Lacul Vulturilor din Munţii Siriului – singurul lac glaciar din Carpaţii de Curbură

România spectaculoasă

Alături de Vulcanii Noroioşi, fenomenul Focul Viu, Babele de la Ulmetu, chiliile în piatră, platoul cu fenomene carstice pe sare de la Meledic etc, Lacul Vulturilor din Masivul Siriu este unul dintre principalele obiective turistice naturale ale judeţului Buzău. Nu este numai singurul lac glaciar din Carpaţii de Curbură, ci unicul lac glaciar din Carpaţi, între Munţii Călimani şi Masivul Făgăraş, adică pe o distanţă de 500 km de creastă!

Lacul Vulturilor (denumit şi Lacul Fără Fund) este un lac periglaciar aflat în Munţii Siriului, la o altitudine de 1.420 m, în apropierea localităţii Gura Siriului din comuna Siriu, judeţul Buzău, şi se află pe suprafaţa teritorială a comunei Chiojdu. Adâncimea sa maximă este de 2,5 m. Se află pe partea estică a versantului Mălâia, a Munţilor Siriu. Cele două nume ale acestui lac provin din două legende diferite.

 I se spune Lacul Vulturilor deoarece aici, conform unei legende consemnate de Alexandru Vlahuţă în cartea sa România pitorească, lacul ar fi un loc unde vulturii veneau primăvara să-şi înveţe puii să zboare (atunci când încă mai aveam vulturi în Carpaţi!).

Numele de Lacul fără Fund provine dintr-o altă legendă, despre un cioban care şi-a lăsat turma de mioare, a aruncat bâta în apa lacului şi a plecat. După un an de peregrinări, ciobanul şi-ar fi regăsit bâta tocmai în apele Dunării şi, mistuit de dorul mioarelor sale şi a locurilor natale, se întoarce acasă pentru tot restul vieţii.

Pentru adevăraţii drumeţi, cei care iubesc natura şi care preferă să bată munţii cu piciorul, drumul cel mai uşor spre Lacul Vulturilor, cu o durată medie de patru ore, porneşte din micul sat Sasu de pe valea Buzăului. De aici se urmează un drum carosabil în avalul Buzăului şi după 1,5 km se traversează valea pe un pod suspendat (refăcut în iunie 2015), accesibil şi autoturismelor de cel mult 2,5 tone. Pe malul drept autoturismele pot fi parcate în faţa unei pensiuni, deschisă tot din iunie 2015, la altitudinea de 590 m. De la pensiune se urcă uşor, pe marcajul bandă roşie, drumul forestier de pe Valea Neagră (o serpentină fiind evitată pe o scurtătură). După 2,5 km de la confluenţa Văii Negre cu Buzăul, o săgeată indică la dreapta, „spre lac”, iar imediat, la altitudinea de 820 m, un izvor captat ne obligă la un mic repaus. În continuare, poteca (atenţie: drumul nu este accesibil ATV-urilor!) urcă destul de abrupt prin pădurea mixtă de foioase şi molid, marcajul fiind des, drept urmare orientarea fiind fără probleme. La altitudinea de 1330 m se iese în poiana largă de la Dosu Muntelui, de unde avem o primă perspectivă asupra munţilor şi văii Buzăului (sau se iese, dacă se doreşte a se face poze, dar se face şi drumul înapoi). Din această poiană poteca se îndreaptă spre Vest printr-o veritabilă alee ce apare în pădure, la dreapta fiind şi două izvoare sumar amenajate.

În zonă putem întâlni: lupul, ursul brun, râsul, capra neagră, mistreţul, cocoşul de munte, lerunca, ciocănitoare de munte, vipera neagră, tritonul cu creastă.

După ce se iese în gol alpin, având la stânga vârful Bocârnea (1657 m), se ajunge în Poarta Vânturilor (1490 m), marcată printr-o cruce impozantă, ridicată de Jandarmerie. Se urmează apoi la stânga un drum, accesibil şi maşinilor 4X4 (care pot urca din Crasna), marcat sporadic cu triunghi roşu. După coborârea unui prim prag glaciar se ajunge la căldarea ocupată de un mare tinov (mlaştină oligo trofă), numit „Lacul Sec” şi după o altă treaptă glaciară, mai mare, drumeţului îi apare perspectiva unică cu Lacul Vulturilor, situat la 1420 m altitudine sub Vârful Mălâia (1662 m), cel mai înalt din Masivul Siriu. La stânga lui se află o cabană de vânătoare, unde se poate înnopta, dacă este deschisă, însă în curte, vara, se află o veritabilă tabără de corturi.

Lacul Vulturilor are o suprafaţă de 0,9 h, este lung de aprox. 130 m şi adânc de peste trei metri. În trecut a fost populat cu păstrăvi, dar azi se pare că trăiesc în el numai boişteni.

 De peste un secol se discută în contradictoriu asupra originii acestui enigmatic (la prima vedere) lac. Prima teorie i-a atribuit o origine glaciară, fiind „opera” unui gheţar embrionar. Ulterior, această teorie a fost abandonată, fiindu-i atribuită fie o origine nivală (alimentat din zăpezi), fie una de alunecare (aparţinând lui Grigore Posea, Mihai Ielenicz, 1977).

Şcoala românească de geografie postbelică, care poate fi considerată, fără a greşi, dogmatică, nu a putut accepta un lac glaciar situat în nişte munţi de nici măcar 1700 m înălţime. S-a ignorat complet morfologia terenului şi mai ales microclimatul special al zonei. Din punct de vedere geomorfologic, orice glaciolog format în Occident poate constata indubitabil prezenţa a trei trepte glaciare clasice, care limitează două căldări tipice, cea a Lacului Sec fiind cea mai mare. Acum câteva sute de ani se pare că aceasta mai adăpostea un lac mult mai mare decât cel al Vulturilor, întins pe aprox. 2,5 h. Nefiind însă prea adânc a fost colmatat treptat cu vegetaţie, dar un mic ochi de apă se păstrează până în ziua de astăzi. În ceea ce priveşte Lacul Vulturilor, el este adăpostit într-o tipică cuveta glaciară, limitată spre Sud de o mică morenă, pe sub care curge emisarul lacului. Faptul că într-o zonă cu o înălţime maximă de numai 1662 m s-a dezvoltat un gheţar este explicat clar prin vânturile permanente şi puternice care bat încontinuu din Poarta Vânturilor pe o direcţie unică, din NE spre SV şi care au coborât sever temperatura în culoarul dintre vârfurile Bocârnea şi Mălâia, producându-se aici o puternică inversiune termică. Inversiunea termică este direct răspunzătoare şi pentru faptul că limita pădurii se afla la numai 1330 m altitudine, cu aproximativ 300 m mai jos decât în celelalte zone ale Carpaţilor Româneşti. Nu avem nicio îndoială că acest regim climatic a funcţionat şi în Pleistocen, acum 30.000 ani, consecinţă fiind existenţa unui gheţar (nu embrionar) de tip mixt, pirinean – gheţar de vale, lung de aproape 1,5 km. El s-a topit de mult, însă ne-a lăsat moştenire unul din cele mai splendide lacuri alpine de Carpaţi: Lacul Vulturilor! – consemnează Liviu Vălenaş. Poate în viitor, prin implicarea celor responsabili, vom vedea şi câţiva vulturi adevăraţi rotindu-se deasupra golului alpin şi oglindindu-se în apele cristaline ale acestui mirific lac. Drumeţie plăcută! (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; turismbuzau.ro; instatravel.ro; calatoriileioanei.ro; turismagrement.ro; itinerar.ro; muntii-siriu.ro; turisminfo.ro; cjbuzau.ro; calatorii-in-romania.ro;