Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Invitaţii în lumea artelor plastice > Ioana-Emilia TIŢĂ, la numai 15 ani, a cucerit o lume întreagă prin multiplele sale calităţi!

Ioana-Emilia TIŢĂ, la numai 15 ani, a cucerit o lume întreagă prin multiplele sale calităţi!

icon-calendarData: 17 decembrie 2024

Ca un om care palpită intens la lumea armoniilor cromatice, caut mereu să descopăr noi şi noi pictori. Iată cel mai relevant exemplu! Ioana-Emilia TIŢĂ în vârstă de 15 ani este un adevărat diamant strălucitor. Asta deoarece, în afară de pictură, se remarcă în foarte multe domenii de activitate.

„Eu sunt Ioana-Emilia TIŢĂ, născută în Bucureşti pe 7 iulie anul 2009. Învăţ la Liceul Teoretic „Ion Barbu”.Pictura şi desenul, arta în general, reprezintă opasiune pentru mine şi ocupă o mare parte din viaţa mea de până acum. De la vârsta de 5 ani, această preocupare a început să devină mai mult decât o mâzgăleală de copil sau o activitate care să mă ţină ocupată departe de televizor. Arta mi-a captat definitiv interesul şi este acum una din plăcerile mele pentru care aloc cel mai mult timp, dar şi resurse. Ca orice fată de vârsta mea pierd mult timp visând cu ochii deschişi sau cu gândul la diverse dorinţe, dar am 5 ani de antrenamente de arte marţiale (kempo) şi diplome obţinute de-a lungul anilor care m-au ajutat să ajung la nivelul de centură PORTOCALIU, iar rozul este printre ultimele culori pe care le-aş alege. Învăţ cu plăcere la biologie şi franceză, iar din zece alegeri de desert, după îngheţată şi alte nouă … ar urma tortul. Îmi place actoria, cânt frecvent… în duş şi încă mă mai joc cu păpuşile, deşi ascult rock în căşti până mă dor urechile. Cartea mea preferată este „Coralin” de Roald Dalh, iar filmul preferat este „Kung Fu Panda 3”/ 2016. Pe lângă animăluţele mele de companie (pisoi şi căţei), animalul meu preferat este lupul. Îmi amintesc cu plăcere de colecţia mea de 537 de căluţi şi unicorni de plastic din clasa a 4-a şi am învăţat să călăresc la Herghelia Pănicel pe calul sur Petrică. De câte ori pot înot, merg cu bicicleta, skiez sau joc volei, tenis şi baschet. Gătesc de la 6 ani cu mama, de la frigănele şi tocăniţă până la brioşe şi tarte. Tot cam de pe atunci am început să merg în excursii, cu bunica, prin toată România, ador plimbările şi să explorez locuri necunoscute. De-a lungul timpului am adunat diplome, primite pentru diverse activităţi teoretice şi artistice. (…)

Expoziţii. Personale: • iulie-septembrie 2023, „De la copilărie la adolescenţă” – Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, prima mea apariţie în public, un real succes la împlinirea vârstei de 14 ani; multe dintre tablourile mele au fost achiziţionate de familie, prieteni şi apropiaţi. • octombrie 2023, „Pe culoarele şcolii’’ – Liceul teoretic Ion Barbu, unde am putut experimenta emoţii rar întâlnite, alături de elevii claselor I-IV, care m-au emoţionat cu impresiile lor frumoase. • 1-15 iulie 2024, „Emoţii estivale la Târgovişte” – Framing Art Târgovişte. Colective: • 5-30 ianuarie 2024, „Painting exhibition show” – Elite Prof Art Gallery Crowne Plaza, prima mea expoziţie colectivă, cu multe emoţii şi aprecieri frumoase primite de la un mare critic de arta Armand Steriadi • 14 martie-11 aprilie 2024, „Painting exhibition with sale” – Elite Prof Art Gallery Intercontinental Athenee Palace, unde mi-a fost achiziţionat primul tablou de către un necunoscut • mai-iunie 2024, „World art shop” – Elite Prof Art Gallery World Trade Center • 25 noiembrie – 25 decembrie 2024- Elite Prof Art Gallery World Trade Center.”

Aici se termină prezentarea invitatei noastre. Ce mai putem spune? Doar cuvinte de genul… impresionant, copleşitor, nu am mai întâlnit aşa ceva… Concluzia? Copleşitor cu adevărat! Îi adresăm urarea de a obţine în viitor toate succesele pe care le merită din plin! Numai bine tuturor!

Aristotel BUNESCU 
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (60)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (93)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (129)
  • Destine (3)
  • Editorial (314)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (46)
  • Ferestrele trecutului (25)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (8)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (254)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (20)
  • Locuri (11)
  • Mari români (15)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (73)
  • Povești adevărate (2)
  • Preuniversitaria (254)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (16)
  • Romania Spectaculoasa (41)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (18)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (913)
  • Vacanţă deşteaptă (8)
  • Valori româneşti (113)
  • Vitralii (291)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012