La mila cucului

Orice om copleşit de răspunderi şi griji, un şef de stat, de exemplu, are nevoie de consilieri. Pe fiecare domeniu de interes şi pentru orice problemă s-ar putea ivi în activitatea de zi cu zi. Cum şi de unde şi-i alege e ceva mai complicat. Un stat e o asociere de organisme complexe, o ţesătură de speţe politice, economice, sociale şi militare care formează ceea ce, cu mândrie patriotică, numim realitate. Una în care ne ducem zilele încercând, de la primul până la ultimul, cu sau fără succes, să răzbim. O ţară puternică nu e una care se ascunde în spatele unor garduri din sârmă ghimpată, ci una ai cărei cetăţeni au mândria şi înţeleg onoarea apartenenţei la o naţiune, îşi fac datoria, îşi plătesc taxele şi sunt gata să se ridice, dacă este nevoie, pentru a-şi apăra libertatea, modul de viaţă, familia şi valorile. De cealaltă parte, cei care iau decizii au obligaţia de a răspunde acestor imperative şi de a crea cadrul unei vieţi dacă nu îmbelşugate, măcar decente. De aceea sunt importanţi consilierii, pentru că ar trebui să gestioneze toate aceste complicate fenomene şi să îi ajute pe politicieni să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, astfel încât să fim, în orice clipă, indiferent de context, în siguranţă. S-a demonstrat însă că mulţi „sfetnici” sunt aleşi printr-un fel de loterie telefonică, eventual fără fir, pe criterii străine de competenţă şi pe baza unor interese partinice. Rezultatul se vede cu ochiul liber: orice şi oricând s-ar întâmpla, suntem luaţi prin surprindere. Cred că şeful statului ar avea nevoie de un ceas cu cuc. Neapărat. Pasărea asta hoaţă şi perfidă ar ajuta mult. Poate n-ar fi rău ca fiecare cancelarie europeană să-şi procure un astfel de instrument de măsurare a timpului, fiindcă s-a cam pierdut măsura orelor. De acolo, de unde s-o afla, cucul nostru a tot cântat de al doi’şpelea ceas până a răguşit şi acum sună a cucuvea. Pe al trei’şpelea nu ştie să-l cânte; oricum, ar fi prea târziu.

Vântul bate cu putere dinspre stepă şi are tendinţa de a se transforma în tornadă. Un vârtej nimicitor, neiertător, care nu reprezintă nimic altceva decât nota de plată pentru un lung şir de greşeli copilăreşti, de aroganţe, de jumătăţi de măsură tolerate la nesfârşit, de erori economice şi de politici aiuritoare în domeniul energiei. Toate ouăle în acelaşi coş, care a fost scăpat acum pe jos. Nu mai e ca în 1968, atunci lucrurile erau aşezate, cele două blocuri se opinteau ideologic în zidul tras prin mijlocul Europei, care le separa. Acum se opintesc cu tancul, cu drone, cu rachete. Pentru că unii s-au încăpăţânat să creadă că nu mai există două blocuri, ci unul singur, şi de atâta râs şi veselie nu au auzit cucul bătând de ora unsprezece. Ar mai fi avut o oră la dispoziţie să salveze situaţia. Li s-a părut mai tentant importul de materii prime ieftine. Cu politica n-a mers, ne-am dat seama. Ne îndreptăm spre un posibil conflict de anvergură pus la cale în cancelarii cu lumina stinsă în tavane şi în capete, pe care îl aşteptăm cu ţara scoasă din priză. O ţară în bătaia puştii, prea aproape de un colos orbit de putere şi aflată la cheremul altui colos strivit de propria aroganţă. Şi totul e pe bani. Tratatele, înţelegerile, reuniunile sunt doar prilejuri de a consuma niscaiva delicatese şi băuturi scumpe; la o adică, nimeni nu va sări în ajutorul nimănui. Deschideţi un manual de istorie şi veţi înţelege asta. Este nevoie de praf de puşcă fiindcă nu ştim ce ne aşteaptă, dar şi mai multă nevoie de uşi deschise spre dialog, evident, în măsura în care va fi posibil – până acum, nu s-a negociat, s-a impus. O lume în care pacea devine o blasfemie este sortită pieirii. Soluţia pare de negăsit, deocamdată. În ceea ce ne priveşte, se pare că, la nivelul oamenilor de stat, cel puţin, totul e bine, avem alegeri, economia duduie în comunicatele de presă ale Institutului Naţional de Statistică, un reprezentant al BNR ne spune că ar fi bine să punem bani deoparte că poate vine vreun război, mă rog, mărunţişuri. Nimeni nu face legătura între degradarea situaţiei pe frontul din ţara vecină şi lentoarea cu care ne pregătim pentru un eventual conflict, cu care ne echipăm armata şi ne refacem stocurile. Sau cu creşterea continuă a preţurilor – o vulnerabilitate clară şi pe timp de pace şi pe timp de război. Suntem la mila cucului. Totul e să-l auzim cântând ora exactă, oricare ar fi aceea. (Dragoş CIOCĂZAN)