La vot

Copilul a învăţat să meargă în picioare. Vorbeşte, uneori, stâlcit, alteori, agramat. Dar vorbeşte. Nu prea înţelege pe ce lume trăieşte. Mama îi spune: „la dreapta!”, tatăl: „la stânga!”, un frate mai mare strigă: „nu-i lua în seamă, sunt bătrâni, nu mai e ca pe vremea lor!”. Copilul merge la şcoală. Dascălii sunt obosiţi, plictisiţi, prost îmbrăcaţi, uneori le chiorăie maţele. Unii dintre ei zic: „înveţi prea puţin, trebuie să munceşti mai mult!” .Acasă, unii părinţi îi spun: „ai prea multe teme. La ce îţi foloseşte atâta învăţătură?!” „Eşti un prost, un incapabil” – spune mama, ea de cele mai multe ori, că tot ea „pupă şi trece durerea”. „Mă-ta nu ştie ce spune!” – intervine tatăl, cu autoritatea capului de familie, care ştie el bine ce „scenarii coc ăştia”. La televizor şi mai ales în online acum, se derulează ştiri, prea des doar înşiruire de cuvinte. Aceeaşi faptă este lăudată de unii şi criticată de alţii! Pluralism! Democraţie! Mama înjură pe unii, tatăl îi elogiază. Nu-i pentru copii! Ei urmăresc show-uri cu „vedete” dezbrăcate de haine, de cultură, de caracter. Familia se uneşte. Toţi se bucură. Comentariile trec dincolo de uşa apartamentului/casei. Ştirile de toate felurile, indiferent că membrii familiei le-au apreciat sau nu, trec în uitare. Cina se ia într-o atmosferă veselă, uneori bahică, sau printre înjurături, când bucatele sunt sărace. Noaptea (nu) este un sfetnic bun! Dimineaţa. De la capăt. Copilul este buimac. Dar ceva tot a priceput: că alţii, undeva, la Vest, la Est, la Nord, la Sud, oriunde, fac şi desfac în defavoarea lui. Că doar Dumnezeu… Sau nici măcar.

Aceasta este imaginea, nu prea idilică, pe care o am eu despre noi, despre acest popor derutat, amăgit cu acadele-promisiuni, lăudat-certat, împins în faţă şi dat înapoi, incapabil să se opună, incapabil să-şi fixeze obiective şi să lupte pentru a le atinge. Copilul de mai sus suntem noi. Din păcate, cei care alcătuiesc majoritatea. Cei care înţeleg ad-litteram cum că-s „fericiţi cei săraci cu duhul”, cei care asezonează rugăciunea către Dumnezeu cu înjurarea lui Dumnezeu… Să fie sechelele statului-tătuc, să fie lipsa educaţiei, a educaţiei civice, să fie lipsa unui autentic ţel naţional, lipsa unui conducător carismatic, convingător? Să fie neîncrederea în capacitatea de a schimba ceva? Să fie oboseală? Să fie lene? Să fie…?

Fiecare dintre noi poartă cu sine o lume, o ţară, un univers de rude, de prieteni. Fiecare este mai mult decât se vede cu ochiul liber. Este orgoliul fiecăruia de a se arăta pe bucăţi, trunchiindu-şi fiinţa, bucăţi despre care cred că le-ar asigura un prestigiu, de orice fel, sau de a fi întreg. Şi totuşi, din când în când, cu toţii ne aducem aminte că putem fi întregi şi pare că încercăm să cumpărăm binecuvântare divină oferind pomană – dar, danie, ofrandă servind, potrivit credinţei creştine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului. Dar, pentru aceste treziri periodice, pretindem recunoştinţă, binecuvântare, protecţie divină.

…Pe 18 mai suntem chemaţi din nou la vot. (Mioara VERGU-IORDACHE)