Leon ROTMAN – primul dublu campion olimpic român din istorie

• Leon Rotman este primul dublu campion olimpic român din istorie. Este considerat deschizător de drumuri pe apele de aur ale canoei tricolore, fiind dublu laureat cu aur la  Melbourne în 1956 și laureat cu bronz la Roma în 1960.

Născut la 22 iulie 1934, în București, Leon Rotman este cel mai în vârstă campion olimpic român, precum și singurul evreu român dublu campion olimpic. S-a născut ca al patrulea copil al lui Iosif Rotman, fiind primul băiat după trei fete. Pe la 8 ani știa să înoate bine și traversa apele mâloase ale Dâmboviței, aducând de vizavi apă rece bună pentru acasă. La doar 15 ani s-a angajat la Uzinele Timpuri Noi, urmând cursul de calificare pentru strungari. În acest loc a început să se claseze pe primul loc la concursurile de cros. Participa, de asemenea, și la concursuri de lupte.

Într-o după-amiază verii anului 1952 s-a dus la lacul Floreasca, văzând pentru prima dată caiace și canoe. S-a gândit că n-ar strica dacă s-ar plimba cu barca. Astfel s-a înscris și la secția de caiac-canoe a Tânărului Dinamovist. După multe nedreptăți pe care le-a întâmpinat la lupte, s-a orientat definitiv la practicarea caiacului pe lacul Floreasca. Între timp, își schimbase și locul de muncă, lucrând într-un atelier de cazangerie de pe Rahova. „Acolo – povestește Rotman – mă iubeau toți muncitorii și toți mă chemau să fac treabă alături de ei, pentru că eu dădeam cu barosul, eu dădeam la mai la forjă, eu – la foarfecă, eu cam peste tot, dar ei nu știau că râvna și tragerea mea de inimă pentru muncile cele mai grele își aveau explicația ascunsă în dorința de a mă face cât mai puternic… pentru caiac!”

Programul lui Rotman era simplu: ieșea de la ora 15 de la muncă, schimba două tramvaie și urca la ora 16 în caiacul de 4. La 18 ani, devenise „decanul de vârstă” al băieților din echipaj. În fiecare după-miază, antrenamentele se sfârșeau după un dus-întors la Străulești, ceea ce înseamnă cam 15 km, iar când înserarea se lăsa deasupra lacului, toți se întorceau uzi și frânți de oboseală, având bucuria de a găsi la bază două-trei polonice cu mâncare caldă date de către seniori. Așa o țineau toată săptămâna, iar duminicile participau la concursuri, fiind astfel cunoscuți în București. Preferau să participe la toate probele, chiar și la canoe, mai degrabă niște pseudo-canoe, niște bărci pentru agrement cântărind 50-60 kilograme. În scurt timp au reușit să concureze și la probele de canoe 10+1.

 În 1953, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului desfășurat la București, Leon Rotman a avut ocazia să se întreacă în afara concursului propriu-zis cu echipa reprezentativă a țării noastre, pe o pistă de control, contra cronometru, cu plecarea din minut în minut, pe distanța de 10.000 m. Lotul reprezentativ a câștigat, dar nu la o diferență considerabilă. A primit atunci invitația de a rămâne la Snagov pentru întreceri, cu scopul de a întări lotul național. Însă cererea lui nu a fost aprobată la locul de muncă, ceea ce l-a făcut să se antreneze la simplu prin București. Dar în cele din urmă a ales să concureze la canoe dublu, alegând coechipier pe Costică de la Restaurantul Floreasca. După cum recunoștea însuși marele campion, făcuse tot posibilul ca să demonstreze că el poate depăși toate echipajele clubului Dinamo, la care era legitimat. Și Costel nu l-a trădat, ocupând locul II după un alt caiac dinamovist. Cu toate acestea, antrenorul l-a luat la echipa mare numai pe Costel. La campionatul național, după ce a fost în sfârșit inclus în echipa de seniori a clubului Dinamo, a a vut de suferit de pe urma canoelor care erau mult prea grele pentru concurs. Astfel, marele său concurent de atunci, Dimofte, a câștigat cursa după ce a primit barca Felix, care era una dintre primele canoe românești profesioniste.

La campionatul național din 1954, Rotman a ieșit învingător după ce a primit și el o râvnită canoe Felix. De atunci victoriile au început să curgă pentru tânărul Rotman, bătându-l în 1955 pe István Hernek, vicecampion mondial la Maçon cu un an înainte.

La Festivalul Mondial al Tineretului din Polonia (1955), probele de caiac-canoe având loc la Poznan, lumea era curioasă să-l vadă pe sportivul român. La primul start s-a considerat că românul a furat startul și cursa s-a întors. La al doilea start a pornit puțin mai târziu, ca să nu fie descalificat. Atunci ungurul Parti și sovieticul Buharin l-au prins între bărcile lor și Rotman s-a răsturnat. Chiar dacă trebuia să repornească cursa, arbitrul a lăsat-o să continue și au venit bărcile de salvare. În acest moment, românul a refuzat ajutorul și și-a împins canoea până la mal, unde a scos apa din ea. S-a așezat la start și a pornit în cursă, reușind să recâștige două minute și clasându-se în final pe locul 4, spre stupefacția și entuziasmul tuturor. Văzând calitatea și capacitatea concurenților, Leon Rotman a început să se antreneze pentru a ajunge la Jocurile Olimpice. După multe probe a experimentat și noua barcă produsă la Reghin, o canoe „din fâșii” a cărei greutate era de 20–21 kg.

Era în plină toamnă, 26 octombrie 1956, când România a trimis la Jocurile Olimpice  cel mai numeros lot de până atunci: 74 de sportivi, care concurau la nouă discipline. Cea mai mare parte a delegației a plecat la Melbourne, dar caiaciștii și canoiștii au locuit în orășelul Ballarat, la circa 130 de km de Melbourne, unde se află lacul Wendouree. Deși suferea de o entorsă de gleznă, Rotman a câștigat, atât proba de 1000 m canoe individual, cât și cea de 10.000 m, repetând performanța suedezului Gert Fredriksson, care, tot la Melbourne, a câștigat ambele probe la caiac individual. Rotman a fost primul român care să câștige două medalii la aceeași ediție a Olimpiadei.

La următoarele competiții a avut performanțe ceva mai modeste: locul 5 la Campionatul European din 1957 și 1961 la 1000 m, și locul 7 la Campionatul Mondial la 10.000 m, toate trei la canoe individual.

La Olimpiada din 1960, de la Roma, a obținut medalia de bronz pe distanța de 1.000 de metri. 

Acasă a câștigat Regata Snagov de șapte ori și 14 titluri naționale, înainte de retragerea din activitatea competițională în 1963. Aceasta s-a întâmplat din cauza unei accidentări la umăr, care l-a împiedicat să mai participe la Olimpiada din 1964 de la Tokyo.

După retragerea din competiții, Rotman a activat ca antrenor de canoe la București. Din 1965, Leon Rotman a lucrat ca milițian. În 1972 a fost lovit cu un topor în cap în timp ce încerca să aplaneze un scandal. A reușit să scape cu viață fugind, dar după acest incident a fost pensionat.

Pe lângă medaliile olimpice, a mai primit: Ordinul Național Pentru Merit, în grad de ofițer, prin decret prezidențial, în anul 2000, și Meritul Sportiv, tot prin decret prezidențial, în anul 2008.

Leon Rotman este un campion cu totul special şi pentru faptul că a decis să rămână în România, deşi aproape toată familia sa a emigrat în Israel, înainte de 1989.

Medaliile de aur de la Melbourne, pozele vechi de la triumful australian și de la revenirea acasă, precum și cele 14 titluri de campion național reprezintă „averea” pe care Leon Rotman o păstrază cu sfințenie. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; minutul90.com; csdinamo.eu