„La plosca de aur”

La plosca de aur

În vara anului 1984, dispărea sub lamele buldozerelor un alt loc pe care mulţi bucureşteni şi-l amintesc mai ales pentru pivniţa plină cu vinuri de soi, aduse din cele mai faimoase podgorii ale ţării. Restaurantul La plosca de aur, aflat la intersecţia Căii Rahovei cu strada Gazelei din vechiul cartier Uranus, se afla la parterul unei case de negustori, construită la jumătatea secolului al XIX-lea. Cârciuma a fost deschisă de un oarecare Neagoe, imediat după construirea casei. La început, servea doar „ţuică rece sau fiartă la tejghea”, după cât de mare era zăduful sau gerul, dar şi vinuri „cu butoiul sau paharul”, la voia clientului. Câţiva ani mai târziu, muşteriii s-au înmulţit pe uliţa care devenise arteră comercială, cu magazine de stofe şi încălţăminte, ferometal şi sticlărie. Iar cârciumarul, de-acum deprins cu meseria, s-a gândit să arunce şi niscaiva cărnuri pe grătar, de dragul ulcioarelor pline şi pentru ostoirea burţilor onor clientelei. Până cu trei zile înaintea demolării, micii, patricienii, fleicile şi oalele cu ciorbe şi ardei umpluţi au duduit pe flăcările unei uriaşe sobe cu lemne, hrănindu-i inclusiv pe muncitorii care aveau să dărâme clădirea. Şi după ce au pus-o la pământ, de sub molozul şi praful vechiului Bucureşti strivit de vremurile noi, încă răzbătea miros de pivniţă curată, mucegai nobil şi vie veche. (Dragoş CIOCĂZAN)