La mulţi ani!

• Anemona • Brânduşa • Bujor • Călin • Călina • Camelia • Codrin • Codrina • Codruţ • Codruţa • Crăiţa • Crenguţa • Crin • Crina • Crinu • Crinuţa • Crizantema • Dafin • Dafina •Dalia • Delia • Floarea •Flora • Florenţa • Florentin • Florentina • Florica• Floricel • Florin • Floriana • Florina • Florinel • Garofiţa • Genţiana • Gherghina • Iasmin • Iasmina • Iris • Lăcrimioara • Laur • Laura • Laurenţiu • Laurian • Lauriana • Lavinia • Loredana • Lori • Mălina • Margareta • Mărgărit • Micşunica • Mugurel • Narcis • Narcisa • Panseluţa • Romaniţa • Roza • Rozalia • Trandafir • Trandafira • Violeta • Viorel • Viorela • Viorica • Zambila • Zambilica

Duminica Floriilor

Creştinii ortodocşi sărbătoresc Floriile 2026 (Intrarea Domnului în Ierusalim) duminică, 5 aprilie. Duminica Floriilor este primul praznic împărătesc, cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc. Floriile este sărbătoarea care ne aminteşte intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi.

Floriile – date istorice

Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie îi atribuie două predici, iar pelerina apuseană Egeria (sau Etheria) descrie modul cum se sărbătorea această duminică la Ierusalim spre sfârşitul secolului IV.

În vechime, Duminica Floriilor era numita şi Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii mergeau cu toţii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credin­ţei. Se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri. După un obicei străvechi, menţionat chiar în sec. IV de către pelerina Egeria şi generalizat în toată Biserica creştină, se aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi de măslin, cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim şi pe care noi le purtăm în mâini ca semn al biruinţei împotriva morţii.

Potrivit tradiţiei, atât la Bizanţ, cât şi la curţile domneşti din Ţările Româneşti, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte împăraţii (domnii) cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse ca şi la Paşti.

În seara acestei duminici încep în biserici frumoa­sele slujbe ale deniilor din Săptămâna Sfintelor Patimi. Tot în această zi îşi serbează onomastica cei care au nume de flori.

Obiceiuri de Florii

Profesorul Ion Ghinoiu aminteşte că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor, dedicat unei zeităţi a vegetaţiei numită Lazăr sau Lăzărica. Obiceiul a fost atestat numai în sudul ţării: Muntenia şi Dobrogea. Totuşi, acesta este circumscris într-un areal sud-est european mai larg, ceea ce i-a determinat pe folclorişti să-l ataşeze unui străvechi strat cultural traco-elen.

Conform cercetărilor prof. Ion Ghinoiu, una dintre fete, participantă la ceremonial (de menţionat că obiceiul era practicat numai de către fete), numită Lăzăriţa, se îmbrăca mireasă. Aceasta, împreună cu alte fete cu care formează o mică ceată, colindă în faţa ferestrelor caselor, unde au fost primite. Lăzăriţa se plimbă cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzărica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

(…)

Ramurile de salcie din această zi, întruchipează simbolul castităţii sş al renaşterii anuale a vegetaţiei, un substitut fitomorf al zeiţei Flora, dar şi ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea sa în Ierusalim.

Pentru buna desfăşurare a sărbătorii Floriilor, cu o zi înainte se strâng ramuri de salcie înmugurită, se leagă in snopi şi se duc la biserică pentru a fi sfinţite de preot. După sfinţire ramurile numite „mâţişori” sunt luate acasă de către credincioşi pentru a împodobi cu ele icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri sau pentru a le pune la fântâni şi la streşinile caselor. Femeile mai obişnuiesc şi astăzi să le înfigă pe straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte.

Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an fiind folosite la tămăduirea diferitelor boli. În scopuri profilactice, oamenii se încing cu „mâţişorii” sfinţiţi, pentru a nu-i durea mijlocul. De Alexii, când se scot stupii de la iernat, bucovinenii aşează pe buduroaie mănunchiuri de „mâţişori” pentru a-i purifica şi pentru a-i încărca de mană. „Mâţişorii” sunt folosita, însă, şi in vrăji sau descântece. Ramurile păstrate la icoane se pun pe foc vara, în momentul în care începe vreo furtună, sau se aruncă în curte când începe să bată grindina. (https://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/floriile-semnificatia-salciei-73905.html)