Lev Tolstoi şi Regina Elisabeta a României

„Îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva”
(Lev Tolstoi)

(Nicolae MAREŞ)

Subliniam, într-un eseu publicat în „România literară”, că prezenţa în Principatele Române, la 1854, timp de peste patru luni, ca tânăr ofiţer, a lui Lev Tolstoi, a rămas plăcut întipărită în conştiinţa acestuia. Scriitorul s-a dovedit a fi un observator profund al realităţilor româneşti.¹ Printre altele, junele scriitor şi militar a consemnat, în Jurnalul Său în zilele petrecute în România, că ar fi prostească şi nedreaptă părerea, pe care involuntar şi-o însuşise de la „nătărăii cu care / el/ a avut de-a face până atunci”. Tolstoi infirmă cu tărie această senzaţie, afirmând: „Soarta acestui popor este duioasă şi tristă” ². Pentru cei care au ochi să vadă, chiar şi în „Război şi pace” scriitorul a descris unele din aspectele trăite pe aceste meleaguri.

Povestea scrisorilor sau cum am ajuns la ele

M-am apropiat mai mult de această temă cu prilejul tipăririi culegerii de „Cugetări şi aforisme” scrise de-a lungul vieţii de Lev Tolstoi, lucrare pe care am editat-o la ePublishers în 2016. În luna martie a aceluiaşi an, participând, la Riazan, la un Festival internaţional de poezie, organizat de Uniunea Scriitorilor Ruşi, sub auspiciile UNESCO, am putut revedea, după mai bine de 30 de ani, mirificul loc atât de puternic legat de viaţa şi creaţia sa de la Iasnaia Poliana.

Cu prilejul respectiv am înmânat nepoatei marelui scriitor volumul de aforisme amintit mai sus şi am vizitat Parcul şi Casa Memorială. Toţi participanţii s-au recules la mormântul atât de simplu al scriitorului, în momentul în care pământul mustea de apă după trecerea iernii, iar mestecenii abia înmugureau. Acolo am întrebat-o pe distinsa însoţitoare care cunoştea unele aspecte inedite legate de prezenţele româneşti din Muzeu. Astfel mi-a fost dat să aflu de la ea că ceva din corespondenţa scriitorului cu românii s-ar afla la Biblioteca Centrală din Moscova, respectiv, scrisorile schimbate de Reginei Elisabeta a României, scriitoarea Carmen Sylva, cu autorul „Anei Karenina”. Cum la Muzeul Peleş de la Sinaia încercasem în mai multe rânduri să intru în arhivă, de fiecare dată fără succes, răspunsul fiind că aceasta s-ar afla sigilată din 1948, l-am rugat pe confratele basarabean, Mihai Prepeliţă, care îşi petrece verile la Moscova, pentru că la Bucureşti nu l-a ajutat nici o autoritate pentru a-şi putea încropi o locuinţă, să verifice grabnic veridicitatea informaţiei. Şi am rămas plăcut surprins când poetul şi exegetul lui Tolstoi mi-a expediat materialul inedit pe care îl aveţi copiat, sub priviri, în transpunerea în româneşte a scriitoarei Elena Dan.

Opera lui Tolstoi a fost venerată de români

Apariţia creaţiei tolstoiene în româneşte, în milioane de exemplare, a dat prilejul la generaţii întregi de cititori români, ca şi unor critici de seamă să se pronunţe cu privire la operele sale, la valoarea lor literară şi spirituală pentru întreaga omenire. Printre primii care au făcut-o public, în modul cel mai convingător şi mai pertinent, au fost „apostolul neamului”, Nicolae Iorga, dar şi Călinescu, Vianu, Sadoveanu, Cezar Petrescu etc. Nu s-a ştiut până în prezent nimic despre „receptarea” scriitoarei Carmen Sylva, Regina României, cu privire la însemnătatea creaţiei marelui Lev, asupra modului cum au văzut împreună latura creştină a ultimelor sale scrieri, apărute la îngemănarea secolului al XIX-lea cu al XX-lea.

Înainte de-a analiza succint mesajul epistolei, care o pune într-o lumină extrem de favorabilă cu privire la cultura şi sensibilitatea sa, indicat ar fi să amintim gândurile de mare profunzime ale istoricului, literatului Nicolae Iorga, reflecţii care frământau epoca la început de secol, şi care au fost mult timp date uitării. Acestea nu sunt departe de ale reginei sale.

Printre altele, găsim la Iorga un portret croit din linii simple, publicat la 15 iulie 1907. Chiar dacă fraza e întortocheată pentru a cuprinde nu numai idei, ci şi faptele eroului descris, cel care se afla în amurgul vieţii, zugrăvit fiind cu penelul meşteşugit al lui Repin, locatarul de la Iasna Poliana e înfăţişat ca o icoană de mari proporţii, devenită, pentru mulţi dintre cititorii lui, sfântă. „A ajuns la optzeci de ani – scrie Iorga – vârstă de patriarh pentru un om care are şi faţa, şi graiul, şi viaţa de patriarh, căci de mulţi ani s-a coborât în mijlocul naturii, cerând de la simplicitatea ei sublimă un răspuns simplu la tainele supreme a căror dezlegare îl chinuie ani îndelungaţi, şi e acuma un frumos ţeran bătrân, cu barbă lungă, sălbatecă, cu plete de egumen, cu faţa arsă de soare din care se desface pătrunzătoarea întrebare a neliniştitorilor ochi de leu. Şi multora li se va părea că este o mare deosebire între acest bogat «om de ţară», a cărui bogăţie o caută şi o ţin alţii, între acest predicator şi proroc în haine de ţeran, care vede în iubirea creştină, în pacea creştină, în mărgenirea şi cumpătarea creştină a tuturor nevoilor, în cultivarea omului creştin din fiecare, singura soluţie mulţămitoare a dureroaselor probleme superioare, şi între tânărul ofiţer, între puternicul scriitor care coboară în operele lui, cu o putere de evocaţie fără pereche, o lume, o vreme întreagă, cu toate tipurile ei deosebite, dându-i în acelaşi timp întreagă viaţă morală de care era însufleţit şi zguduind-o de toate curentele de idei, de toate patimile timpului, în măreţele creaţiuni ce sunt, după schiţele din Caucaz, «Război şi pace» şi «Ana Carenina» (…) El nu s-a făcut creştin după Evanghelie pentru fericirea raiului, pe care l-a ignorat fără scop văzut se zbate şi se stoarce omenirea învrăjbită, a cării mântuire el n-o vede în civilizaţie oprit fiind de brutala ei înfăţişare materială de astăzi”.³

Să ne întărim aripile

Chiar la începutul secolului al XX-lea, scriitoarea-regină din fruntea acelui neam „duios şi trist”, pe care Tolstoi îl cunoscuse la 1854, din Sinaia, cu inima „în clocot” – Carmen Sylva – îi exprimă scriitorului rus un adânc respect pentru creştinismul „pur şi profund al Predicii de pe munte”. Romantica cu lecturi largi, afirmă direct, în epistola ei, despre „acel amestec de păgânism pe care unii creştini s-au văzut obligaţi să-l asimileze, pentru a-i face pe necredincioşi să adopte Evanghelia iubirii”. Constată, totodată, „din propria experienţă” cât e de greu să ajungi să vezi întredeschizându-se porţile către lumină şi să trebuiască să aştepţi cu răbdare, încă o dată, în întunericul pământean”. Şi continuă: „ştiu cât de întunecat pare pământul şi cum răsare în tine sentimentul că nu eşti încă demn să fii primit printre cei care văd. Dar până la urmă viaţa nu e atât de lungă cum pretind oamenii c-ar fi, neînţelegându-ne”.

Nădăjduind, Marea Doamnă din Carpaţi. că Dumnezeu îi va da putere în ceea ce înfăptuieşte confratelui său, îl imploră pe acesta să mai scrie „câteva povestiri sublime, cu suflul şi lumina care vin din lumea spirituală, astfel încât să ştim cu toţii ce ar vrea Domnul să învăţăm cât suntem pe pământ. Cred că am venit cu toţii din Cer pentru a învăţa ceva pe care numai aici îl putem întâlni”.

Şi mai crede Carmen Sylva că: „ceea ce trebuie să învăţăm ar trebui să ne întărească aripile, pe care cei slabi doresc să ni le reteze”, continuând cu o frază de mare cuprindere: „Ar fi atât de frumos, atât de frumos ca lucrul acesta să merite osteneala de a mai răbda încă puţin, pentru a le da curaj celor care încă nu ştiu că şi ei au aripi”. Încheie Regina amintind că numele Maestrului de la Iasnaia Poliana este binecuvântat şi venerat „de toţi cei care au căutat şi au iubit adevărul, mai presus de orice pe lume şi chiar dincolo de toate lumile”.

Din textul epistolei rezultă că aceasta a fost însoţită de o cărticică care „nu trebuie neapărat citită”, expeditoarea simţindu-se fericită şi binecuvântată: „dacă se va odihni o clipă pe masa Dvs., sub mâna Dvs”.

La Moscova se află, normal, numai ciorna răspunsului dat de Tolstoi din care reţinem că acesta îşi exprimă recunoştinţa „pentru frumoasa scrisoare pe care aţi avut bunătatea să mi-o trimiteţi. Solidaritatea persoanelor care se află la cele două extreme ale scării sociale îmi este în mod deosebit preţioasă, pentru că sunt foarte receptiv şi emoţionat când cineva îmi vorbeşte despre ideile creştine, al căror interpret m-am străduit să fiu. Pentru ca ele să fie receptate, aveam nevoie de sufletul uman, indiferent de condiţia de viaţă în care acesta ar trăi”.

Mai aflăm din răspunsul scriitorului rus că n-a ajuns la destinatar cartea trimisă de regină, „oprită fiind, probabil, de cenzură”. Obicei vechi în întinsele stepe ruseşti. ⁴

„N-am primit încă opera pe care mi-aţi trimis-o. E probabil s-o fi reţinut-o cenzura”

Concluzii

Tolstoi o asigură pe Majestatea Sa că: „îndată ce o voi primi, o voi citi cu cel mai mare interes, pentru că îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva”.

Nici că s-ar fi putut cuvinte mai plăcute pentru sufletul Reginei scriitoare, slove care trebuiau de mult scrise în istoria literaturii şi a vieţii sale.

Două concluzii de bun simţ pentru miniştri care la noi se perindă pe la cultură precum muştele la miere. Să lase grabnic ca aceste nestemate să iasă la lumină în România şi să nu mai apelăm la Biblioteci străine, pentru a le cunoaşte şi a intra în posesia lor. Să fie desferecate arhivele!

Din schimbul de mesaje de mai jos rezultă indubitabil că în România au domnit de-a adevăratelea Regi şi Regine:

Sinaia, 16/24 Iulie 1901

Către contele Leon Tolstoi, la Iasnaia-Poliana, Moscova

Drag şi venerat Maestre,

Îmi este imposibil să tac, atunci când inima mea dă în clocot. Trebuie să vă exprim toată admiraţia mea, respectul meu profund pentru geniul Dvs. şi faţă de creştinismul Dvs., pur şi profund, creştinism al Predicii de pe munte, fără acel amestec de păgânism pe care unii creştini s-au văzut obligaţi să-l asimileze, pentru a-i face pe necredincioşi să adopte Evanghelia iubirii.

Ştiu din propria mea experienţă cât e de greu să ajungi să vezi întredeschizându-se porţile către lumină şi să trebuiască să aştepţi cu răbdare, încă o dată, în întunericul pământean. Ştiu cât de întunecat pare pământul şi cum răsare în tine sentimentul că nu eşti încă demn să fii primit printre cei care văd. Dar până la urmă viaţa nu e atât de lungă cum pretind oamenii c-ar fi, neînţelegându-ne.

Dacă Dumnezeu vă dă putere pentru această misiune, oh, vă implor, mai scrieţi-ne câteva povestiri sublime, cu suflul şi lumina care vin din lumea spirituală, astfel încât să ştim cu toţii ce ar vrea Domnul să învăţăm cât suntem pe pământ. Cred că am venit cu toţii din Cer pentru a învăţa ceva pe care numai aici îl putem întâlni. Şi cred că ceea ce trebuie să învăţăm ar trebui să ne întărească aripile, pe care cei slabi doresc să ni le reteze.

Ar fi atât de frumos, atât de frumos ca lucrul acesta să merite osteneala de a mai răbda încă puţin, pentru ale da curaj celor care încă nu ştiu că şi ei au aripi. Drumul Dvs. pe pământ a fost binecuvântat, aţi fost chiar martirizat pentru a vi se da mai multă autoritate. Vor exista mulţi oameni care vor urma drumul luminos pe care l-aţi trasat, oameni care, fără ajutorul Dvs., n-ar fi avut nici măcar curajul de a-l gândi! Oh, dragă Maestre, de-aţi şti cât este de binecuvântat şi venerat numele Dvs., cunoscut de toţi cei care au căutat şi au iubit adevărul, mai presus de orice pe lume şi chiar dincolo de toate lumile.

Îmi permit, pentru prima oară în viaţa mea, să ofer cuiva o cărticică de-a mea, pe care însă Dvs. nu trebuie s-o citiţi. Va fi binecuvântată dacă se va odihni o clipă pe masa Dvs., sub mâna Dvs.

Elisabeta,

Regina României,

Carmen Sylva

***

10 august 1901

Către Carmen Sylva

Doamnă, vă sunt foarte recunoscător pentru frumoasa scrisoare pe care aţi avut bunătatea să mi-o trimiteţi. Solidaritatea persoanelor care se află la cele două extreme ale scării sociale îmi este în mod deosebit preţioasă, pentru că sunt foarte receptiv şi emoţionat când cineva îmi vorbeşte despre ideile creştine, al căror interpret m-am străduit să fiu. Pentru ca ele să fie receptate, aveam nevoie de sufletul uman, indiferent de condiţia de viaţă în care acesta ar trăi.

N-am primit încă opera pe care mi-aţi trimis-o. E probabil s-o fi reţinut-o cenzura. Dar îndată ce o voi primi, o voi citi cu cel mai mare interes, pentru că îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva.

Exprimându-mi încă o dată recunoştinţa pentru scrisoarea Dvs., vă rog să fiţi asigurată, Doamnă, de sentimentele cele mai distinse din partea întrutotului Dvs. devotat,

 Leon Tolstoi

[1] Nicolae Mareş, „Lev Tolstoi în principatele dunărene”, în România literară nr. 35-36/2018 pp.24-25.

[2] Tolstoi, L.N., „Opere complete”, vol. 47, p. 11.

[3] Nicolae Iorga, „Oameni cari au fost”, vol. I, ediţie Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 2009, p. 149.

[4] Am aflat totuşi de la Mihai Prepeliţă că în biblioteca scriitorului de la Iasna Poliana se păstrează cartea semnată de regină: „Geflüsterte Worte” („Cuvinte tihnite”), Regensburg, 1903, cu autograful autoarei, ceea ce înseamnă că schimbul de scrisori dintre cei doi a continuat.

Articol preluat din revista Constelaţii diamantine, anul XV, nr. 9(169)/2024