Învăţământul obligatoriu în sistemele educaţionale naţionale în unele state ale Uniunii Europene (II)

În Franţa, Codul educaţiei, Code de l’éducation (https://www.legifrance.gouv.fr/ affichCode.do?cidTexte=LEGITEXT000006071191), în art. L111-1 din Capitolul I – Dispoziţii generale afirmă că educaţia este prioritate naţională. Serviciul public de educaţie este conceput şi organizat în funcţie de elevi şi studenţi. El contribuie la egalitatea de şanse şi la combaterea inegalităţilor sociale şi teritoriale în ceea ce priveşte reuşita şcolară şi educativă. El recunoaşte că toţi copiii au capacitatea de a învăţa şi de a progresa şi asigură educaţia incluzivă a tuturor copiilor, fără nicio distincţie.

Potrivit art.L111-2, educaţia şcolară promovează dezvoltarea copilului, îi permite să dobândească o cultură, să-l pregătească pentru o viaţă profesională şi să-şi exercite responsabilităţile ca om şi cetăţean. Pentru a promova egalitatea de şanse, dispoziţii corespunzătoare ale Codului fac posibile accesul tuturor, în funcţie de aptitudinile şi nevoile lor specifice, la diferitele tipuri sau niveluri de şcolarizare. Statul garantează respectul pentru personalitatea copilului şi activităţile educaţionale ale familiilor.

Potrivit acestui articol, învăţământul în Franţa este obligatoriu între vârsta de 6 ani (care corespunde şcolii elementare, adică 5 ani) şi vârsta de 16 ani (care nu corespunde unui sfârşit de ciclu şcolar, adică 5 ani de învăţământ secundar: 4 ani la colegiu – învăţământul secundar inferior, plus un an la liceu – învăţământul secundar superior). Un proiect de lege aflat în atenţia Parlamentului prevede scăderea vârstei de la care începe educaţia obligatorie de la 6 la 3 ani. Astfel, Franţa s-ar alătura Ungariei, singura ţară din UE care a stabilit deja acest prag. Deja adoptată de către deputaţi, această măsură se aşteaptă să intre în vigoare în septembrie 2019, după votul Senatului.

În ceea ce priveşte Republica Federală Germania învăţământul obligatoriu general începe pentru toţi copii din în anul în care ajung la vârsta de 6 ani şi implică 9 ani de învăţământ cu frecvenţă de zi. Acei tineri care nu frecventează o şcoală de învăţământ general sau o şcoală vocaţională la nivelul secundar superior, după ce îşi încheie perioada de şcolarizare generală obligatorie, trebuie să participe la şcolarizarea cu frecvenţă redusă. Aceasta durează de obicei 3 ani.

În Grecia, dreptul la învăţământ gratuit la toate nivelurile în cadrul instituţiilor de învăţământ de stat este un principiu constituţional al statului (art.16 alin.(4) al Constituţiei, iar art.16 alin. (3)  din Constituţie prevede că durata învăţământului obligatoriu nu poate fi mai mică de 9 ani. Potrivit legii, educaţia este obligatorie de la vârsta de 5 ani (învăţământul preşcolar, respectiv grădiniţe) până la 15 ani (învăţământul primar şi învăţământul secundar inferior). Mai nou, pentru copiii de 4 ani, în conformitate cu art. 33 alin.(3) din Legea nr.4521/2018, participarea este obligatorie din anul şcolar 2018/2019.

În  Italia, învăţământul obligatoriu începe la vârsta de 6 ani şi durează 10 ani până la 16 ani. Acesta acoperă întregul prim ciclu de învăţământ şi doi ani din ciclul al doilea. Ultimii doi ani de învăţământ obligatoriu pot fi frecventaţi fie într-o şcoală secundară superioară, fie în cadrul sistemului vocaţional de educaţie şi formare profesională.

Primul ciclu de învăţământ este obligatoriu şi este alcătuit din învăţământul primar şi cel secundar de gradul I. Învăţământul primar (scuola primaria) începe la vârsta de 6 ani şi durează 5 ani. Învăţământul secundar de gradul I (scuola secondaria di I grado) începe la vârsta de 11 ani şi durează 3 ani. În primul ciclu, elevii trec de la un nivel la altul fără examene. La sfârşitul primului ciclu de învăţământ, elevii care trec examenul final de stat trec direct în cel de-al doilea ciclu de învăţământ, primii doi ani fiind obligatorii.

Al doilea ciclu de învăţământ (din care primii doi ani sunt obligatorii) începe la vârsta de 14 ani şi oferă două căi diferite:

 – învăţământul secundar de gradul II (scuola secondaria di II grado) oferă atât programe generale (liceo), cât şi programe vocaţionale (tehnice şi vocaţionale). Cursurile durează 5 ani. La sfârşitul învăţământului liceal, elevii care au trecut cu succes examenul final primesc un certificat care le oferă acces la învăţământul superior.

– sistemul regional de formare vocaţională (IFP) oferă cursuri de trei sau patru ani organizate de către agenţii de formare acreditate sau de către şcolile secundare de gradul II. La sfârşitul cursurilor regionale, elevii primesc o calificare care le oferă acces la cursuri profesionale regionale de nivelul doi sau, în anumite condiţii, cursuri de scurtă durată la nivel de învăţământ superior (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/italy_en).

În Legea privind educaţia generală, General Education Law (https://likumi.lv/ta/en/en/ id/20243-general-education-law), din Letonia, în art. 201 intitulat „pregătirea obligatorie a copiilor de vârstă preşcolară” se prevede că este obligatorie pregătirea copiilor de la vârsta de 5 ani pentru a accesa învăţământul de bază, iar art.32 dispune că dobândirea învăţământului de bază este obligatoriu şi începe în anul calendaristic în care copiii împlinesc vârsta de 7 ani. Dar, conform aceluiaşi articol, este posibil ca un elev să înceapă şcoala cu un an mai devreme sau mai târziu, în funcţie de concluzia medicului de familie şi dacă părinţii doresc acest lucru. În această situaţie, se ia în considerare starea de sănătate şi nivelul dezvoltării psihologice.

La 25 aprilie 2018, Comitetul pentru Educaţie, Cultură şi Ştiinţă din Parlamentul Republicii Letonia a admis amendamentele la lege care prevăd începutul unei tranziţii proporţionale, echilibrate şi flexibile spre dobândirea conţinutului educaţiei de bază de la vârsta de 6 ani prin oferirea de oportunităţi de implementare a programului educaţional pentru clasa 1, de asemenea, la preşcolari. În timp ce pentru copiii cu vârsta de 5 ani în etapa educaţională preşcolară este prevăzută pregătirea obligatorie de un an pentru obţinerea unei educaţii de bază, un copil va putea studia în programul de pregătire timp de încă un an, în conformitate cu avizul medicului de familie sau opinia psihologului, începând învăţământul în clasa 1 la vârsta de 7 ani, dar a merge la şcoală la vârsta de 6 sau 7 ani va fi întotdeauna alegerea părinţilor.

Dar, la 1 septembrie 2019, copiii de 5 şi 6 ani, care la 1 septembrie 2018 au început sau au continuat studiile de învăţământ preşcolar obligatoriu, vor începe studiile în clasa 1 conform cu noul conţinut educaţional.

Obiectivele programului de învăţământ obligatoriu sunt: – să ofere elevilor cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru viaţa socială şi personală; – să genereze fundamente pentru educaţia ulterioară; – să favorizeze dezvoltarea armonioasă şi creşterea personalităţii; – să promoveze o atitudine responsabilă faţă de sine, familie, societate, mediul înconjurător şi stat.

De aceea, curriculumul pentru învăţământul obligatoriu este pus în aplicare astfel încât fiecare elev:

– dobândeşte cunoştinţe de bază despre limbă şi matematică;

– are înţelegere asupra proceselor generale ale naturii şi societăţii, valorilor morale şi etice;

– dobândeşte cunoştinţe şi valori democratice necesare pentru un cetăţean al Letoniei;

– învaţă să studieze şi să adopte abilităţi de bază în utilizarea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor;

– câştigă posibilitatea de a obţine experienţă în activităţi creative;

– dobândeşte cunoştinţe despre patrimoniul cultural leton, european şi mondial;

– învaţă abilităţi de comunicare şi cooperare.

În Olanda, prima lege care impunea obligativitatea educaţiei, adoptată în 1900 şi intrată în vigoare în 1901, a făcut ca învăţământul primar să fie obligatoriu pentru toţi copiii între 6 şi 12 ani. Legea a fost modificată în mod repetat şi în cele din urmă înlocuită cu Legea privind educaţia obligatorie din 1969, care impunea copiilor să frecventeze învăţământul de zi având vârste cuprinse între 6 şi 16 ani. În 1985, Legea privind învăţământul primar dispunea ca şcoala obligatorie să înceapă la vârsta de 5 ani. De exemplu, dacă un copil atinge vârsta de 5 ani în martie, el trebuia să înceapă şcoala în următoarea lună a aceluiaşi an. În practică, însă, majoritatea copiilor din Ţările de Jos merg la şcoală începând cu vârsta de 4 ani. Acest an suplimentar este deosebit de important pentru copiii a căror limbă maternă nu este olandeză (http://education.stateuniversity.com/pages/1067/Netherlands-EDUCATIONAL-SYSTEM-OVERVIEW.html) .

În 1971, Legea privind educaţia obligatorie a fost extinsă pentru a include un an suplimentar de învăţământ obligatoriu cu frecvenţă redusă de două zile pe săptămână. Acest lucru poate fi combinat cu pregătire practică sau angajare. Copiii cu vârste de până la 12 ani pot fi pedepsiţi pentru că nu frecventează şcoala. Pentru elevii cu vârste de peste 14 ani care se confruntă cu probleme legate de învăţământul de zi, se poate crea un program special care să combine educaţia generală cu o formă de muncă uşoară.

Apoi, Legea privind educaţia obligatorie din 2007 a obligat elevii să frecventeze şcoala până la obţinerea unei calificări de bază (nivel învăţământ general de cinci ani, învăţământ preuniversitar de şase ani sau învăţământ vocaţional). Aceasta înseamnă că tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani care au terminat ciclul de studii obligatorii, dar care nu au obţinut încă o calificare de bază, sunt acum obligaţi să continue să frecventeze şcoala.

Pentru învăţământul obligatoriu, până la vârsta de 18 ani, nu se percep taxe de şcolarizare. Pentru învăţământul superior sau pentru învăţământul profesional după vârsta de 18 ani, se percep taxe de şcolarizare. În funcţie de venitul părinţilor, cursanţii pot primi un grant pentru a plăti taxele şi cărţile de şcolarizare.

Legea privind educaţia obligatorie este pusă în aplicare de autorităţile locale care verifică dacă copiii aflaţi la vârsta de şcolarizare care sunt înregistraţi ca rezidenţi în zonă sunt înscrişi ca elevi într-o unitate de învăţământ. Autorităţile locale asigură respectarea legii atât în şcolile publice, cât şi în cele private, prin inspectorul şcolar desemnat în acest scop.

Apoi, din 1995, autorităţile locale sunt responsabile pentru înregistrarea persoanelor care au părăsit timpuriu şcoala sub vârsta de 23 de ani şi pentru coordonarea politicii regionale în acest domeniu. În 2001, Parlamentul a adoptat legea privind înregistrarea regională şi coordonarea. Această lege conţine modificări ale legislaţiei educaţionale destinate prevenirii şi combaterii părăsirii timpurii a şcolii în şcolile medii şi speciale, în învăţământul secundar profesional şi în învăţământul secundar general al adulţilor. Scopul principal este ca toţi tinerii să-şi completeze educaţia cu un certificat de calificare de bază.

În august 2007, Legea cu privire la învăţământul obligatoriu a fost modificată. În afară de obligaţia de a merge la şcoală până la vârsta de 16 ani, elevii trebuie să obţină o calificare de bază, care este un certificat la nivelurile de învăţământ general de cinci ani, învăţământ preuniversitar de şase ani sau învăţământ vocaţional. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani care au absolvit învăţământul obligatoriu, dar care nu au obţinut încă o astfel de calificare de bază, sunt acum obligaţi să frecventeze şcoala, fie cursuri de zi, fie în combinaţie cu un loc de muncă. Această prelungire a învăţământului obligatoriu a fost introdusă pentru a se asigura că toţi tinerii fac o bună intrare pe piaţa muncii. De aceea, au fost modificate Legea privind învăţământul primar şi Legea privind învăţământul secundar. A fost inclusă o specificaţie suplimentară, care stipulează că învăţământul primar şi secundar trebuie să „stimuleze cetăţenia activă şi integrarea socială”.

Sistemul educaţional preuniversitar din Portugalia (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-and-governance-60_en), este împărţit în învăţământul preşcolar (până la începerea învăţământului de bază), în învăţământul de bază (între 6 şi 15 ani) şi în învăţământul secundar superior (15-18 ani).

Participarea la educaţia preşcolară este opţională, recunoscând importanţa rolului familiilor în educaţia copiilor. Cu toate acestea, prin Legea nr.85/2009, modificată prin Legea nr.65/2015 s-a instituit generalizarea frecventării grădiniţei de la 4 ani.

Învăţământul de bază durează 9 ani şi este împărţit în trei cicluri secvenţiale. Fiecare ciclu trebuie să completeze şi să se bazeze pe cel precedent, într-o perspectivă globală:

– primul ciclu corespunde primilor patru ani de şcolarizare (clasele 1-4);

– al doilea ciclu corespunde următorilor doi ani (aceste două cicluri reprezintă împreună învăţământul primar) (clasele 5 şi 6);

– al treilea ciclu durează trei ani şi corespunde învăţământului secundar inferior (clasele 7-9).

Învăţământul secundar durează 3 ani şi corespunde învăţământului secundar superior. El este organizat în diferite forme în funcţie de scopuri diferite, fie concentrându-se pe accesul la studii ulterioare, fie pe pregătirea pentru viaţa profesională. Permeabilitatea dintre aceste două căi este garantată (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/portugal_en) .

Pe scurt, învăţământul obligatoriu durează 12 ani, începând cu vârsta de 6 ani şi terminând la vârsta de 18 ani sau cu încheierea învăţământului secundar superior.

Indiferent de locul în care trăiesc, toţi copiii şi tinerii din Suedia trebuie să aibă acces egal la sistemul de învăţământ public.

În 1994 (cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 1995), în Constituţia suedeză, prin art.18, a fost inclus un drept specific la educaţie gratuită, care stipulează că “toţi copiii incluşi în învăţământul obligatoriu au dreptul la educaţie elementară gratuită în cadrul sistemului public de învăţământ”.

În conformitate cu Legea învăţământului (Skollagen, SFS 2010: 800), toţi copiii cu vârste între 6 şi 16 ani au dreptul la educaţie în sistemul de învăţământ public şi este obligatorie frecventarea şcolii. De regulă, învăţământul obligatoriu începe în toamna anului calendaristic în care copilul împlineşte 6 ani şi se termină la sfârşitul primăverii în anul în care tânărul împlineşte vârsta de 16 ani. Cu toate acestea, copiii pot fi înscrişi mai devreme sau, în anumite circumstanţe, mai târziu dacă părinţii doresc acest lucru. Astfel de decizii sunt luate de directorul şcolii. Şcoala obligatorie poate fi terminată mai devreme dacă copilul demonstrează că posedă un nivel de cunoştinţe corespunzător unei şcoli obligatorii completate. Şcoala obligatorie este de 10 ani, indiferent de momentul în care copilul începe şcoala. În Legea învăţământului, aprobată de Parlament (Riksdag) şi implementată începând cu anul şcolar 2011/12, guvernul a propus ca în unele cazuri obligaţia de a merge la şcoală să fie prelungită cu un an. De exemplu, pentru copiii care au repetat un an sau au început şcoala un an mai târziu.

Copiii care nu reuşesc să atingă obiectivele de cunoştinţe ale şcolii obligatorii pot frecventa şcoala destinată elevilor cu deficienţe intelectuale grave (särskola). Elevii care nu reuşesc să frecventeze şcoala obligatorie sau şcoala pentru elevii cu deficienţe intelectuale grave, datorate tulburărilor de auz, surditate sau tulburări de limbaj severe sau afectare vizuală în combinaţie cu tulburări funcţionale suplimentare, sunt educaţi într-o şcoală specială (specialskola).

Participarea la educaţie este obligatorie în Ungaria de la vârsta de 3 ani şi până la 16 ani. 10 ani de şcoală plus 3 ani de grădiniţă sunt obligatorii. Cu toate acestea, studiile sunt finanţate până la vârsta de 18 ani. Grădiniţa (óvoda) este oferită pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani şi este obligatorie de la vârsta de 3 ani. Grădiniţa oferă îngrijire şi educaţie copiilor între 3 ani şi 6 ani (adică până la intrarea lor în şcoală). Potrivit art.8 al Legii privind învăţământul public, Legea CXC din 2011 (Act CXC of 2011 on National Public Education (http://www.ilo.org/dyn/natlex/docs/ELECTRONIC/106832/131356/F-1702001629/act_national_education.pdf), grădiniţele pot, de asemenea, să admită copiii care vor împlini 3 ani în termen de şase luni de la admitere, dar numai dacă au locuri libere pentru toţi copiii care au vârsta de 3 ani şi care sunt înregistraţi în district (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/magyarorsz%C3%A1g/ organisation-education-system-and-its-structure_en). Copiii în vârstă de peste 5 ani sunt obligaţi să participe la învăţământul preşcolar 4 ore pe zi. Cu toate acestea, începând cu 1 septembrie 2014, grădiniţa este obligatorie pentru copiii de la 3 ani. Grădiniţele oferă atât îngrijire de zi, cât şi un program de educaţie. Copiii care ajung la vârsta de 6 ani până la 31 august devin elevi la 1 septembrie din acelaşi an. Legea privind educaţia publică din 2011 întăreşte data obligatorie pentru intrarea în şcoală printr-o nouă reglementare: data de începere poate fi amânată cu nu mai mult de un an, cu avizul grădiniţei, care stabileşte dacă copilul este pregătit pentru şcoală. Cu toate acestea, legea permite copiilor să meargă la şcoală înainte de vârsta de 6 ani, dacă părinţii solicită acest lucru, iar dezvoltarea copilului o permite.

Învăţământul primar şi secundar inferior este organizat ca un sistem cu o singură structură în şcolile de bază de 8 clase (általános iskola), de obicei pentru elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Învăţământul secundar superior (de obicei pentru elevii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, care acoperă, de regulă, clasele 9-12) este asigurat de şcolile secundare generale (gimnázium), de şcolile secundare vocaţionale (szakgimnázium) sau de şcolile profesionale (szakközépiskola) sau de şcolile profesionale de învăţământ special (szakiskola). (Expert media Florin FĂINIŞI)