Sărbători de iarnă. Planuri de vacanţă, magazine şi pieţe aglomerate, intermi-nabile discuţii la telefon despre cine ce aduce sau pune pe masă, dacă „au ieşit” sau nu cozonacii, dacă stăm sau nu acasă, dacă rezervarea la hotel e în regulă (să nu încurce gazda borcanele, ca anul trecut), dacă va fi sau nu aglomerat drumul spre munte (da, va fi); pe el nu-l mai încape costumul fiindcă berile de peste vară s-au cam aşezat, strat după strat, pe pântece, pe ea rochia o face să pară grasă, iar copiii nu vor să stea „cu mama”. Cadourile, iată încă o problemă insurmontabilă. Ori sunt prea scumpe, ori n-au ştaif, dar nici prea ieftine n-au cum să fie că „ne facem de râs”. Oare DJ-ul va fi bun? Dar orchestra? Mai bine stăm acasă, la maică-ta nu merg, ce dacă e sărbătoare de familie. Ne uităm la televizor, ascultăm muzică, ciocnim câteva pahare, chemăm câţiva prieteni care mai apoi ne vor critica bucuroşi pe la colţuri, chiar dacă nu le-am dat motive. Pe ăla nu, că se îmbată şi spune măscări, pe ăilalţi nici atât, că ne bârfesc, mai bine stăm singuri, nu e nimic rău în asta.
Nu, nu e, fiindcă, de fapt, oricât de multă lume ar fi în jur, tot singuri suntem, pentru că sărbătorile nu mai sunt despre ce facem, ci despre cât şi cum facem. Forma bate fondul, criteriile sunt teancul de bani aruncaţi pe fereastră, festivismul ostentativ, opulenţa, nimicul sclipitor. Între Moş Crăciun şi AI se cască o prăpastie, deşi cele două entităţi-concept nu se anulează una pe alta, dimpotrivă, ar trebui să fie complementare. Dar timpul nu mai are răbdare. Şi totuşi… Într-o scară de bloc, cineva a aşezat un brăduţ împodobit şi, dedesubt, un coş cu dulciuri şi câteva jucării ieftine. E mult, e puţin, e emoţionant sau ridicol? Nu ştiu câţi dintre locatari l-au observat, nu ştiu dacă au citit urările caligrafiate pe un cartonaş înconjurat de crenguţe de brad. Important este că un om s-a gândit la rădăcinile sărbătorii, la esenţa ei. Printre blocuri, dau zvon colindători, mai din gură, mai din boxe. Măruţ-mărgăritar, Ursul, Capra, dansatori mascaţi ţopăind ancestral printre ultimele modele de BMW sau, mai nou, Tesla. Lumea se adună, îi priveşte zâmbind şi le dă câte o bancnotă de zece lei. Mai spre seară, o mică fanfară îngână colinde americane. Bune şi astea, în fond, mare-i grădina, avem toţi loc în ea. Preotul paroh a adunat haine şi alimente şi le-a distribuit familiilor nevoiaşe. Nişte tineri cu suflet mare au dat o raită prin căminele de bătrâni din sector, cu pachete, cu cântece, cu zarvă, aducând puţină lumină în întunericul însingurării. O vânzătoare i-a dat unei bătrâne o pâine, deşi aceasta din urmă nu avea suficienţi bani. La intrarea într-un mic magazin de cartier, patronii arabi îşi întâmpină clienţii cu „Crăciun fericit!” şi au aşezat în vitrină o crenguţă de brad împodobită cu câteva globuri şi o stea mare şi albă clipind din beculeţe. Dinspre bucătăriile de bloc vine miros de sarmale şi cozonac. O maşină de poliţie are nas şi coarne de ren. Omul care vinde cărţi vechi la gura de metrou a primit de pomană o merdenea fierbinte şi o portocală. În autobuz, răsună în difuzoare cântece despre nămeţi şi plete dalbe. Prietenii vechi sau noi se sună între ei. În piaţa cea nouă totul pare vechi de când lumea. Vânzătoarea de la Loto le strigă tuturor celor care cumpără lozuri sau bilete pentru extragerea specială de Anul Nou să aibă noroc cu carul, dar mai ales sănătate. Florăreasa din colţ mormăie din spatele mormanelor de vâsc legate snop cu funde colorate. Un medic de pe salvare, de care am avut, din nefericire, nevoie zilele acestea, a petrecut alături de ceilalţi doi membri ai echipei sale aproape două ore la căpătâiul cuiva foarte drag. Nu a plecat până nu s-a asigurat că totul este bine. Şi a spus o mulţime de poveşti despre cum şi-a petrecut ultimele revelioane, pe salvare, alergând acolo unde era nevoie de priceperea şi devotamentul lui, gândindu-se la familia care îl aştepta acasă cuminte, ştiind că el are o datorie de îndeplinit.
A povestit cu har şi cu drag, făcându-ne să râdem-plângem. Pentru oameni ca domnia sa sau de felul celor despre care am scris mai sus, sărbătorile, viaţa înseamnă cu totul altceva. Ei trăiesc cu toţii un alt fel de bucurie, printre şi pentru oameni. Ei sunt un avanpost al binelui într-o lume care se lăcomeşte şi se înghesuie să fie rea. Sunt puţini, dar, cândva, vor fi şi mai mulţi. La mulţi ani, realitate! (Dragoş CIOCĂZAN)