Întreb eu şi răspunde nimeni.

Dacă m-aş pricepe, probabil că aş fi intrat în politică. Dar nu mă pricep, aşa că întreb/ mă întreb.

Atunci când intri într-o competiţie, nu-ţi asumi că e posibil să şi pierzi? Cum poţi să fii angrenat sută la sută într-o bătălie, dacă, simultan, mai ai şi alte responsabilităţi?! Dacă nu eşti prezent acolo unde „semnezi condica”, poţi fi plătit? Şi dacă nu eşti plătit, din ce trăieşti? Atunci când nu deţii toate informaţiile corecte şi necesare, cum poţi să faci promisiuni? Dacă eşti într-o poziţie de decizie şi munca ta nu produce efecte benefice pentru societate, ce garanţii oferi că vei face binele într-o altă funcţie de conducere? Când „scheletele din dulapul” propriu, de multe ori nemumificate, produc miasme, cum poţi pretinde că emani arome de trandafir? De ce suntem întrebaţi în legătură cu oportunitatea şi beneficiile unor investiţii interne sau externe? Că doar banii provin din munca noastră. De ce nu suntem luaţi în seamă când ne exprimăm dorinţe pe care le socotim necesare pentru ţară, pentru noi?

Sigur că mai am şi alte întrebări, cum aveţi şi dumneavoastră. Din păcate, nu şi răspunsuri care să mă mulţumească. Nu contenesc să mă mir de ubicuitatea unora, care, evident, nu au proprietăţi supranaturale, ci doar o imensă lipsă de consideraţie faţă de noi toţi. Plătim, din impozitele noastre, salarii pentru numeroşi „aleşi”, pentru a ne face viaţa mai bună. Unde sunt aceştia? În permanentă campanie electorală. Ce fac ei în campania electorală? Ne aruncă praf în ochi, pretinzând că problema e la noi, că trebuie să mergem la doctor. Deplasări, promisiuni deşarte – dincolo de o „fişă a postului” pe care se pare că nu o cunosc – , fotografii, zâmbete, invective la adresa contracandidaţilor…Nu am auzit ca aceşti candidaţi să-şi fi luat concediu fără plată, că pe cel de odihnă l-au consumat în vacanţe de invidiat (insuficient/suficient?!) mediatizate), de la locul lor de muncă. De ce sunt eu obligată să le plătesc salariu? M-a întrebat cineva dacă sunt de acord să fac acest lucru? Scrie în lege?

De fapt, care lege?! Aia călcată în picioare de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga?

De ce îşi asumă oamenii dorinţa de a concura la un post pentru care, în mare parte, nu au competenţe, cunoştinţe, valoare morală şi intelectuală? Şi-n căruţa şi-n teleguţă! – zice poporul. Dar numai pentru unii. Eu, tu, el, noi, dacă vrem să ne schimbăm locul de muncă, ne asumăm pierderea celui pe care îl deţinem în prezent. Nu are nimeni grija noastră. Această morală este numai pentru alegători? Aleşii ce cusur au? Dacă au valoare, în momentul în care s-au înscris într-o competiţie, se retrag din funcţia deţinută şi, în caz de eşec, vor găsi, apoi, un nou loc de muncă. Aşa…

Aşa că eu continui să (îmi) pun întrebări. Sunt anormală?! (Mioara VERGU-IORDACHE)