Bun găsit! Aşa pare să spună doamna Cristiana PETRESCU. Încet, încet, ne întoarcem cu graţie la îndeletnicirile obişnuite. Dumnezeu mi-a oferit marea şansă să mă ocup de căutarea oamenilor dedicaţi armoniilor. Îmi face mare plăcere să deschid seria descoperirilor din anul 2021 cu un artist special, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pictează superb. Apoi, aşterne culorile cu relaxare, nu este crispat să vândă mai repede, deci nu face lucrări strict comerciale, pentru simplul motiv că are asigurat suportul financiar din preocuparea sa de bază. În al treilea rând, are o frumoasă familie. Remarc aici pe fata sa, consacrată celei mai nobile meserii din lume – arta de a face oamenii să nu mai sufere, să îi facă să se simtă mai bine. Dar, nu vă pun răbdarea la încercare. Să o cunoaştem, deci, pe doamna Cristiana Petrescu.
Sunt Cristiana Petrescu, născută în Moţăţei, judeţ Dolj, în anul 1974. Sunt căsătorită de 22 ani şi am o fiică, studentă la Medicină în Bucureşti. Sunt de profesie economist. În timpul facultăţii, pe care am făcut-o în Craiova, în urmă cu 23 ani mai exact, obişnuiam să desenez doar în creion şi atât. După terminarea studiilor, m-am căsătorit, iar timpul alocat desenului s-a redus din ce în ce mai mult şi la un moment dat am abandonat acest domeniu.
Pentru ce aţi ales pictura şi nu muzica ?
Am ales pictura deoarece fiecare ne urmăm vocaţia cu care suntem înzestraţi de la natură, iar domeniul artelor plastice mă atrage încă din adolescenţă, deşi am neglijat practicarea lor timp de 23 de ani. Dorinţa de a picta încolţise cu mult timp în urmă, dar exteriorizarea ei s-a produs în august 2020. Sunt persoane care-şi descoperă talentul mult mai târziu în viaţă. Aşa cum este şi cazul meu, dar ştiţi cum se spune Niciodată nu este prea târziu.
Care sunt tehnicile preferate ?
Fiecare tehnică în domeniul picturii va avea alt efect, de aceea încerc să abordez cât mai multe tehnici. Până acum am folosit diferite periuţe, bureţi, beţişoare cu vată, folie de aluminiu, diferite cuţite de pictură şi multe altele. De exemplu, am folosit la un tablou, în întregime, în culoarea de bază cafea măcinată pentru a obţine acel strat abraziv şi, totodată, un tablou cu o aromă îmbietoare. La întinderea culorilor folosesc nu doar pensule, ci şi şerveţele sau chiar degetele.
Vă simţiţi bine în tablouri de dimensiuni mai mici, ori preferaţi suprafeţele mari ?
Nu mărimea suprafeţei tabloului pictat dă calitatea acestuia, în consecinţă, pentru mine nu contează dimensiunea acestuia. Sunt tablouri de dimensiuni mici, dar care valorează o avere, şi tablouri de dimensiuni mari, care nu oferă calitate. Pentru mine contează doar ca acea lucrare să transmită întocmai emoţia pe care eu am ţintit-o atunci când am ales ce voi urma să pictez. În majoritatea tablourilor pictate de mine până acum domină peisajele. Pe această cale folosesc mereu culoarea pentru a transmite energia vibrantă a naturii, energie benefică privitorului, energie care să-i dea o stare de bine prin emoţia pe care i-o creează lucrarea mea.
Ce ne puteţi spune despre viaţa dumneavoastră, dincolo de pictură?
Sunt o persoană foarte activă, curioasă şi, ca atare, abordez mai multe domenii; ca dovadă, am absolvit de curând un master în Marketing şi Comunicare, doar pentru a-mi perfecţiona atitudinea, modul meu de comunicare cu clienţii cabinetului meu de contabilitate, deşi informaţiile dobândite îmi vor fi utile indiferent care va fi produsul finit al muncii mele, fie o balanţă contabilă, fie o pictură. Am abordat şi domeniul metafizicii chineze şi al astrologiei europene, domenii care m-au fascinat de-a dreptul. Sunt reguli în aceste domenii pe care mi le-am însuşit şi în viaţa de zi cu zi, dar de care ţin cont şi-n picturile mele.
Unde vă vedeţi peste 10 ani?
În 10 ani poţi să ajungi foarte sus, dacă există pasiune şi pui suflet în ceea ce faci, iar eu am din belşug pentru pictură. Peste 10 ani aş vrea să-mi expun lucrările într-o lume în care să domine bunătatea, gândurile nobile, egalitatea, libertatea, atât de gândire, cât şi libertatea fizică, o lume în care să nu mai existe invidie, răutate şi boală.
Care este sursa energiei dumneavoastră pentru pictură?
Izvorul nesecat al acestei energii este familia. Fără susţinerea pe care mi-o acordă, nu aş putea să mă manifest în pictură.
Vă mulţumesc foarte mult! (Aristotel BUNESCU, https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com/)