Iartă-i, Doamne, că știu exact ce fac!

Întâmplător sau nu, razna este un cuvânt care provine din slavonă, adică din „mama” tuturor limbilor slave. Privind acum peste hotarele noastre de răsărit, începem să înțelegem ciudata etimologie a vorbei în cauză, cu speranța că totul se va opri acolo, în ținuturile unde a fost rostită pentru prima oară. Atunci când o limbă se îmbogățește prin împrumuturi din alte graiuri, de obicei, sensul inițial se modifică, se diluează, capătă înțelesuri noi, se internaționalizează, cum le place unora să spună. Orice este posibil. Cuvântul despre care vorbim acum are însă o caracteristică: nu vrea în ruptul capului să însemne altceva, indiferent în ce limbă ar ieși pe buze. Razna înseamnă pur și simplu razna și atât. Nicio înfloritură, nicio licență, nimic. Iar în limba română apare la tot pasul. Nu neapărat vorbit. Asta e ceva nemaiîntâlnit. Razna e ceva ce se vede sau se aude, nu se rostește. E peste tot, în ultima vreme. Cum deontologia mă învață și mă obligă să prezint probe și să argumentez ce tastez, mă grăbesc să o fac.

Ultima fabrică de zahăr din țară s-a închis. Vom depinde sută la sută de importuri. Proprietarii (străini) au fost întrebați dacă o vând. Nu, nu o vindem, au răspuns. Terenul e potrivit pentru un mare tun imobiliar. Autoritățile tac, e o țară liberă, fiecare face ce vrea. Razna. Vom construi trei spitale în țara vecină, cea care a căzut pradă unei agresiuni din exterior. Foarte bine, un gest de un desăvârșit umanism, bravo! Însă, de treizeci de ani, nu reușim să construim măcar un spital nou în propria țară, iar de vreo șase ani, vorbim despre trei spitale regionale rămase la stadiul de machetă. Preocuparea unora pentru imaginea pe care o au în fața instituțiilor internaționale este, ca întotdeauna, covârșitoare. Ce se întâmplă cu cei care i-au ales e mai puțin important. De fapt, e total neimportant. Nu avem knowhow pentru a ne exploata uriașele resurse de gaze naturale și petrol din subsolul Mării Negre. Razna. Platformele noastre de foraj marin zac într-o rână, ruginite, undeva prin canalele ascunse ale deltei. Ne-am închis toate termocentralele, nu neapărat pentru că sunt poluante, ci pentru că așa ne-au spus partenerii europeni. Aceeași parteneri care ard, fără grijă, cărbune și gaz, și o vor face și în următorii douăzeci de ani. Între timp, ne golim portofelele pentru a achita facturi uriașe. Razna e puțin spus. S-ar potrivi mai bine „prăpăd”. Ultimul combinat din țară, care (mai) producea îngrășăminte chimice și organice s-a închis. Celelalte trei au fost oprite să producă încă de acum doi ani. Legal, desigur, că doar legea e sfântă. Pentru unii. Acum depindem total de importuri scumpe, păguboase. Avem șantiere de infrastructură blocate de gândaci sau urși, hidrocentrale închise fiindcă nu permit înmulțirea libelulelor sau pot provoca extincția brusturelui, în timp ce alte companii, de aiurea, rad dealuri întregi împădurite. Fermierii români nu pot produce lapte peste cotele negociate tot razna. Cantitățile suplimentare sunt transformate în brânzeturi vândute pe furiș prin spatele blocurilor, în ganguri sau în găleți ascunse sub ziare, la colțuri de stradă, sub omniprezenta amenințare a poliției locale. Sau aruncate pe câmp. Am distrus peste o sută de mii de hectare de viță de vie, pentru că era neconformă. Neconformă cu ce? Acum bem vin de pe alte continente. Atenți la curbura castravetelui sau la diametrul roșiei, am uitat de ceea ce reușeam să producem bun și ieftin, ceea ce a atras după sine, de bună-seamă, distrugerea cercetării agricole și zootehnice. Evident, cea mai mare amenințare asupra economiei naționale rămân băbuțele producătoare de pătrunjel, leuștean, leurdă sau narcise. Un prieten polițist îmi spune că verdețurile nu sunt „fiscalizate”, deci fac pagubă poporului, de-aia n-avem autostrăzi sau spitale. Importăm încălțăminte, pește și, țineți-vă bine, miere. De departe, cel mai razna pare a fi importul de aluat congelat, care este adus în țară și transformat în pâine vândută cu aproape zece lei bucata. Într-un stat situat pe locul doi în UE la producția de cereale. Miniștrii noștri vorbesc despre fonduri europene ca și cum acestea ar fi un instrument al mântuirii. Trăim din fonduri condiționate pe criterii politice, nu mai avem forța de a produce ceva. Consumăm și ne bucurăm ca niște termite că avem cu ce ne îmbrăca, cu ce ne trata dacă suntem bolnavi, cu ce ne umple burta. Știți, termitele sunt, totuși, oarbe. Razna? Nu. Oamenii aceștia chiar știu ce fac. Să ne ierte Cel de sus pe toți. Pe ei pentru că ne-au dat pe o mână de arginți, pe noi fiindcă ne-am lăsat păcăliți de razna lor. Da, razna, o vorbă veche, dar neadaptată noilor vremuri. Păcat. (Dragoș CIOCĂZAN)