În sfârşit, aşteptarea ia sfârşit?

Pentru ţara noastră, Moş Nicolae vine sau nu vine, pe 8 decembrie 2022, când pe agenda Consiliului JAI încă se află proiectul Deciziei de aderare a României la spaţiul Schengen! Sigur, ne putem aştepta, nu ar fi o surpriză prea mare, să primim o nuieluşă, un refuz, un capriţ al unui prieten răsfăţat al României, Austria, dacă nu, între timp, îşi mai aminteşte vreun „părinte”, vreo „mătuşă”, vreun „unchi”, „văr” sau chiar „frate”, vreun vecin mai ager că într-o zi ne-am uitat pieziş la un gândac de trecea un drum neasfaltat sau nu am fost prietenoşi cu un urs ce-şi făcea de cap într-o gospodărie ţărănească sau nu ne-am făcut norma (?) la arestat corupţi sau cine mai ştie ce.

Spuneţi că nu are nicio legătură una cu alta?! Că din punct de vedere tehnic, cuantificabil adică, ne-am făcut lecţiile încă de acum zece ani? Poate că „profesorii” nu au avut timp să ne corecteze lucrările. Ziceţi că noi, „elevul”, ar fi trebuit să tragem profesorii de mânecă? Da, ar fi trebuit. Şi nu numai aşa, de mântuială! Dar nouă ne e frică şi de umbra noastră. De ce ne mai mirăm?! Suntem mari şi tari în gură aici, în curtea strămoşească, tari în clonţ şi iute săritori la bătaie cocoşească. Dar şi foarte atenţi la vreo mărgică pe care să ne-o apropriem, să cotcodăcim apoi prezentând trofeul.

Că vedeţi cum e şi cu „victoriile”, când ai coaliţie la guvernare şi alegeri după colţ, aici, aproape. Dacă pe 8 decembrie România aderă la spaţiul Schengen, al cui este succesul? Cine se împăunează cu el în campanie? Dar dacă, Doamne fereşte!, iar nu suntem agreaţi, al cui e eşecul? Cine-l foloseşte ca armă de luptă, tot în campanie?! Mersul politic pe sârmă sau mersul pe sârma politică?!

Nu sunt convinsă că toată lumea ştie ce înseamnă aderarea la spaţiul Schengen, la ce ne foloseşte. Nu vi se pare interesant că sunt mulţi români care se bucură de un eventual nou eşec, care afirmă sus şi tare că „nu merităm”. De ce nu merităm? Cine şi de ce a hotărât că suntem paria?! Numai noi suntem imperfecţii din marea societate occidentală?

În fine, sunt multe întrebări cu privire la poporul român cărora ar trebui să le dea răspuns sociologii şi psihologii. Trebuie să existe o traumă primară peste care nu putem trece, nu ne lasă să fim mai cooperanţi cu noi înşine.
Nu de ieri de azi. Istoria e plină de excese, de timidităţi, de trădări, de crime şi greşeli. Se pare, însă, că istoria nu ne este izvor de înţelepciune… Dar dacă învăţăm, totuşi, din decizia Consiliului JAI din 8 decembrie?

Se ştie, Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, al copiilor, al marinarilor, ci şi al victimelor judecăţilor nedrepte. Poate că Moşul, chiar dacă mai târziu, ne pune în ghete o decizie favorabilă izvorâtă dintr-o judecată dreaptă. (Mioara VERGU-IORDACHE)