Lecția de amnezie

O carte tulburătoare: Lecția de amnezie, de Iulian Moreanu. (Proză scurtă. Editura Herzlog. 2020.) Despre realitatea de azi văzută și trăită de el, de tine, de mine, de noi, de voi, de ei. Autorul face  vrăji! Ne ia de mână și ne conduce pe drumul său real de „viața bate filmul”, pentru ca la un moment dat să înțelegem că noi suntem personajul principal. La locul de muncă, la spital, pe stradă, în istorie, în vârtejul sentimentelor. Cristian și Florentina sunt personajele care fac din cărțile de proză scurtă ale lui Iulian Moreanu capitole ale unui roman fluviu, curate stilistic, proaspete. Autenticitatea talentului autorului face scrisul său aparent simplu iute abordabil, recognoscibil. Pare să ne spună: scrie și tu, și tu ai o viață interesantă! Sigur, am putea, dar e greu, nu toți avem talent.

Cititorul care sunt este pur și simplu tulburat de proza care dă titlul cărții: Lecția de amnezie. Este o oglindă prețioasă, fidelă a marii părți a sistemului de învățământ din România. Pentru că sunt mai aproape de acest sistem. Dar toate celelalte proze sunt „rupte” din viață şi provoacă inervări. Nu poţi să nu reacţionezi!

Cartea este o cronică a zilelor noastre. O cronică, nu un proces-verbal! Este o carte optimistă despre întâmplări triste, chiar dacă finalurile nu sunt cu… „final fericit”. Sigur, poţi lăcrima, poţi înjura, poţi zâmbi uneori, doar că la final, mie cel puţin, mi-a rămas sentimentul de „va urma”. Ce poate fi mai optimist decât viitorul, timpul în care întâmplările se pot repeta, pot fi altele, însă, oricum, sunt viaţă. (Doar la limita dintre viaţă şi moarte îţi dai seama, cu adevărat, cât de frumoasă e viaţa. Chiar viaţa urâtă. Dar asta-i altă discuţie, sugerată, evident, de lectura cărţii.)

Cristian şi Florentina, aceiaşi, dar mereu alţii, cum noi suntem în fiecare zi alţii, acceptă în viaţa lor, când reală, când virtuală, personaje noi, cu dramele lor, cu gândurile lor. Cristian este maestrul de ceremonii, este autorul care petrece şi se petrece în întâmplări, dar şi filtrul fotografierii vieţii celorlalţi. Fără ipocrizii, fără false pudori.

Sunt tentată să vă povestesc. Nu o voi face, pentru că fiecare cititor are dreptul la povestea lui. Veţi vedea. Scriitorul are abilitatea de a ne „arunca o nadă” spre poveştile noastre din şcoală, din facultate, din spital, din piaţa publică, din iubiri consumate şi din iubiri visate,  din sordidul moralei contemporane şi al comportamentului actual…

Pare un jurnal în care eşti tentat, mai degrabă, să faci propriile însemnări. Ca un profesor autentic, Iulian Moreanu ne dă „teme pentru acasă”, pe care, conştiincioşi, ni le creionăm în minte pentru un jurnal personal măcar virtual. Toate prozele din acest volum –  Lecţia de amnezie, Fata cu braţele crestate, Îngerul chirurg, Tricoul de campion, Anti-Love story, Declaraţie de dragoste, Apel de urgenţă – au subiecte „banale” personalizate, înnobilate de sentimente şi mister, subiecte care însă deschid ferestrele gândului şi ale inimii către realitatea pe care putem sau nu putem să o atingem. Această carte a lui Iulian Moreanu, alături de celelalte cărţi ale sale, proză scurtă şi romane – Ruleta mincinoasă, Cerbul însetat, Febra, Năvala norilor, Neguţătorul de vise, Povestiri cu un copil, Iarna perfectă, EXIT, Năvala norilor, Am venit să mor lângă tine, Femeia care credea că nu există – este literatură, adică, sprijinită pe talent, raţiune şi inimă, acea „creație artistică în care se reflectă realitățile vieții cu ajutorul limbii; arta cuvântului”. (Mioara VERGU-IORDACHE)