă de neatins în zilele noastre, pentru mulţi alţii, a fost un exerciţiu inutil şi haotic. Istoria le va aşeza pe toate la locul lor.
Odată cu anii 90, însă, apar probleme generate de scăderea autorităţii profesorilor, dar şi de destructurarea unor întregi ramuri industriale. şi astfel ne-am trezit în faţa unor provocări cărora sistemul de învăţământ mediu de stat nu reuşeşte să le facă faţă: lipsa interesului elevilor pentru studiu, abandonul şcolar, rate ale promovabilităţii de sub 40% în unele zone, incapacitatea unor cadre didactice de a se adapta la noua orientare economică, indisciplină, violenţă, absenteism. În tot acest amestec de situaţii şi condiţii nefavorabile, şi-au făcut apariţia liceele private, ca rod al iniţiativei unor temerari în domeniu, oameni cu viziune, care s-au gândit să ofere adolescenţilor alternative viabile la sistemul de stat.
Rezultatele examenului de Bacalaureat, publicate anul trecut de Ministerul Educaţiei, arată că unităţile de învăţământ liceal particular din Bucureşti nu stau deloc rău. Există chiar câteva dintre acestea unde a fost înregistrată o rată de promovare de 100 la sută şi unde absolvenţii au obţinut note mari la probe. De exemplu, la Liceul Teoretic Școala Europeană Bucureşti, toţi cei 10 absolvenţi înscrişi au promovat examenul de Bacalaureat 2019, cea mai mare medie obţinută fiind de 9,90. O promovare a examenului de Bacalaureat de 100% a fost înregistrată şi la Complexul Educaţional Laure-Reut din Capitală. Toţi cei 20 de elevi înscrişi au promovat examenul, cea mai mare medie obţinută fiind de 9,86. De asemenea, la Liceul Teoretic Naţional toţi cei 11 absolvenţi înscrişi pentru a susţine Bacalaureatul au promovat examenul, cea mai mare medie obţinută fiind de 8,5. La Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, cunoscut ca unitate de elită a învăţământului liceal, în care se formează an de an numeroşi olimpici internaţionali, 90% dintre absolvenţii înscrişi pentru a susţine Bacalaureatul au promovat examenul maturităţii. Un elev a obţinut media 10, iar 12 dintre cei 132 de înscrişi, fie au fost respinşi, fie nu s-au prezentat la probe. O rată de promovare de 90 la sută a fost înregistrată şi la Liceul Teoretic Școala Mea, unde opt dintre cei nouă absolvenţi înscrişi au promovat examenul. Cea mai mare medie obţinută a fost de 9,75. Situaţia arată aproape identic şi în celelalte judeţe ale ţării.
Pe de altă parte, există licee private unde doar doi sau trei elevi au promovat examenul de Bacalaureat. Bunăoară, la Liceul Particular Onicescu-Mihoc doar trei absolvenţi dintre cei 21 înscrişi au promovat examenul de Bacalaureat. Totodată, la Liceul FEG 14 elevi s-au înscris pentru a susţine Bacalaureatul. Doar trei dintre aceştia au obţinut note de trecere, în timp ce 10 au fost declaraţi respinşi, iar unul nu s-a prezentat la examen. Nu este aici locul în care să comentăm aceste statistici, aşa cum nu vom analiza calitatea procesului de instruire a elevilor din aceste şcoli. Cert este însă că alternativa privată prinde contur la toate nivelurile de învăţământ din România. În primul rând, pentru că rezolvă marile probleme ale sistemului educaţional românesc de stat, după 1990: subfinanţarea, îndepărtarea de economia reală şi lipsa cultivării spiritului de competitivitate.
Finanţarea învăţământului din România (atât preuniversitar cât şi universitar) nu a atins niciodată în ultimii douăzeci de ani cuantumul legal de minimum 6% din produsul intern brut, cu toate că a înregistrat o evoluţie ascendentă. Din analiza efectuată cu privire la structura acestei majorări a finanţării a reieşit că o parte a acesteia ar putea fi explicată prin faptul că s-au alocat sumele necesare plăţii hotărârilor judecătoreşti câştigate definitiv de către salariaţii din sistemul de învăţământ preuniversitar şi cele necesare creşterii salariale rezultate din acordarea unor drepturi pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare. Deci încălcăm legea, respectând-o! Un paradox pe care îl tolerăm de prea multă vreme…
Un alt indicator care ne plasează la coada clasamentelor europene este rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie. La nivel european, ţinta asumată în cadrul UE 2020 este de 10%, iar la nivelul anului 2019, valoarea indicatorului la nivelul UE28 a ajuns la 10,7%. România, prin Programul Naţional de Reformă, şi-a stabilit, pentru anul 2020, o ţintă de 11,3%, un proiect destul de ambiţios, ţinând cont de faptul că, la nivelul anului 2018, România a înregistrat o valoare de 18,5%, ceea ce o poziţionează pe antepenultimul loc, înainte de Malta (19,7%) şi Spania (19%).
În context, sistemul de învăţământ liceal privat pare să fie o soluţie viabilă, mai ales datorită faptului că reuşeşte să rezolve dificultăţile endemice ale sistemului de stat, prin alocări înţelepte de bani şi resurse materiale, dar şi prin controlul strict al prezenţei în băncile şcolii. Iar existenţa unui sistem paralel de învăţământ nu poate avea decât o influenţă benefică prin crearea unui mediu concurenţial sănătos şi de perspectivă.
Odată cu anii 90, însă, apar probleme generate de scăderea autorităţii profesorilor, dar şi de destructurarea unor întregi ramuri industriale. şi astfel ne-am trezit în faţa unor provocări cărora sistemul de învăţământ mediu de stat nu reuşeşte să le facă faţă: lipsa interesului elevilor pentru studiu, abandonul şcolar, rate ale promovabilităţii de sub 40% în unele zone, incapacitatea unor cadre didactice de a se adapta la noua orientare economică, indisciplină, violenţă, absenteism. În tot acest amestec de situaţii şi condiţii nefavorabile, şi-au făcut apariţia liceele private, ca rod al iniţiativei unor temerari în domeniu, oameni cu viziune, care s-au gândit să ofere adolescenţilor alternative viabile la sistemul de stat.
Rezultatele examenului de Bacalaureat, publicate anul trecut de Ministerul Educaţiei, arată că unităţile de învăţământ liceal particular din Bucureşti nu stau deloc rău. Există chiar câteva dintre acestea unde a fost înregistrată o rată de promovare de 100 la sută şi unde absolvenţii au obţinut note mari la probe. De exemplu, la Liceul Teoretic Școala Europeană Bucureşti, toţi cei 10 absolvenţi înscrişi au promovat examenul de Bacalaureat 2019, cea mai mare medie obţinută fiind de 9,90. O promovare a examenului de Bacalaureat de 100% a fost înregistrată şi la Complexul Educaţional Laure-Reut din Capitală. Toţi cei 20 de elevi înscrişi au promovat examenul, cea mai mare medie obţinută fiind de 9,86. De asemenea, la Liceul Teoretic Naţional toţi cei 11 absolvenţi înscrişi pentru a susţine Bacalaureatul au promovat examenul, cea mai mare medie obţinută fiind de 8,5. La Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, cunoscut ca unitate de elită a învăţământului liceal, în care se formează an de an numeroşi olimpici internaţionali, 90% dintre absolvenţii înscrişi pentru a susţine Bacalaureatul au promovat examenul maturităţii. Un elev a obţinut media 10, iar 12 dintre cei 132 de înscrişi, fie au fost respinşi, fie nu s-au prezentat la probe. O rată de promovare de 90 la sută a fost înregistrată şi la Liceul Teoretic Școala Mea, unde opt dintre cei nouă absolvenţi înscrişi au promovat examenul. Cea mai mare medie obţinută a fost de 9,75. Situaţia arată aproape identic şi în celelalte judeţe ale ţării.
Pe de altă parte, există licee private unde doar doi sau trei elevi au promovat examenul de Bacalaureat. Bunăoară, la Liceul Particular Onicescu-Mihoc doar trei absolvenţi dintre cei 21 înscrişi au promovat examenul de Bacalaureat. Totodată, la Liceul FEG 14 elevi s-au înscris pentru a susţine Bacalaureatul. Doar trei dintre aceştia au obţinut note de trecere, în timp ce 10 au fost declaraţi respinşi, iar unul nu s-a prezentat la examen. Nu este aici locul în care să comentăm aceste statistici, aşa cum nu vom analiza calitatea procesului de instruire a elevilor din aceste şcoli. Cert este însă că alternativa privată prinde contur la toate nivelurile de învăţământ din România. În primul rând, pentru că rezolvă marile probleme ale sistemului educaţional românesc de stat, după 1990: subfinanţarea, îndepărtarea de economia reală şi lipsa cultivării spiritului de competitivitate.
Finanţarea învăţământului din România (atât preuniversitar cât şi universitar) nu a atins niciodată în ultimii douăzeci de ani cuantumul legal de minimum 6% din produsul intern brut, cu toate că a înregistrat o evoluţie ascendentă. Din analiza efectuată cu privire la structura acestei majorări a finanţării a reieşit că o parte a acesteia ar putea fi explicată prin faptul că s-au alocat sumele necesare plăţii hotărârilor judecătoreşti câştigate definitiv de către salariaţii din sistemul de învăţământ preuniversitar şi cele necesare creşterii salariale rezultate din acordarea unor drepturi pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare. Deci încălcăm legea, respectând-o! Un paradox pe care îl tolerăm de prea multă vreme…
Un alt indicator care ne plasează la coada clasamentelor europene este rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie. La nivel european, ţinta asumată în cadrul UE 2020 este de 10%, iar la nivelul anului 2019, valoarea indicatorului la nivelul UE28 a ajuns la 10,7%. România, prin Programul Naţional de Reformă, şi-a stabilit, pentru anul 2020, o ţintă de 11,3%, un proiect destul de ambiţios, ţinând cont de faptul că, la nivelul anului 2018, România a înregistrat o valoare de 18,5%, ceea ce o poziţionează pe antepenultimul loc, înainte de Malta (19,7%) şi Spania (19%).
În context, sistemul de învăţământ liceal privat pare să fie o soluţie viabilă, mai ales datorită faptului că reuşeşte să rezolve dificultăţile endemice ale sistemului de stat, prin alocări înţelepte de bani şi resurse materiale, dar şi prin controlul strict al prezenţei în băncile şcolii. Iar existenţa unui sistem paralel de învăţământ nu poate avea decât o influenţă benefică prin crearea unui mediu concurenţial sănătos şi de perspectivă.
(Dragoş CIOCĂZAN)
Numărul 808
