Ioan N. ROŞCA – O CONSTELAȚIE STILISTICĂ LITERARĂ ȘI JURNALISTICĂ

Semnalăm apariția şi lansarea, la Editura UZPR, a unei noi și originale creații a distinsului universitar Ioan N. ROȘCA, cunoscut și apreciat în țară și peste hotare pentru contribuțiile sale prețioase în domeniul filosofiei și jurnalismului.

Noua apariție editorială se înscrie în ampla și valoroasa sa activitate publicistică, orientată spre filosofie, jurnalism cultural și literatură, care numără în prezent zeci de cărți, studii, articole, eseuri, emisiuni TV etc.

Volumul intitulat O creație stilistică literară și jurnalistică prezintă o galerie impresionantă de studii, eseuri, comunicări, cronici, prezentări și analize, apărute în intervalul 2011-2021, în publicații din țară și străinătate (Slovacia, Germania, S.U.A.) sau în culegeri de studii și comunicări. Toate sunt reunite, după cum susține autorul, ,,sub cupola conceptului de stil”, așa cum a fost pus în circulație de către naturalistul și scriitorul francez Georges-Louis Leclerc, Comte de Buffon (1707-1788). Eseurile introductive, consacrate lui Buffon, ca inițiator al conceptului de stil cultural, precum și ,,frumosului literar-artistic în raport cu alte valori spirituale”, se constituie în suportul teoretic al lucrării, în temeiul căruia autorul analizează operele de factură literară, literar-jurnalistică sau de istorie și critică literară selectate, într-o perspectivă cuprinzătoare privind forma și conținutul lor, considerate ca un întreg.

Subliniem ceea ce autorul însuși ne-a mărturisit: ,,Din cuprins, cred că o mențiune aparte ar merita distincția dintre claritate și profunzime la Eminescu, ideea (argumentele) că Labiș a fost funciar un disident, ideea că nu există poezie religioasă (Theodor Damian) sau filosofică (Eminescu, Dan Anghelescu, de exemplu), ci există doar poezie, să zicem, reflexivă, ideea că așa-zisa poezie intertextuală este originală și nu imitativă (Mihaela Albu), faptul că ermetismul poetic (Octavian Mihalcea) rămâne dificil chiar și pentru conaisseurs. O mențiune aparte și pentru romanele lui Mihail Diaconescu, care, deși ancorate în istorie, satisfac exigențele estetice ale literaturii.”

În acest orizont interpretativ includem atât viziunea și atitudinea autorului ,,față de lumea reală” (ideile și sentimentele prin care filtrează realitatea), cât și ,,transfigurarea artistică a viziunii sale prin diferite modalități expresive.”

Ideile și trăirile autorilor, în general, sunt cele care solicită și formele lor de expresie, motiv pentru care profesorul Roșca nu-i clasează în tipare literare (romantism, realism, simbolism etc.), chiar dacă sesizează că aceștia au anumite afinități cu unele orientări, ci se străduiește să surprindă ,,vocea distinctă a fiecăruia în funcție de vibrațiile lui sufletești și independent de clasificări prestabilite”. Cu alte cuvinte, îndemnul adresat cititorilor este de a insista, așa cum a procedat profesorul Ioan N. Roșca, să rezoneze cu autorii și operele studiate, îmbogățindu-și astfel zestrea lor spirituală, într-o manieră originală și deopotrivă benefică. (Tanța TĂNĂSESCU)