Ion VLAD – un veritabil BRÂNCUŞI din Bărăgan

A cere unui sculptor să-şi explice opera e ca şi cum ai cere unui măr să-şi divulge păcatul originar, pe care fructele sale îl ascund. Eu mă simt mai degrabă ca mediator, ca un instrument util în mâinile cuiva, care se află în mine sau în altă parte, iar aceasta mă obligă zi şi noapte să gândesc şi să regândesc materia, nelăsându-mi nici o clipă de răgaz. De fapt, eu cred că sunt discipolul Naturii, predestinat să-l copiez mereu pe Dumnezeu. Şi asta din fragedă pruncie… Ajungând la Paris, în 1965, am experimentat diverse tendinţe, aşa-zis , dar inima nu mă trăgea. Şi când am realizat că, pretându-mă la acest joc, nu făceam altceva decât să bat apa în piuă, practicând estetici nule şi inexistente, atunci m-am întors la surse, am început să mă inspir din mine însumi. Pentru mine, sculptura nu este nicio aventură, niciun joc, pentru o estetică des-tinată a gâdila sensibilitatea uno-ra, este raţiunea mea de a fi! Şi-n căutările intime şi profunde, care vin de departe şi din profunzime, nu m-am îndepărtat niciodată de realitate, de OM, de legendele şi de miturile sale. Eu sculptez FIINŢE, nu LUCRURI, OBIECTE sau NIMICURI. Trebuie să ai o motivaţie interioară pentru a trece la acţiune, la actul creaţiei, când momentul cel mai exaltant, al acestui lung şi complicat proces este imprevizibilul finalităţii. Dacă ştii cu precizie destinaţia ajungi
cu bine la mal. Conţinutul mode-lează forma şi focul pasiunii îi dă valoarea artistică. Creştin, încăr-cat de legende şi mituri păgâne… născut pe ţărmurile Dunării, vedeam cum dispăreau valurile şi apăreau altele la orizont, priveam vântul aducând tot ce era „în vânt”. Nu inventezi roata în fiece zi. Şi apoi… dacă doresc să privesc o sculptură aşa cum mi-ar plăcea, îmi fac una. Cei care caută găsesc şi cei care găsesc caută.
Ion VLAD

Ion Vlad s-a născut la Feteşti, la 24 mai 1920. Cel de al treilea dintre cei 10 copii ai soţilor Petre şi Alexandrina Vlad a crescut într-o familie în care tatăl avea înclinaţii artistice, iar mama, simţ practic. Băiatul îşi arătase de mic talentul plastic făcând diferite modelaje din lut. În 1925, familia se mută la Călăraşi, unde Ion va face şcoala. A absolvit Liceul Barbu Ştirbei, petrecându-şi o bună parte a tinereţii sale în acest oraş. Aici are prima expoziţie personală de desen şi joacă în trupa de teatru. În 1939 intră la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti şi este discipol al lui Cornel Medrea. Desenele sale apar în publicaţiile literare ale vremii. Între 1942 şi 1944 soţia sa este actriţa Elena Iupceanu Tomescu. În anul 1945 urmează Şcoala Liberă de Arte Plastice din Sighişoara şi primeşte Premiul Simu. Sculptorul creează în 1946 Grupul Luchian-Paciurea, din care făceau parte artişti independenţi. În 1947 primeşte o bursă din partea guvernului francez, dar autorităţile române îi refuză paşaportul. Între 1952 şi 1956 este căsătorit cu Helena Maria Kuninska, un manechin de origine poloneză care trăia în Finlanda. La câteva luni de la divorţ se căsătoreşte cu Marie Nicole Gatosky, alintată Nika, fiica secretarului particular al lui Carol I, Nicolae Gatosky. De o frumuseţe răpitoare, Nika era nepoata profesorului Ion Petrovici, a pictorului Nicolae Pătraşcu şi a lui Dimitrie Gusti. Bunicul ei fusese marele istoric A.D. Xenopol, bun prieten cu Mihai Eminescu, relatează biograful Emil Druncea. În anul 1958, sculptorul avea atelierul în localitatea Buftea. Între 1960 – 1965 este profesor de modelaj la Institutul de Arhitectură Ion Mincu. După ce i s-a acordat Premiul de Stat, în anul 1964, Editura Meridiane îi consacră o monografie consistentă. A beneficiat de importante comenzi destinate spaţiilor publice, precum: Dansul – Basorelief, pe faţada Operei Române din Bucureşti, bustul lui Hristo Botev din Parcul Herăstrău, Zimbrul (sculptură în piatră inaugurată în 1969 în faţa Gării Oneşti, mutată în sensul giratoriu de la Carom în 2012), Maternitate (sculptură din bronz, 1965 suspendată pe faţada Spitalului Municipal Oneşti), George Enescu, statuie de bronz la Bârlad, Statuia pictorului Ştefan Luchian, din piatră artificială, amplasată în Parcul Ion Voicu din Bucureşti etc. Într-o serie de 9 mărci poştale Sculpturi româneşti, emisă în 1961 de Poşta Română, cea cu valoarea de 10 bani reprezintă bustul lui Gheorghe Doja, realizat de Ion Vlad. A avut numeroase expoziţii personale în: România, Grecia, Franţa, dar a fost prezent şi în numeroase expoziţii de grup în: România, Polonia, Ungaria, Serbia, URSS; Slovacia, Cehia, Germania, Egipt, Grecia, Finlanda, Franţa, Turcia, Siria, Bulgaria, Italia.
În 1965 părăseşte ţara care-i refuzase cu 18 ani în urmă onorarea unei burse acordate de guvernul francez. Primul său mecena a fost Pierre Cardin, care i-a comandat cinci statui pentru atelierele sale, iar din anul 1969 a devenit profesor titular de sculptură şi desen la Centrul American din Paris. În 1972, artistul român primeşte cetăţenia franceză. În 1975 devine profesor de sculptură şi desen la Universitatea Sorbona din Paris. Printre lucrările mai importante din perioada franceză a artistului se numără o decoraţie murală din beton, de 100 mp, realizată în 1978 pentru Musique, Diffusion Francaise, La Bois-Colombes, şi două sculpturi murale în bronz şi ciment, din anul 1979, realizate pentru Spitalul Saint Joseph din Stockton, San Francisco (California). În 1980 îşi instalează un al doilea atelier la Nisa, iar până în 1991 îşi împarte activitatea între Nisa şi Paris. De când se stabileşte la Paris, în Franţa, Ion Vlad expune: în 1965 -Salon de la Jeune Sculpture, Paris, Franţa; 1967 – Réalités nouvelles, Salon Grands et jeunes d’aujourd’hui, Salon Comparaisons, Paris, Franţa; 1969 – Depuis Rodin, Muzeul Municipal, Saint-Germain en Laye, Franţa; 1974 – 50 sculpteurs de la Nouvelle École de Paris, expoziţie itinerantă în Belgia, Danemarca, Suedia, Norvegia; 1975 – Salon de la Jeune Sculpture, Paris, Franţa; Salon Contradictions, Paris, Franţa; Galeria Hammer, New York, USA; 1977 – Galeria Marlborough, Montreal, Canada; Salon de la Jeune Sculpture, Paris, Franţa; Centrul American, Paris, Franţa; Espace Cardin, Paris, Franţa.
Capodopera creaţiei sale este Statuia lui Eminescu, amplasată
lângă Universitatea  Sorbona – Paris. Statuia, turnată în bronz, la dimensiunea de 250 centimetri înălţime, a fost amplasată în oraşul luminii, chiar la centenarul decesului poetului, în iunie 1989.
Pe 9 martie 1991, după ani grei departe de ţară, Ion Vlad este desemnat Membru de Onoare al Academiei Române. Laudatio au aparţinut eruditei Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi marelui pictor Corneliu Baba.
Artistul se stinge din viaţă la 28 ianuarie 1992, în urma unei intervenţii chirurgicale. Este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris, alături de Brâncuşi.
Drept omagiu pentru opera sa, în Feteşti a luat fiinţă Asociaţia Culturală Ion Vlad condusă de biograful lui Ion Vlad, Emil Druncea. O Asociaţie Ion Vlad s-a înfiinţat şi în oraşul german Salzgitter.
Lucrările lui Ion Vlad, de o valoare deosebită, se află astăzi în posesia unor colecţionari particulari şi instituţii fizice din România şi din străinătate, cum ar fi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional de Artă al României (21 lucrări în gips, bronz, piatră artificială, ciment); Muzeul de Artă, Constanţa, Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu, Muzeul de Artă, Timişoara, (lucrarea Gheorghe Doja, ghips).
Undeva departe de traiul parizian al marelui artist plastic, în Feteştiul său natal, biograful Emil Druncea, cel ce şi-a asumat nobila sarcină de a cerceta viaţa şi opera sa, a vrut să spună oamenilor cine a fost Ion Vlad, pentru ca oamenii să ştie că au un motiv întemeiat de mândrie. Acesta a înfiinţat o asociaţie culturală în memoria sculptorului, dar Feteştiul nu a fost interesat de recuperarea lucrărilor lui Ion Vlad, donate de colecţionari. Acestea puteau fi aduse în România, puse în casa memorială sau într-un muzeu local care să-i poarte numele. Le-a luat Muzeul Brukenthal din Sibiu. Au fost recuperate din Paris de o familie de români stabiliţi în Germania (Eliza şi Vladimir Cantaragiu – n.r.), care ştiau valoarea lucrărilor, spune Druncea. Acum, autorităţile din Călăraşi încearcă să-i reabiliteze imaginea, deoarece înainte de Revoluţie era interzis să-i pomeneşti numele. Din cauza plecării sale a fost văzut ca un transfug. Şi nu numai el, ci şi alţii. Vorbim aici şi despre scriitori care au ales străinătatea, înainte de 1990. Erau scoşi definitiv din memoria comunităţii. Ion Vlad este una dintre cele mai reprezentative figuri ale Călăraşiului. Un veritabil „Brâncuşi din Bărăgan”. Mulţi ani, Călăraşiul şi Feteştiul, locul unde s-a născut sculptorul, au dus o adevărată bătălie pentru a-l asimila, povesteşte prof. Sorin Danciu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi. Autorităţile locale încearcă acum să facă o reparaţie morală şi vor să aducă o parte din operele sale în Bărăgan. Întreaga sa creaţie s-ar fi putut pierde după decesul său. O nepoată care a moştenit apartamentul din Franţa a scos în curtea imobilului toate lucrările. Cineva le-a luat imediat şi le-a dus la un târg de artă. Abia acolo s-a aflat ale cui sunt şi cât valorează. Acum sunt în posesia unor colecţionari. O parte dintre acestea intenţionăm, cu sprijinul Consiliului Judeţean, să le aducem la Călăraşi, spune Danciu. În Călăraşi, în curtea liceului Mihai Eminescu există o singură replică după o lucrare de-a sa expusă în faţa Universităţii din Sorbona-Paris. Este vorba despre capodopera sa, statuia lui Mihai Eminescu, turnată în bronz, de 2,5 metri înălţime, amplasată în oraşul luminii chiar la centenarul naşterii poetului, în iunie 1989.
Pentru a cinsti memoria marelui artist, în oraşul Călăraşi se fac de câţiva ani demersuri pentru înfiinţarea unui muzeu care să poarte numele Ion Vlad. Chiar în fostul sediu al Primăriei va fiinţa un muzeu de artă, la fel ca în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Constanţa. Fostul director al Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi, Marian Neagu, acum pensionat, spune că este tot mai aproape de a-şi vedea visul cu ochii. Un muzeu de artă este un lucru extraordinar pentru oraşul nostru, idee pentru care am militat încă din anii ’80. Mă bucur că încet, încet acest vis prinde contur. Un muzeu nu face decât să înfrumuseţeze comunitatea şi să păstreze vie amintirea celor care au lăsat ceva în urmă. Lucrările sculptorului Ion Vlad, considerat al doilea ca valoare în lume după Brâncuşi, se află în mare parte în posesia unor colecţionari şi nu au încă o cotă de piaţă stabilită, deşi există voci care spun că una dintre piese s-ar fi vândut cu 2 milioane de euro. Deşi este un sculptor foarte aşezat din punct de vedere estetic, operele sale nu au o cotă de piaţă. Nu este stabilită valoarea acestora. Ştiu că cea mai mare parte a lucrărilor sale, desene şi sculpturi, au fost cumpărate de familia de medici Cantaragiu din Germania, mari iubitori de artă, prieteni ai artistului. Au fost cumpărate ca între prieteni, în niciun caz nu s-au plătit sume exorbitante, spune Amelia Dincă, critic de artă.
Acum, după 1989, când timid încercăm să ne redescoperim valorile, iată că forurile locale din Călăraşi şi Feteşti încearcă să reînvie amintirea acestui mare sculptor român, care a fost Ion Vlad. Tot astfel a existat şi în oraşul Buftea (jud. Ilfov) o iniţiativă – unde sculptorul şi artistul plastic Ion Vlad avea atelierul de lucru personal – de a se deschide un mic muzeu dedicat vieţii şi operei acestui titan. Se cuvenea un strop de amintire pentru cel care a fost şi este unul dintre cei mai mari sculptori din lume. Din păcate, şi de această dată, au rămas doar iniţiativele şi proiectele de pe hârtie… (George Grigore)