Iubiţi-vă pe sonde!

Politica este o luptă a intereselor deghizată într-o competiţie a principiilor, ne spune, cu tristeţe, Ambrose Bierce. De fapt, de la sumerieni şi până astăzi nu s-a schimbat mare lucru când vine vorba despre setea de putere, doar uneltele sunt altele. Diferenţa dintre toporul din silex şi laptop este că primul era ţinut strâns în mână de un duşman care te privea în ochi înainte să te lovească în moalele capului. Între pieile trăznind a seu şi gulerele albe de astăzi nu se cască o prăpastie, fiindcă omul ascuns în spatele hanţelor este acelaşi. Şi e mult mai complicat să te lupţi cu un adversar care în loc de urlete de ameninţare şi strigăte de luptă îţi oferă un surâs atât de cald şi de plăcut, încât nu mai ai timp să vezi şişul care ţi se înfige între coaste. Vedem asta zilnic. Trăim pe nisipuri mişcătoare. Traversăm o perioadă de conflicte mocnite sau deschise, dublate de crize mai mult sau mai puţin artificiale aşa cum nu s-a mai întâmplat vreodată. Naţiunile lumii se zbat să supravieţuiască şi, prin conducătorii lor, coboară această luptă până la nivelul individului, hrănindu-l cu propagandă şi idealuri strâmbe, pervertindu-l, smulgându-i din mână creionul, cartea, forţa argumentului şi dându-i în loc o bâtă ideologică. Războiul nu a putut fi niciodată evitat, aflăm asta deschizând un manual de istorie de clasa a cincea. Se spune că, în ultimii şaptezeci de ani, Europa a reuşit să evite conflictele, prin mecanisme economice şi diplomatice construite cu înţelepciune. Oare? Război nu înseamnă doar tancuri, avioane, bombardamente, tranşee şi soldaţi asudaţi agitând prin aer baionete şi mitraliere. Criza alimentară, criza energetică, schimbările climatice, criza de apă, criza de materii prime, criza refugiaţilor provocată de conflagraţii stârnite de alţii sunt, toate, războaie în plină desfăşurare. Iar diplomaţia nu pare să găsească soluţii.

Un analist politic, celebru în anii nouăzeci pentru teoriile sale despre „spaţiile de complementaritate”, pe care le propunea ca soluţie de stingere a conflictelor teritoriale vechi de zeci sau sute de ani, se întreabă, îngrijorat şi oarecum revoltat, de ce nu reuşeşte România să ajungă din urmă Europa. Răspunsul nu e atât complicat, maestre: fiindcă nu are cum. Ţara asta are pe cap un blestem: bogăţia resurselor, ceea ce o transformă automat din partener în ţintă. Partenerul e un tovarăş de drum cu drepturi egale, căruia îi oferi respect. Ţinta e un loc în care tragi cu arcul sau pistolul până o faci praf. Pe urmă, n-am avut, nu avem şi nu vom avea niciodată colonii, nu ne pricepem deloc la asta – abia dacă reuşim să ne administrăm propriul stat, darămite să-i organizăm pe alţii. Nu am năvălit peste alte naţii. Ca să fim, totuşi, corecţi, am făcut-o de vreo două, trei ori, siliţi de conjunctură, rezultatul fiind un fiasco. Ne place să imităm, nu avem o intelighenţie solidară cu restul naţiei, ne urâm prea mult. Sigur, avem şi calităţi, dar nu pe cele care trebuie. Privim acum un pic spre partenerii europeni pentru a înţelege despre ce e vorba: au fost adoptate nouă pachete de sancţiuni împotriva Rusiei, s-a instituit embargou împotriva importurilor de gaze şi petrol din acea ţară, liderii au tunat şi fulgerat, au condamnat cu mânie războiul din Ucraina. S-a vorbit mult şi în van pentru că statisticile economice spun cu totul altceva. În anul 2022, schimburile economice ale  statelor europene cu Rusia au crescut cu procente aberante, nemaiîntâlnite în istorie: Slovenia, cu 346%, Luxemburg, cu 242%, Austria, cu 139%, Ungaria cu 122%, Olanda cu 117%, Germania cu 111%, asta doar pentru a da câteva exemple. S-a trecut de la Rusia non grata la Rusia gratissima, şi asta pe bază de petrol şi gaze, că doar nu au importat nemţii computere, autoturisme sau maşini de spălat din colosul de la Răsărit. Una vorbim şi alta facem. Compunem rezoluţii belicoase, scornim embargouri de operetă şi apoi, mă va ierta poetul, „Iubiţi-vă pe sonde!”. Minciuni, cu alte cuvinte, ne-am obişnuit să trăim cu, sub şi printre ele. Iar din născociri nu poţi clădi o lume nouă, mai prosperă, mai dreaptă şi mai bună. (Dragoş CIOCĂZAN)