Începutul primăverii între semn, simbol şi tradiţie (II)

Ziua de Măcinici păstrează urme rituale ale unui străvechi început de An agrar celebrat la echinocţiul de primăvară, 9 martie pe Stil vechi, hotar între iarnă şi vară, între zilele aprige ale Babelor şi zilele călduroase ale Moşilor. În ziua de Măcinici s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia, când, conform tradiţiei, moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar pentru dreapta lor credinţă.

Obiceiurile din ziua de Măcinici formează un scenariu specific: prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Bradoşi); beţia rituală atestată de tradiţia populară, care susţine că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare de vin; Deschiderea Mormintelor şi a porţilor Raiului; aprinderea Focurilor de Măcinici prin curţi şi grădini, în faţa caselor şi în câmp; purificarea oamenilor şi a vitelor prin stropirea lor cu apă sfinţită; protecţia magică a caselor şi anexelor gospodăreşti prin înconjurarea lor cu cenuşa provenită de la Focurile de Măcinici; Bătutul Pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii; aşteptarea spiritelor morţilor cu scaune şi mese întinse la Focurile de Măcinici; observaţii şi previziuni meteorologice; aflarea norocului prin prepararea Turtei de Măcinici; credinţa că este un timp extrem de favorabil pentru prinderea vrăjilor şi a farmecelor; încheierea Sâmbrei Plugului; Retezatul Stupilor; tăierea primelor corzi de viţă de vie şi altele.

Sărbatoare cunoscută pretutindeni în România, Măciniciise numesc şi spiritele moşilor şi strămoşilor. Sărbătoarea din Calendarul popular corespunde, ca dată calendaristică şi, partial, ca semnificaţie, cu cei 40 de Sfinţi Mucenici din calendarul bisericesc, jertfiţi pentru credinţa lor în cetatea Sevastiei. Jertfele şi sacrificiile umane săvârşite în vremurile preistorice în ziua Anului Nou sunt amintite astăzi de formele antropomorfe ale aluatului fiert sau copt în ziua de Măcinici şi mâncat sacramental. Figurile antropomorfe sau geomorfe sunt preparate din aluat în formă de opt (8) sau cerc, fierte în apa îndulcită cu miere şi cu adaos de miez de nucă. Forma cifrei opt, reprezentare plastică a zeului indo-european antropomorf şi a colăceilor, reprezentare a zeiţei geomorfe neolitice, sunt supravieţuiri ale jertfelor umane, substitute divine în ceremoniile care marcau Anul Nou celebrat la echinocţiul de primăvară. Măcinicii, sinonimi cu Brădoşii şi Sfinţii, se împart şi sunt mâncaţi în fiecare an, în ziua de 9 martie (în Muntenia).

Tot în această perioadă se aprind Focurile echinocţiale. În ziua de 9 martie, ultima zi a Babei Dochia, erau efectuate practici precreştine, specifice începutului de An Nou: aprinderea focurilor, purificarea spaţiului, pregătirea alimentelor rituale, efectuarea unor practici de pomenire a morţilor, începerea simbolică a celor mai importante activităţi economice, prevederea vremii şi a belşugului în noul an. Datorită focurilor aprinse prin curţi şi grădini, satele din sudul ţării se confundau în dimineaţa zilei de 9 martie cu nişte nori de fum. Când focul se înteţea, membrii gospodăriei, în special tinerii, săreau peste flăcări în aşa fel încât fumul să pătrundă printre haine. Obiceiul este consemnat şi în Transilvania, unde „în ajunul zilei de 40 de sfinţi se aprind grămezi de paie şi căsenii sar unul după altul peste flăcări”, sau în Banat, unde se zgândărea şi se bătea cu botele în el, pentru încălzirea mai rapidă a timpului. Considerând că fumul rezultat de la aprinderea focurilor nu era suficient pentru alungarea şerpilor care ieşeau în această zi din ascunzişurile lor, se afumau cu o cârpă aprinsă cotloanele gospodăriei. În timp ce copiii loveau pământul cu beţele sau ciomegele, strigau: „Intră frig şi ieşi căldură, Să se facă vreme bună, Pe la noi pe bătătură!”  (Muntenia, Oltenia). Pe arii relativ extinse se credea că pământul era bătut cu maiurile (un fel de ciocane uriaşe din lemn), cu toiegele, măciucile sau botele, de către Moşi, spirite ale strămoşilor, identificate în Calendarul creştin ortodox cu cei 40 de Sfinţi Mucenici din cetatea Sevastiei. În timp ce lovesc pământul, aceştia s-ar îndemna strigând în cor: „Patruzeci de sfinţi voinici, Daţi cu botele-n pământ, Ca să tune (intre) frigul, Să iasă căldura!” (Moldova). Adesea, se batea cu botele şi ciomegele şi în focurile aprinse în curţi şi grădini în această zi (Banat). Uneltele cu care copiii sau Moşii bat pământul ca să scoată căldura şi colţul ierbii sunt frecvent modelate din aluat şi mâncate în ziua de 9 martie.

În toate zonele etnografice ale Romaniei era obiceiul ca de9 martie să se facă diferite copturi în formă de om, albină, pasăre, sau colac. Forma preparatelor din aluat şi numele lor (Măcinici, Sfinţi, Brănduşi, Brădoşi, Moşi de paresimi) au semnificaţii legate de începerea primăverii şi a unui nou ciclu calendaristic. Acestea arătau, de cele mai multe ori, ca nişte păpuşi „cu cap, ochi, nas, gură, mâini şi picioare, făcute din făină de grâu şi frământate în miere, cu miez pisat de nucă, sau nişte figurine în formă de om”. În sudul ţării, formele antropomorfe din aluat, asemănătoare cifrei opt, nu erau coapte, ci numai uscate şi fierte în apa în care se adaugau zahar şi miez de nucă. Foarte interesantă şi bogată în semnificaţii este ornamentarea unor copturi, în special a colacilor, cu cercuri mici, simbolul Soarelui ajuns în cursa sa anuală la echinocţiul de primăvară. Preparatele din aluat, indiferent de denumire, formă sau dacă erau sau nu sfinţite în biserică, se dădeau întotdeauna de pomană şi reprezentau spiritele grâului aduse sacrificiu unei zeităţi solare.

Ziua de 9 martie era o sărbătoare a morţilor, când li se împărţeau nu numai măcinici, ci şi fasole sleită, nuci, poame, alune. În unele sate din Muntenia se făcea un „brădos mai mare, în formă de om, cu gura cu urechi şi cu nas, dar orb, şi-1 numesc Uitata. Acesta se face întru pomenirea tuturor morţilor care în timpul anului ar fi fost uitaţi, adică nepomeniţi. Acest colac, Uitata, este jucat de copii în jurul focului, ce se face în bătătură, apoi uns cu miere şi mâncat”. În satele bucovinene se făceau praznice ocazie cu care se dădeau pomană celor adunaţi câte un colăcel, lumină aprinsă şi un pahar cu băutură.

Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie este o reminiscenţă a Sărbătorilor Bahice ale antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia. 

 Asemănător oricărui început de anotimp şi de an, în ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an: „Dacă îngheaţă pământul spre ziua de 40 de sfinţi, se zice că toamna nu vor fi brume, şi oamenii pot semăna păpuşoi cât de târziu, că tot se vor coace foarte bine; iar dacă nu îngheaţă, apoi toamna pică bruma devreme şi din cauza aceasta oamenii trebuie primăvara să semene cât de devreme”, „Cum va fi timpul în ziua de Măcinici, aşa va fi toată primăvara”. Credinţa că începutul simbolic al activităţilor economice la Anul Nou aduce spor şi belşug era foarte puternică, de vreme ce în ziua de 9 martie era scos plugul în ţarină şi se trăgea prima brazdă. Cu câteva zile înainte se ascuţeau şi se îndreptau fiarele plugului, se verificau şi se reparau celelalte părţi ale plugului, se hrăneau bine animalele de tracţiune (boii), se încheiau înţelegeri între gospodari (tovărăşie, simbrie) pentru a se ajuta la plug (se înjugau câte 4-6 boi la un plug de lemn), se aştepta momentul în deplină curăţenie trupească şi sufletească. În dimineaţa zilei de 9 martie, zi de muncă şi de sărbătoare, abundau practicile cu rol purificator (afumarea cu tămâie şi stropirea cu apă a boilor înjugaţi la plug şi a gospodarului care ţinea coarnele plugului în mâini) şi fertilizator (aruncarea unui ou înaintea plugului de către gospodină).

Alexie este sfântul făcător de minuni pe ape, celebrat de pescari în ziua de 17 martie, însemnând începutul Anului Piscicol, sinonim cu Ziua Peştelui. Este o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape, care a preluat numele şi data de celebrare a Cuviosului Alexie sau omul lui Dumnezeu din calendarul ortodox. Alexie încălzeşte şi descuie Pământul la 17 martie pentru a ieşi vietăţile care au iernat într-însul. În satele din Câmpia Română, unde oile încetau să mai fie hrănite din această zi cu fân şi otavă, fiind scoase la iarbă verde, sărbătoarea Alexie se numea Lăsatul. Timpul era în preajma echinocţiului de primăvară, suficient de cald pentru ca insectele să „învieze”, reptilele să se „dezmorţească”, ştiuca să se „zbată în apă” anunţând perioada de reproducere, albinele să iasă din stupi în căutare de hrană. De aceea sărbătoarea era denumită local şi Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui, sau Retezatul Stupilor. La Alexie se greblau şi se măturau ogrăzile, târlele şi oboarele, se aprindeau focuri prin grădini şi livezi, se ocoleau casele şi acareturile cu tămâie şi cârpă arsă pentru alungarea şerpilor şi insectelor, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie să nu se caţere omizile pe crengi, se suna din clopoţei sau se făceau zgomote bătând din fiare vechi pentru a se speria şerpii, şopârlele, salamandrele, broaştele.

Tot în această perioadă (25 martie) se sărbătoreşte şi Buna Vestire (Blagoveştenia), ziua când Biserica creştină celebrează vestea adusă Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gavril că va naşte pe Fiul, pe Iisus Hristos. Sărbătoarea, fiind situată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară, când sosesc rândunelele şi începe cucul a cânta este denumită în Calendarul Popular şi Ziua Cucului. La Blagoveştenie se efectuau nenumărate acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi cârpe arse a clădirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care să se sperie forţele malefice prin tragerea unui clopoţel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în grădini şi livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi ţesăturilor la aerisit. Fertilitatea în noul an era invocată prin stropitul rădăcinii prunilor cu ţuică; ameninţarea cu securea a pomilor fructiferi că vor fi tăiaţi dacă nu rodesc (Banat, Transilvania). În alte zone, ziua de Blagoveştenie era însă considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor: nu se puneau cloştile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui; vacile nu se „goneau“; nu se semăna porumbul (Moldova, Bucovina). În schimb, în vestul ţării se obişnuia să se altoiască pomii, iar în nord, unde primăvara soseşte mai târziu, să se scoată stupii la iernat. Blagoveştenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului şi rodului pomilor fructiferi pentru previziuni meteorologice. Femeile strângeau apa provenită din neaua topită pentru a fi folosită în practicile de medicină şi cosmetică populară. Importanţa sărbătorii este subliniată de sacrificiul peştelui, care se mănâncă, indiferent dacă ziua este de post sau de dulce. (George V. GRIGORE)