Ionel FERNIC – „Zburătorul” compozitor a scris peste 400 şlagăre de muzică uşoară

Poate numai cine nu a fost îndrăgostit nu a fredonat cu bucurie melodiile: „Iubesc femeia”, „Adio, doamnă”, „De ce mi-ai spus că mă iubeşti”, „Cruce albă de mesteacăn”, „La umbra nucului bătrân”, „Scrisoare de dor”, „Minciuna” („Pe boltă când apare luna”), „Romanţa celei care minte”, „Scrisoare de amor” şi multe alte cântece de muzică uşoară sau romanţe. Iar toate acestea (peste 400 de melodii) au fost compuse de Ionel Fernic, „prinţ” al aerului, „zburător” împătimit cu pletele-n vânt…
Ionel Fernic a fost un compozitor român de muzică uşoară, dar şi aviator (pilot civil) şi chiar unul dintre primii paraşutişti români. Între alte preocupări ale sale, pe lângă zboruri şi salturi cu paraşuta, au intrat scrisul (cu proze de mici dimensiuni, dar şi textier pentru multe dintre romanţele sale) şi munca de gazetar. S-a născut pe 29 mai, în anul 1901, la Târgovişte, ca fiu al inginerului mecanic Teodor Fernic. Vărul său, inginerul George Fernic, a fost aviator şi constructor de avioane, decedând într-un accident de avion la o paradă aviatică din cadrul „Expoziţiei aviatice de la Chicago” din octombrie 1930. La câteva luni după naştere, din cauza sarcinilor de serviciu ale tatălui său la şantierele navale din Galaţi, familia Fernic s-a mutat în acest oraş. La vârsta de doi ani, Fernic şi-a pierdut mama. După ce a învăţat, conform dorinţei răposatei sale mame, la o şcoală primară luterană din Bucureşti, s-a întors la Galaţi, unde a terminat studiile la Liceul „Vasile Alecsandri”. Primele lecţii de ghitară şi pian le-a primit de la profesorul său de muzică de la liceu, compozitorul Theodor Fuchs. Pasionat de muzică, dar şi de aparatele de zbor, Ionel Fernic a fost îndrumat de părinţi să-şi continue studiile într-o facultate tehnică. Totuşi, acesta a optat pentru Conservatorul din Bucureşti, unde a intrat la secţia de artă dramatică (actorie) cu cea mai mare medie. Deşi remarcat de profesorii săi, tânărul nu s-a impus pe specializarea oferită de şcoală, dar a avut ocazia să joace alături de marii actori ai scenei româneşti, precum Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mişu Fotino ş.a. O dată încheiate studiile (în anul 1924), Fernic a efectuat stagiul militar la Şcoala de ofiţeri în rezervă din Ploieşti. Apoi a rămas în acest oraş pentru câţiva ani.
Dacă semnalul talentului său a apărut sub îndrumarea profesorului Fuchs, Fernic a compus în ultimul an de liceu balada „Cruce albă de mesteacăn” (1919), prima sa piesă de muzică uşoară. După ce s-a stabilit la Ploieşti, simţind nevoia de a compune muzică de succes, dar şi totodată pentru a-şi verifica posibilităţile, a scris cu vervă numeroase romanţe şi tangouri. Primul său tango, compus în 1931, s-a intitulat „Minciuna” (mai cunoscut cu titlul de „Pe boltă când apare luna”, reprezentând primul vers din refren); în fapt, melodia este o adaptare a unei piese franţuzeşti, propusă de Nicolae Kiriţescu. Versurile în limba franceză au fost înlocuite cu unele noi, scrise de Aurel Felea. „Într-o zi stăteam acasă şi exersam la pian. Simţeam oarecare inspiraţie în acel moment şi am luat hârtia şi condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus „Minciuna”, primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc şi m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putinţă, zidurile banalităţii.”– ne spune chiar compozitorul Ionel Fernic. În doar câţiva ani, Ionel Fernic a devenit autorul a peste patru sute de şlagăre. Multe dintre compoziţiile sale s-au bucurat de faimă în epocă şi continuă să fie apreciate până în ziua de astăzi. În prezent, se editează anual sau la distanţă de câţiva ani, noi compilaţii de muzică uşoară care includ piese semnate de Fernic. Din anul 1927, Fernic şi-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schiţe, „Misterele din Mizil” (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa în acea vreme; de exemplu, „Misterele Parisului”). În 1928 a publicat un volum de poezii („Prăştii”) şi câteva cărţi pentru copii. Tot el a fondat revista satirică „Să nu te superi că te-njur”. La începutul anilor treizeci, Fernic se mută definitiv în Bucureşti (cunoscut ca şi Micul Paris). A absolvit Şcoala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător (pilot). De atunci figurează în evidenţele piloţilor români de turism şi sport şi tot atunci se arată interesat de paraşutism. Fernic execută primul salt cu paraşuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa. Dar, curând, va trebui să renunţe la paraşutism din pricina unui accident la aterizare, în cadrul mitingului aviatic organizat la Ismail, când îşi fracturează piciorul drept. Este numit directorul Şcolii de pilotaj din Cernăuţi; va fi medaliat de însuşi regele Carol al II-lea cu o distincţie importantă, „Virtutea Aeronautică”. „L-am cunoscut într-o zi a anului 1937 pe un aerodrom din Bucureşti, unde a aterizat cu avionul său pentru o mică revizie. În carlinga din faţă avea legată în chingi o chitară. Când l-am întrebat ce-i cu chitara acolo, mi-a răspuns că «nu-i chitară, ci este iubita lui, care îl însoţeşte pretutindeni.» Socotindu-i zisele o mică şi nevinovată nebunie, am râs şi i-am acceptat ca bun răspunsul, deoarece noi, aviatorii acelor vremuri, aveam fiecare nebuniile noastre. Altfel n-am fi putut zbura cu aripile legate cu sârmă şi proptite cu bandaje şi atele din scânduri de gard atunci când o întâmplare nefericită făcea să ne ciobim la câte o aterizare forţată de vreun teren necunoscut” îşi aminteşte Ioan Crăciun, pilot-aviator în rezervă. Despre senzaţia provocată de săritura cu paraşuta, Ionel Fernic mărturisea: „Nu simt niciun fel de rău sau gol la stomac. Sunt perfect conştient, simt cum alunec în aer şi aştept deschiderea paraşutei. E o senzaţie de neînchipuit! Nici un zgomot, cât de mic, nu tulbură imensa şi maiestuoasa tăcere a oceanului de azur. Ar trebui pana unui d’Anunzzio ca să poată descrie întreaga frumuseţe şi poezie a acestei fantastice călătorii pe undele nevăzute ale eterului.” De altfel, nu o dată, Fernic descrie în poemele sale condiţia precară a artistului, aşa cum o face şi în „Balada milionului”, citată în lucrarea „Pluviografii”: „Milion cu şase nule şi c-un băţ în fruntea lor! Numai cât gândesc la tine, fără voie mă-nfior / Cugetând umplut de scârbă şi scuipând ca un birjar / Câte hârci neputincioase nu te au în buzunar (…)/ Câţi poeţi cu plete negre nu suspină, milion / Cerşind dragostea iubitei, cu chitara, sub balcon / Milion, stăpân al lumii şi rival cu Dumnezeu / Te urăsc cu-nverşunare, fiindcă… nu te am şi eu!”.
Îndrăgostit de muzică şi zbor, Ionel Fernic şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic pe data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani. Fiind pasager al unui zbor pe ruta Varşovia-Bucureşti-Salonic (compania poloneză LOT), Fernic şi-a pierdut viaţa alături de toţi ceilalţi pasageri, din cauze necunoscute, avionul prăbuşindu-se în pădurea de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, judeţul Suceava. Venea în Bucureşti pentru a participa la înmormântarea Reginei Maria. Rămăşiţele lui Ionel Fernic au fost incinerate la Crematoriul bucureştean. La eveniment au participat prieteni şi colaboratori din lumea muzicii şi aviatori care, fie i-au cântat piesele mai îndrăgite, fie l-au omagiat printr-o demonstraţie de zbor deasupra Bucureştiului. „O personalitate care a întrunit prin valenţele talentului său multilateral, inspiraţia poetului, harul cântăreţului-interpret al propriilor romanţe şi tangouri, curajul şi pasiunea zburătorului îndrăzneţ, afirmându-se ca pilot şi paraşutist sportiv, acesta a fost, în câteva cuvinte, Ionel Fernic.” Astfel ne spune Soverth în a sa carte „Paraşutiştii în luptă”.
Ca un fapt divers, vizitatorii pot admira la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de istorie „Paul Păltănea”, exponatul cunoscut ca „Manuscris al compozitorului Ionel Fernic” conţinând traduceri originale din poetul persan Omar Khayyam. Manuscrisul, datând din anul 1929, reprezintă un cadou pe care Ionel Fernic îl face unui prieten de-al său, Petrică Stegărescu. Într-un carnet cartonat, cu filă groasă şi rotunjită la colţuri, cu un scris caligrafic, îngrijit, compozitorul traduce 70 de catrene aparţinând poetului persan Omar Khayyam (sec.XI), personalitate polivalentă a Persiei medievale. Manuscrisul expus la Muzeul „Casa Cuza Vodă” reprezintă un demers de pionierat în domeniul orientalisticii româneşti şi merită menţionat printre celelalte realizări ale lui Ionel Fernic.
Cu chitara („iubita” sa) în carlinga avionului şi cu gândul la un viitor şlagăr de muzică uşoară, a plecat către cer „zburătorul” Fernic… „Trubadurul zărilor albastre”… De acolo poate inspiră şi pe alţi compozitori din zilele noastre… (George V. GRIGORE)

Surse: historia.ro; dosaresecrete.ro; leviathan.ro; galeriaportretelor.ro; radioresita.ro; arhiva.formula-as.ro; radioromaniacultural.ro; muzicasipoeziaprieteniaisufletuluimeu.blogspot.com;