La vremuri noi… Stadioane, patinoare şi turnuri…

Acum mai bine de şase decenii şi jumătate, suprafaţa Complexului sportiv Lia Manoliu de azi era o grădină de zarzavaturi şi un teren al fabricii Malaxa. Perimetrul nici nu aparţinea Bucureştilor, ci comunei Dudeşti-Cioplea. A devenit ulterior locul unde se ţineau târgurile de vite şi bâlciurile. Dar la începutul anilor ’50, sportul românesc avea să sărbătorească naşterea Stadionului 23 August, cel mai modern din ţară la acea vreme, locul de desfăşurare a unor evenimente deosebite pentru România.
În februarie 1953, Federaţia Mondială a Tineretului Democrat alegea Bucureştii drept gazdă pentru Congresul Mondial al Tineretului şi Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor. Evenimentele programate între 25 iulie şi 16 august 1953 se potriveau planurilor conducătorilor ţării. Comitetul Central elaborase Planul general de reconstrucţie socialistă a oraşului Bucureşti, în care stadionul era un punct important. Pompiliu Macovei, arhitectul şef al Capitalei la acel moment, anunţa într-un interviu: În raionul 23 August se va ridica un mare parc de cultură şi sport, pe o suprafaţă de peste 50 ha. Aici se vor înălţa numeroase construcţii şi lucrări, culminând cu măreţul stadion de 80.000 de locuri. Proiectat, printre altele, cu un bazin de înot cu două piscine cu tribune, o mare arenă pentru tenis, volei şi baschet, Parcul de Cultură şi Sport se anunţa un obiectiv unic la vremea aceea. Iar stadionul, cu pistă de alergări cu şase culoare, cel mai mare din ţară. La construcţia stadionului au participat brigăzi de tineret şi voluntari. În primăvara lui ’53, Uniunea Tineretului Muncitoresc lansa în Scînteia Tineretului un apel prin care îşi mobiliza membrii. Aceştia erau chemaţi să dea un puternic avînt muncii voluntare, iar sportivii să se antreneze cu perseverenţă şi să-şi perfecţioneze măiestria sportivă. 10.000 de programe au fost tipărite numai în limba română, prezentând întrecerile sportive. 111 ţări au participat la ediţia a IV-a a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor, găzduit de Stadionul 23 August în 1953.
Considerat de unii drept Templul fotbalului din România, care a găzduit meciuri memorabile, cu 90-100.000 de spectatori, mândria lui Nicolae Ceauşescu în anii de glorie ai comunismului, Stadionul 23 August s-a schimbat la faţă după 2007. Trebuie amintit că, până în 1990, stadionul de fotbal, pe care se organizau grandioasele parade şi spectacole de Ziua Naţională, făcea parte şi în Epoca de Aur din Complexul sportiv 23 August. Cu alte cuvinte, pe lângă piesa centrală a acestui complex, evident, stadionul de la acea vreme, actualmente Arena Naţională (inaugurată la 6 septembrie 2011, cu meciul amical de fotbal dintre România şi Franţa, încheiat cu scorul de 0 la 0), pe cele peste 50 de hectare se aflau (şi încă se mai află o parte dintre acestea) numeroase terenuri de sport, piste de atletism, bazine de înot, patinoarul şi, nu în ultimul rând, Turnul paraşutiştilor.
Patinoarul şi Turnul paraşutiştilor vor face obiectul reportajului de astăzi. Ce s-a întâmplat sau, mai bine zis, ce ar fi trebuit să se întâmple în ultimii ani cu cele două simboluri ale Complexului sportiv Lia Manoliu?
Patinoarul Mihai Flamaropol, construit tot la începutul anilor ’50, a fost amplasat între complexul sportiv şi parc. Cert este că vechea construcţie se afla într-o stare avansată de degradare. Aşa se face că patinoarul a fost închis în 2012. A fost dărâmată vechea construcţie. În mandatul actualului edil şef al Capitalei (ales în 2016) a început, în 2017, construirea unui nou patinoar. Iată ce susţineau reprezentanţii Primăriei Generale, la scurt timp după demararea lucrărilor: Primăria Municipiului Bucureşti continuă lucrările de reconstrucţie şi modernizare a patinoarului Mihai Flamaropol din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu. Acestea au demarat la începutul lunii martie 2017, iar până în acest moment au fost executate aproximativ 25 de procente din totalul contractului. Mai mult, primarul general Gabriela Firea, era, în 2017, extrem de optimistă: Începând cu jumătatea anului viitor, loturile naţionale de hochei şi patinaj ale României, precum şi copiii care îşi doresc să facă performanţă pe gheaţă, vor avea un patinoar artificial olimpic nou, dotat la cele mai înalte standarde. Prin finalizarea acestei investiţii, vom pune Bucureştiul şi România pe harta competiţiilor internaţionale în domeniul sporturilor pe gheaţă şi vom oferi în acelaşi timp bucureştenilor un centru sportiv şi de agrement modern. Trebuie să recunoaştem că suna extrem de tentant, dar, ca mai toate proiectele derulate de actualul primar al Capitalei, şi acesta a stagnat. La 8 ani de la dă-râmarea vechiului patinoar, lucrările la noul patinoar sunt gata doar în proporţie de 30%, conform constructorului, peste 35% – potrivit autorităţilor. Din cauza diverselor probleme, ridicarea noii construcţii a început abia în septembrie 2017! Câştigătorul licitaţiei contractului de 935.947,530 de lei fără TVA (circa 22.000.000 de euro) şi Primăria se întrec în explicaţii. Un lucru este cert! Patinoarul Mihai Flamaropol este închis din 2012 şi are cel mai lent ritm de construcţie: 35% în
7 ani! Primăria a vrut să rezilieze contractul şi se pare că a şi reuşit! În momentul de faţă nimeni nu lucrează. Şantierul este părăsit. Din exterior pare un şantier ca oricare altul. Gardurile înalte şi bine camuflate nu permit ochiului să iscodească ce se întâmplă cu adevărat acolo. Mai mult, o macara, oprită strategic ca în pauza de prânz a macaragiului, tronează peste întreaga panoramă. Plantele sălbatice au început să crească, acoperind locul ce se întinde spre parc. În condiţiile date, în luna iulie a anului 2019, fără a pune problema finalizării şantierului patinoarului, Primăria Municipiului Bucureşti, prin vocea prima-rului Gabriela Firea, a cerut guvernului de la acel moment ca Turnul paraşutiştilor din parcul Naţional, fost 23 August, să fie trecut sub administraţia sa. Practic, proiectul prevedea ca Primăria Capitalei să solicite guvernului transmiterea construcţiei denumite Turn de paraşutism din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, în domeniul public al Municipiului Bucureşti, astfel încât terenul să poată fi folosit pentru construcţia unui complex sportiv multifuncţional. Cu alte cuvine, cum mergi pe Aleea Belvedere spre Bulevardul Basarabia pe partea dreaptă este o jale de şantier, iar, pe partea stângă, încă se mai poate admira ceea ce reprezintă un simbol al Capitalei, dar conform doleanţelor primarului general ar fi existat şanse să vedem şi aici un alt şantier părăsit. Peste tot este plin de plăcuţe care invită cetăţenii la consultare publică cu privire la viitorul complexul sportiv multifuncţional.
Ceea ce nu ştie cu siguranţă doamna primar este faptul că Turnul de paraşutism sau Turnul paraşutiştilor, cum este cunoscut în Bucureşti, parte din fostul complex sportiv şi cultural 23 August, a fost construit după metode inovatoare la acea vreme şi este printre puţinele din lume din beton armat. Cu o înălţime de 80 de metri, turnul este cel mai înalt din România. În prezent, construcţia se află în grija Aeroclubului României, dar n-a mai fost folosit de mulţi ani. Acum este doar locul secret al amorezilor şi al grafferilor care l-au umplut de desene.
Construirea acestui turn a pus la acea vreme o serie de probleme celor care au întocmit proiectul, probleme de calcul, de economie de materiale şi de metode de execuţie. În ceea ce priveşte materialul de construcţie, majoritatea turnurilor de paraşutism din lume sunt metalice, nu şi acesta. Forma turnului este cilindrică, iar diametrul exterior este constant şi egal cu 4,70 de metri.
O altă caracteristică a construcţiei este dată de grosimea pereţilor, care nu este aceeaşi de sus până jos. Astfel, pereţii turnului au la bază o grosime de 35 de centimetri, iar pe ultimii 30 de metri pereţii au o grosime de doar 15 centimetri. În vârful turnului există un pod metalic de pe care se făcea lansarea paraşutiştilor şi care are o lungime totală de 25 de metri şi o greutate de 10 tone. Platforma se poate roti, orientându-se după vânt, astfel încât vântul să-l îndepărteze de turn pe paraşutistul în cădere. Acelaşi lucru îmi doresc şi pentru oricare primar: să fie îndepărtat de turn şi, înainte de a propune începerea oricărui nou şantier, doar acolo unde este cazul, să le termine pe cele vechi! ( Ciprian C. VASILESCU )