La intersecţia bulevardului Ferdinand cu bulevardul Mihai Bravu se află o frumoasă clădire restaurată recent. Vorbesc despre o clădire istorică ce adăposteşte de decenii bune o prestigioasă instituţie, respectiv, Colegiul Naţional Iulia Haşdeu. Deseori m-am întrebat cum arată interiorul clădirii, dar mai ales cine sunt elevii acestui liceu.
Am aflat de la doamna director adjunct al Colegiului Naţional Iulia Haşdeu profesor Maria Magdalena Capotă că este în top zece licee bucureştene şi că are o impresionantă istorie. Într-adevăr, plăcile comemorative din foaierul liceului te fac parcă să păşeşti cu grijă, ca într-un muzeu. Asta pentru că plăcile au înscrisuri despre Regele Ferdinand şi Regina Maria. Întemeierea instituţiei s-a făcut sub patronajul Casei Regale în 1926. Apoi a traversat numeroase epoci istorice şi culturale, cunoscând diverse formule educative, dar întotdeauna colegiul şi-a continuat misiunea: aceea de a fi lider în învăţământul preuniversitar românesc. În anul şcolar 1926-1927 pornea la drum sub numele de Şcoala secundară de fete Obor, apoi, în 1929, se redenumea ca Liceul Comunal de Fete Iulia Haşdeu. În 1942 avea să primească actualul sediu. Apoi, după reforma din învăţământ din 1948, va fi numit Liceul teoretic nr. 7. Instituţia devine, începând din 1971, liceu real-uman cu limba de predare spaniolă, proces generalizat, aici, în anul şcolar 1974-1975. A urmat apoi perioada în care accentul s-a pus pe învăţământul tehnic şi a crescut foarte mult numărul de clase la seral, iar liceul a purtat numele de Liceul de Filologie-Istorie nr.1.
Anul 1989 a însemnat trecerea liceului către o altă etapă. Tranziţie făcută chiar cu sacrificii umane, fiindcă mulţi dintre elevii şi profesorii Liceului Iulia Haşdeu au fost implicaţi în evenimentele tragice din ‘89. Atunci a murit Raluca Sălăjan, elevă în clasa a X-a, o frumoasă şi sensibilă poetă în devenire, care nu împlinise 17 ani.
În anii ’90 se va numi Liceul Teoretic Iulia Haşdeu, iar din 2000 va primi numele pe care îl are şi astăzi, respectiv, Colegiul Naţional Iulia Haşdeu.
Am amintit câteva dintre datele importante din istoria liceului pentru a înţelege de ce am scris mai devreme că foaierul se aseamănă cu un muzeu. Locul este împânzit de plăci memoriale. Ordinea, curăţenia şi lumina bună ce intră pe ferestrele largi, pe de o parte. Laboratoarele, tehnologia, culorile deschise îl pot asemui cu orice spaţiu ultramodern al Uniunii Europene, pe de altă parte. Însă, dincolo de acestea, Colegiul Naţional Iulia Haşdeu este un spaţiu viu, în care tinerii elevi învaţă despre viaţă şi îşi construiesc viitorul.
La Colegiul Naţional Iulia Haşdeu se studiază intens. Colegiul oferă un învăţământ la standarde europene, în primul rând în ceea ce priveşte activitatea educativă, prin oamenii săi foarte bine pregătiţi profesional. Majoritatea profesorilor au gradul didactic I. Mulţi dintre profesorii colegiului au doctoratul sau sunt înscrişi la doctorat, foarte mulţi sunt absolvenţi de master. Dintre profesori, o mare parte sunt mentori sau formatori, autori de manuale şi auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale. În ceea ce priveşte resursa materială, în anul 2016 s-a încheiat Proiectul de consolidare, reabilitare, modernizare, dotare şi dezvoltare a infrastructurii educaţionale preuniversitare, Clădiri istorice, al Primăriei Sectorului 2 şi al Ministerului Dezvoltării Regionale, cu finanţare europeană, păstrându-se arhitectura specifică, dar urmărind crearea unor spaţii destinate cabinetelor şi laboratoarelor de fizică, de chimie, de biologie. Astfel, prin modernizare s-a sporit funcţionalitatea şcolii. Dotarea cuprinde un laborator ultramodern cu mese multitouch, unic în regiunea Bucureşti – Ilfov, obţinut la un concurs opţional, transdisciplinar pentru clasa a XI-a şi aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
„La noi predomină starea de bine. Profesorii sunt adevăraţi parteneri ai elevilor şi nu există absenteism. Elevii vin cu drag la şcoală. Avem o sală modernă de sport, igienizată, care arată foarte bine. Avem echipă de baschet, volei, şah etc. În sală se desfăşoară inclusiv cursuri de karate şi de dans, organizate de Academia Copiilor Sector 2, cu care colaborăm foarte bine. Totuşi ar mai putea fi aduse îmbunătăţiri în viitor. Ne lipseşte fostul amfiteatru al liceului, care nu s-a mai încadrat în proiectul actual de modernizare, dar e posibil ca în viitor să îl refacem. Biblioteca a fost repusă în funcţiune. Sălile de clasă beneficiază aproape toate de mobilier nou şi de table smart. Pentru întreţinerea curăţeniei în şcoală avem maşini de spălat podeaua” – a declarat doamna profesor Maria Magdalena Capotă.
Rezultatele excelente ale elevilor se reflectă în primul rând la Bacalaureat, unde procentul elevilor care trec examenul este de 98%. Liceul are profil teoretic, cu clase de uman (patru pe nivel) şi clase de real (cinci pe nivel) precum şi secţii bilingve, în limba engleză şi în limba spaniolă. Absolvenţii secţiei bilingve româno-spaniole pot obţine diplomă spaniolă la Bacalaureat, în virtutea acordului semnat între România şi Regatul Spaniei şi consemnat printr-o Hotărâre de Guvern în septembrie 2007. De asemenea, elevii înscrişi la secţia bilingvă cu predare în limba spaniolă beneficiază de prezenţa unui profesor nativ.
Elevii Colegiului Naţional Iulia Haşdeu au obţinut numeroase premii importante la olimpiade şi concursuri, la toate etapele, de la sector până la faza naţională, la discipline precum: Limba spaniolă, Lingvistică, Limba şi literatura română, Limba engleză, Istorie, Fizică, Chimie, Latină, Istoria religiilor, precum şi la concursuri interdisciplinare pe diferite teme.
Numeroase proiecte şi programe se derulează la Colegiului Naţional Iulia Haşdeu, multe dintre acestea de anvergură internaţională, care facilitează schimbul cultural şi deschiderea către spaţiul european. Unul dintre acestea este Pan European Educational Programme (PEEP). Este vorba despre un parteneriat educaţional cu zece ţări europene, structurat pe trei secţiuni: cultură, ştiinţe, teatru, cu câte două etape în fiecare an şcolar. Proiectul Erasmus + care se derulează în paralel cu alte patru instituţii de învăţământ din patru state ale Uniuni Europene, respectiv cu Spania, Franţa, Bulgaria şi Ungaria.
La acestea se adaugă numeroase concursuri, proiecte şi simpozioane, regionale sau naţionale, dintre care se remarcă: Concursul de Fizică aplicată Horia Hulubei şi simpozionul dedicat Imaginii Monarhiei. În colegiu funcţionează şi un club de dezbateri, în parteneriat cu ARDOR Muntenia. Clubul a obţinut multe premii şi rezultate frumoase la concursurile municipale şi regionale. Există şi o echipă de teatru a elevilor Colegiului Naţional Iulia Haşdeu şi o revistă cu numele Idealuri. Importante sunt şi activităţile de voluntariat derulate de elevii colegiului, care îşi pot adăuga la cv-uri acţiunile caritabile, în care au fost implicaţi alături de Fundaţia Inimi Deschise. Nu în ultimul rând, trebuie amintită tradiţia Corului Colegiului Naţional Iulia Haşdeu, cu importante premii obţinute în ţară şi în străinătate, care s-a aflat mult timp sub patronajul Casei Regale a României. Ziua liceului este aleasă, din numeroasele motive expuse, pe data de 10 mai, Ziua Regalităţii. (Ciprian C. VASILESCU)