Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Vacanţă deşteaptă > Idei de vacanţă!

Idei de vacanţă!

icon-calendarData: 1 iulie 2025

„Fallas de Valencia” („Torţele Valenciei”) luminează într-un fel aparte cerul Spaniei câteva nopţi şi zile

Ajuns la Alex şi Nico în Spania în luna martie, am aflat că vom lua parte la o manifestaţie cu un caracter mai special. Aici are loc, câteva zile la rând, „Las Fallas” („Torţele Valenciei”), o sărbătoare a Comunităţii Valencia ce transformă efectiv oraşul într-un muzeu de artă stradală. Cele aproape 800 de monumente din lemn, carton şi alte materiale inflamabile, muzica fanfarelor şi a tobelor, praful de puşcă, petardele, bubuiturile spectacolelor pirotehnice, focurile de artificii şi lumea care aflueşte în haine tradiţionale, fac din această sărbătoare un unicat la nivel internaţional.

Începutul „Las Fallas” nu este cert ca dată, dar se celebrează constant de aproximativ 200 de ani. Se presupune că îşi are originea în obiceiul dulgherilor şi tâmplarilor de la sfârşitul sec. XVIII, care, în ajunul sărbătoririi patronului de breaslă, Sf. Iosif („tatăl” lui Iisus), scoteau în faţa atelierelor sau în stradă resturile de lemn nefolositoare şi le dădeau foc. Acesta este şi motivul pentru care şi astăzi, „La crema”, ultima zi a festivităţii şi apogeul acesteia, este când se incendiază monumentele statuare, întotdeauna pe 19 martie. De-a lungul timpului, sărbătoarea a devenit o atracţie turistică de interes internaţional, în 2016 fiind inclusă de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanităţii.

Oficial, „Las Fallas” începe în ultima duminică din februarie a fiecărui an, prin actul numit „Crida”. Evenimentul cuprinde, de fapt, două ceremonii care marchează deschiderea: cea oficială laică şi cea religioasă. În dimineaţa aceleiaşi zile, devreme, are loc manifestarea intitulată Deşteptarea. Scopul ei este de a trezi locuitorii pentru a lua parte la sărbătoarea ce va veni. Mai multe despre ea poţi citi aici şi îţi recomand, ca şi curiozitate, să vezi despre ce e vorba. Este: unicat. Începând cu 1 martie urmează 19 zile pline de foc, pulbere, foc, muzică, artă, tradiţii. Datorită diversităţii manifestărilor sale, se spune despre „Las Fallas” că este o sărbătoare pentru toate simţurile. Specificul sărbătorii şi aglomeraţia pe care o generează (oraşul se umple de turişti şi spanioli veniţi din toată ţara) împarte oraşul în două: cei care o iubesc şi cei care o detestă. Sunt locuitori care chiar părăsesc oraşul Valencia în această perioadă.

În perioada 2 februarie-15 martie, are loc „Expoziţia de Ninot”. În valenciană, „ninot” înseamnă „păpuşă” (fantoşă, întruchipare etc.). Fiecare asociaţie va ridica în stradă un grup statuar gigantic format din „păpuşi”. În cadrul expoziţiei, ele prezintă un „ninot” considerat reprezentativ pentru întregul monument. În general, „ninoţii” au o reprezentare umană, sunt personaje politice, istorice, din realitate şi sunt realizate într-un stil burlesc sau ironic. Sunt fabricate din materiale combustibile (carton, lemn, hârtie, ţesături, polistiren expandat etc.) pentru ca în noaptea de 19 martie, după câteva zile de expunere pe străzi, să ardă împreună cu „falla” din care fac parte. Între 1 şi 19 martie, zilnic, la ora 14:00, în Plaza del Ayuntamiento, Piaţa Primăriei, mii de oameni se adună pentru a urmări o „mascletà”, un spectacol de culoare, pulbere, zgomot şi explozie. În perioada 15-18 martie, la miezul nopţii şi la 01.30, au loc focuri de artificii, numite „Castillo de fuego” /„Castele de foc”. De fapt, sunt focuri de artificii, unele impresionante. „Grandios” („Cel mare”, „Grandiosul”) este cel din „Nit del Foc” („Noaptea de foc”, în valenciană), care are loc între 18 şi 19 martie, înaintea ultimei zile a „Las Fallas”, ca un preambul al marelui final. În zilele de 14-15 martie se decid „ninoţii” câştigători, categoria „infántil” (copii) şi adulţi. Ei sunt expuşi în grupurile statuare cărora le aparţin, dar înainte de incendiere sunt duşi în muzeul ninot. În Muzeul Faller (Museo Fallero), se păstrează ninoţii câştigători din ultimii 60 de ani. Data de 15 martie marchează şi un alt moment important: „La planta”. Începe montarea ultimilor „ninoţi” şi finalizarea monumentelor. Această zi reprezintă şi începutul unei noi etape, cunoscute sub numele de „Săptămână falleră”. Este perioada cea mai intensă şi plină de manifestări, ritmul de desfăşurare devenind tot mai alert. Pornind de la simple reprezentări ale unor personaje, grupurile statuare, fallas-urile, au ajuns să fie adevărate piese de teatru statice. Fiecare are o temă concretă, care se completează şi dezvoltă momente, cu personaje din actualitate, reprezentate într-un mod satiric. Monumentele pentru adulţi pot avea între 20 şi 30 m înălţime, putând chiar depăşi aceste dimensiuni, au multe personaje şi în general se desfăşoară pe o suprafaţă extinsă. Cele pentru copii, de obicei nu depăşesc 4m înălţime, iar temele lor au scop educativ. Până pe 19 martie, ultima zi a festivităţii, toate monumentele sunt deschise publicului spre vizitare. „Ofrenda a la Virgen” este manifestarea religioasă din cadrul „Las Fallas”. „Virgen de los Desamparados” este patroana oraşului Valencia. Înaintea datei de 17 martie, în Plaza de la Virgen (Piaţa Fecioarei) se ridică un cofraj de lemn, ce reprezintă „Fecioara cu pruncul în braţe”. Chipul ei şi pruncul sunt singurele părţi realizate din metal şi pictate. Corpul, făcut din lemn, are o formă de trunchi de con. Statura Fecioarei are între 14 şi 15m. Oamenii aduc buchete de flori nenumărate. Buchetele de flori sunt depuse şi prinse în cofraj şi vor forma acoperământul şi mantia Fecioarei. Culorile lor sunt limitate la trei: alb, roşu şi roz. La finalul procesiunii, statuia Fecioarei arată magnific.

Noaptea de 18 spre 19 martie este denumită şi „Nit de la Cremà”, noaptea incendierii. Arderea monumentelor se face după un anumit program: la 22.00 se ard „fallas”-urile pentru copii, la miezul nopţii cele pentru adulţi, la 00.30 „falla” câştigătoare a premiului cel mare şi, după un spectacol de artificii, la 1.30 vine rândul pentru „falla municipal”, din Piaţa Primăriei. „Las Fallas” atrage un număr impresionant de turişti în fiecare an. Se spune că pe durata sărbătorii, populaţia oraşului Valencia se dublează. Dincolo de aspectul economic, o consecinţă importantă o reprezintă continuitatea tradiţiilor valenciene. Prin intermediul acestei sărbători au fost păstrate meşteşuguri care altfel ar fi dispărut. Cu toate componentele sale mai mult sau mai puţin vizibile, de la muzica tradiţională ce umple străzile cu sunetele inconfundabile de tabal şi dolçaină, la conservarea costumelor tradiţionale valenciene din sec. XVIII şi XIX şi transmiterea meşteşugului fabricării lor, a accesoriilor, până la perpetuarea spiritului de comunitate şi de autor colectiv, „La Fallas” s-a transformat într-un dinamic muzeu etnografic în aer liber. Cei care participă la crearea lui, dar şi simplii turişti, sunt martori la istoria unei comunităţi al cărei spirit renaşte an de an mai puternic din cenuşa propriei creaţii. Ca o mitică Pasăre Phoenix ce îşi auto-incendiază cuibul şi această sărbătoare valenciană reprezintă un simbol al curăţirii, al renaşterii necesare, al aşteptării momentului în care şi la nivel cosmic va avea loc o mare schimbare. Prin participarea la aceste sărbători tradiţionale oamenii socializează şi îşi reactivează sentimente ce s-au păstrat în stare latentă tot anul. Am fost foarte impresionat. În frumoasele costume, perechile depuneau buchete de flori la statuia „Fecioara cu pruncul în braţe”, iar ochii le străluceau de lacrimi şi fericire. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; visitvalencia.com; valenciana.ro; clasicradio.ro; calatorulmultumit.ro; spainvoyager.com; comunitatvalenciana.com; espagnefascinante.fr; costadevalencia.com; valenciavalencia.com

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (63)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (95)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (136)
  • Destine (3)
  • Editorial (323)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (47)
  • Ferestrele trecutului (25)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (8)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (263)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (20)
  • Locuri (11)
  • Mari români (15)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (74)
  • Povești adevărate (2)
  • Preuniversitaria (261)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (16)
  • Romania Spectaculoasa (43)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (18)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (968)
  • Vacanţă deşteaptă (11)
  • Valori româneşti (116)
  • Vitralii (299)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012