Învârteşte, Doamne, polii!

Aflăm de la cercetătorii chinezi că nucleul Pământului s-a oprit acum ceva vreme şi se opinteşte să-şi înceapă din nou mişcarea de rotaţie, de data aceasta în sens invers. Asta creează ceva complicaţii la nivelul vieţii pe Terra? Distinşii savanţi spun că nu, dar mi-e greu să îi cred. În acest domeniu, oricine poate elabora orice teorie, care devine imediat axiomă fiindcă nimeni nu poate călători o mie de kilometri în jos ca să vadă care-i treaba pe acolo. Se pare că, în ultima vreme, avem oarece dificultăţi să călătorim şi o mie de kilometri în sus, dar, în fine, asta e altă discuţie. Ce aflăm din comunicatul transmis presei de celebrul institut de cercetări pentru fizica Pământului dintr-un mare oraş al Chinei? Că oprirea mişcării de rotaţie a nucleului planetei este un proces ciclic, să nu ne panicăm, să stăm liniştiţi la locurile noastre pentru că singurele consecinţe, mai degrabă probabile decât posibile, ar fi inversarea polilor magnetici, dispariţia a unuia sau două anotimpuri, câteva oscilaţii ale duratei zilei sau nopţilor şi cam atât. O nimica toată, dacă stai să te gândeşti. Unul dintre savanţi ne anunţă, totuşi, că alunecarea celor doi poli spre alte meridiane ar putea provoca unele modificări în comportamentul animalelor şi în cel al oamenilor. Aici mai venim de-acasă. Păi, deja se văd primele semne. Să ne gândim un pic, cu liniuţă, de la capăt.

Toată lumea pare să fi înnebunit, crize peste crize, războaie care stau să izbucnească dintr-o clipă în alta, greve, proteste, preţuri care o iau razna, blackout, inflaţie, Green Deal, politici incoerente şi politicieni incoerenţi (ăştia din urmă au fost, totuşi, în toate epocile, de când lumea, indiferent în ce direcţie se învârtea nucleul). Asta, la nivel mare. La nivel mic, aici la noi, lucrurile par şi mai complicate. Aveam deja o rotativă, promisă în urmă cu doi ani, şi nu ştim ce se va întâmpla cu ea, adică, mai precis, se va învârti în direcţia promisă de unii altora sau se va duce învârtindu-se? Vom trăi şi vom vedea! În alte domenii, dacă la ameţeala neaoşă adăugăm şi răsuceala continuă a creatorilor de rezoluţii de la Bruxelles, polii ăştia suciţi ne dau mari bătăi de cap. Avem o problemă mare cu energia din combustibili fosili, cu şeptelul comunitar (mă refer, evident, la turmele de necuvântătoare care ne hrănesc, nu la altceva, ferească Sfântul), cu tot felul de legi care se bat cap în cap, cu buletinele cu cip, cu religiile, cu familia, cu şcoala, cu genul – oricare ar fi el, cu transporturile, cu agricultura, cu gângăniile (cineva le-a pus gând rău ca să salveze planeta de efectul de seră), cu apa, cu resursele şi, în general, cam cu tot ce mişcă, respiră sau produce gaze. La nivel şi mai mic, mai patriotic, adică al nostru, al cetăţenilor europeni care au drepturi, apare o problemă: ne punem prea multe întrebări. De ce, de pildă, închidem mine de cărbune şi termocentrale, în timp ce alţii le redeschid? De ce refugiaţii din ţara vecină au programe speciale în limba lor maternă, ore întregi, la televiziunea naţională, în timp ce jumătate de milion de români, care trăiesc în ţara de unde vin aceşti refugiaţi, nu au voie să scoată, acolo, un cuvânt în limba strămoşilor lor? De ce un drum cu trenul de la Constanţa la Baia Mare durează mai mult decât unul cu avionul de la Bucureşti la New York, cu escale cu tot? De ce nu mai e şcoala şcoală, sau copilăria copilărie? Să fie toate acestea cauzate de capriciile unui miez din metal încins, hotărât să ne aiurească sau vrem să trăim cu susul în jos, pentru că aşa ne place? Adevărul a fost înghiţit cu totul de propagandă, de interese nu atât de meschine pe cât par, de aroganţă şi de senzaţia unora că sunt veşnici, uitând că vieţuim cu toţii pe un fir de ţărână despre care Universul nu are o părere prea bună. I-am călcat în picioare legile, ne-am jucat, inconştienţi, cu focul. Suntem un măr stricat într-un ocean de galaxii. Cred că este momentul să revenim cu picioarele pe pământ şi cu ochii spre cer, implorând: Învârteşte, Doamne, polii, dar învârteşte-i la loc, fă-i cum erau înainte, ca să ne venim în fire! (Dragoş CIOCĂZAN)