Herculane… Băile deznădejdii (II)

Băile Herculane continuă să rămână în conştiinţa multor români, dar şi a turiştilor străini, care ne-au vizitat ţara în urmă cu mai bine de trei decenii, drept un loc binecuvântat, cu ape miraculoase, aer curat şi peisaje fermecătoare. Aşa a şi fost sute sau mai corect spus 2000 de ani. Azi, la Herculane mai merg foarte puţini oameni, cei care au nevoie de tratament şi acceptă condiţiile proaste, în lipsa banilor sau a posibilităţilor de a alege altceva. Eu am mers din curiozitate. Voiam să văd cu ochii mei dacă informaţiile din presă şi de pe internet nu sunt cumva exagerate. La început, până m-am obişnuit cu topografia băilor, mi-au părut nerealiste criticile staţiunii. Apoi uşor, uşor, intrând în filmul ce rula pe ecranul uriaş şi alb al Parcului Natural Domogled -Valea Cernei, au început să apară efectele speciale năucitoare. Întreaga arhitectură a staţiunii este un decor macabru, în care actorii au distrus parcă scenografia. Nimic nu se ţine în picioare, totul este dezechilibrat, devastat, închis şi în pericol de prăbuşire. Mint. Statuia lui Hercule este singura neatinsă de deznădejde. Deşi în timp ce fotografiam piaţa centrală, pe care o patronează eroul neîntrecut în forţă şi vitejie cu bâta-i legendară, am avut de câteva ori senzaţia că toate clădirile vor ceda la unison. Acolo unde construcţiile sunt rupte iremediabil şi nici proptelele nu le mai pot ţine piept zidurilor să nu se prăvălească pe turişti, autorităţile au decis să le acopere cu muşamale de dimensiuni mari, pe care sunt imprimate faţadele clădirilor din vremurile bune! Alături de statuia-simbol, alt simbol al staţiunii se află în mare pericol. Construite la sfârşitul secolului al XIX-lea, Băile Imperiale Austriece Neptun aveau cea mai modernă instalaţie balneară de la acea vreme. După evenimentele din ’89, clădirea a mai funcţionat doar câţiva ani, iar de peste două decenii locul se degradează văzând cu ochii. Cât se poate de rău arată băile în care, în trecut, turiştii din întreaga lume veneau la tratament: geamuri sparte, faianţa căzută, ţevi furate, pereţi scorojiţi, statui mutilate, plăcuţe cu pericol de prăbuşire montate peste tot şi, în final, un morman de moloz şi praf înconjurat de multă sârmă ghimpată. Asta e tot ce a mai rămas. Clădirea Băilor Imperiale Austriece Neptun este una de patrimoniu, cu o vastă istorie în spate, devenită miza unui joc absurd între proprietarul terenului de sub această clădire şi primăria, care deţine în acest moment clădirea. Dacă s-ar dori salvate Băile Neptun, prima dată primăria ar trebui să ajungă la o înţelegere cu acest investitor şi să intre în posesia terenului, ca apoi să poată accesa bani de la Uniunea Europeană pentru restaurare. Mai nou, lucrurile s-au mai schimbat. Terenul de sub clădirea monument a fost cumpărat la licitaţie de un avocat din Bucureşti, iar acesta a fost dispus să-l cedeze primăriei, pentru un alt teren. Aici s-a oprit înţelegerea dintre autorităţi şi proprietarul de drept al terenului.

Înaintând pe malul râului Cerna, am descoperit improvizaţii de băi, cu nume împrumutate de la Zeiţa Frumuseţii. Nimic frumos nu mai este în acest colţ de ţară, unde câţiva pensionari se înghesuie să îşi facă tratamentul pe bani puţini. Varianta unui tratament mai serios ar exista la Hotelul Roman, dar se plăteşte. Aşa că cei mai mulţi acceptă condiţiile improprii ale Băilor Venera, în văzul trecătorilor şi al pericolelor de pe Cerna.
Beteaga staţiune Băile Herculane a dispus în trecut de o popularitate internaţională. Aici, împărăteasa Elisabeta a găsit loc de odihnă şi de sănătate. Există numeroase legende locale ce au în mijloc adevăruri incontestabile. Ele pornesc din anul 1887, când a fost cel mai lung sejur. Împărăteasa a ajuns pe aceste meleaguri şi s-a îndrăgostit iremediabil de ele. A fost oaspete al staţiunii de cinci ori, la recomandarea medicilor, pentru tratament, ultima dată în 1896, când a venit însoţită de împăratul Franz Iosef. În timpul liber se plimba cu trăsura prin împrejurimile staţiunii, stătea de vorbă cu oameni simpli, în special cu ţărani îmbrăcaţi în port popular. Întotdeauna era însoţită de o doamnă de onoare şi de o călăuză locală. Interesant este că această călăuză i-a propus la un moment dat să cutreiere munţii pe câteva trasee. Aceste trasee se găsesc şi astăzi în hărţile turistice ale Parcului Natural Domogled – Valea Cernei. Nu cred că şi în realitate. Am încercat chiar eu să refac câteva dintre acestea şi a fost imposibil, din cauza proastelor marcaje, dar mai ales a dispunerii acestora. Am urcat printr-un loc, am mers pe un anumit marcaj. M-am intersectat cu alt marcaj, fără să îl mai găsesc pe primul. Într-un final am ajuns într-o poiană în care trei marcaje dădeau roată. Am ales să mă îndrept spre singurul care ducea undeva. Respectiv spre Grota Haiducilor. Singurul traseu găsit de mine, cu plecarea de la Hotelul Roman. Interesant este că la coborâre am fost taxat de rangerul local pentru vizitarea Parcului Natural Domogled – Valea Cernei cu 5 lei. Am înnebunit de furie şi am reclamat tot ceea ce scriu aici. Mi-a explicat că sunt cel puţin nouă trasee accesibile, dar că nu este sigur nici el că se pot parcurge toate. Iată care ar fi acestea:

1. Băile Herculane – Hotel Roman – Grota Haiducilor – Grota cu aburi – Foişorul Împărătesei – Foişorul Galben – Izvorul Munk – Foişorul Verde – Izvorul Diana. Denumit Traseul Împărătesei, are ca timp de parcurgere: aproximativ 3 ore.(dus-întors). Marcaj: punct albastru, punct roşu şi galben, triunghi albastru. Adică trei marcaje!
2. Băile Herculane – Biserica Catolică – Grota cu aburi. Timp  parcurgere: 2 ore. (dus-întors).
3. Băile Herculane – Izvorul de apă plată – Domogled – Crucea albastră – Grota lui Şerban. Timp de parcurgere: aproximativ 3 ore. (dus-întors). Marcaj: cruce albastră şi bandă galbenă.
4. Băile Herculane – Liceul Hercules – Stadion – Valea Feregari – Cheile Prolazului– Peştera Între Pietre. Timp de parcurgere: 2 ore. (dus-întors). Marcaj: punct roşu.
5. Băile Herculane – cartier Pecinişca – Peştera Gaura Ungurului – Cheile Pecinişcăi. Timp de parcurgere: 2 ore (dus-întors). Marcaj: bandă galbenă.
6. Băile Herculane – Izvorul Diana III– Izvorul Munk – Cracu lui Arendaşu – Platoul Coronini. Timp de parcurgere: 2 ore (dus-întors). Marcaj: punct galben, bandă galbenă.
7. Băile Herculane – Liceul Hercules – Cheile Prolazului – Valea Feregari – Vârful Colariu. Timp de parcurgere: 3 ore (dus-întors). Marcaj: punct roşu.
8. Băile Herculane – 7 Izvoare Calde – Crucea Ghizelei – Ogaşu lui Roşeţ – Cascada Cociu. Timp de parcurgere: 3 ore (dus-întors). Marcaj: punct roşu
9. Băile Herculane – cartier Zăvoi – Platoul Coronini – Foişorul Verde – Izvorul Munk – Foişorul Galben – Grota cu Aburi – Grota Haiducilor. Timp de parcurgere: 3 ore (dus-întors). Marcaj: punct albastru, punct roşu şi galben, triunghi albastru.
10. Băile Herculane – Podul peste Cerna de la km 10 – Cascada Vânturătoarea. Timp de parcurgere: 2 ore (dus-întors). Marcaj: cruce roşie.
    „Îmbătat” de insuccesul meu, am ales să revin în staţiune, care se descompunea la propriu la orele amiezii în luna lui Cuptor. Mirosurile pestilenţiale şi fantomele construcţiilor gran-dioase de altădată m-au împins spre celebrul Cazinou din mijlocul aşezării. Nu am putut consuma nimic, fiind închis de ani buni. Deşi de la distanţă pare renovat, dacă te încumeţi să faci o plimbare pe sub impresionanta sa statură o să constaţi şi aici aer stricat. Construită la finele secolului al XIX-lea, clădirea este monument istoric, fiind o bijuterie arhitectonică a stilului baroc. Lângă scările cazinoului creşte un Sequoia Giganteea, declarat monument al naturii. Cazinoul aparţine celei de-a doua etape de sistematizare a oraşului (1860-1875), numită şi etapa Franz Josef, deoarece construcţiile au fost începute ca urmare a vizitei împăratului austro-ungar din 1852. Ca şi predecesorul său, Francisc I, a apreciat calităţile curative ale izvoarelor termale. Porţiunea dintre Podul de Piatră de peste Cerna (1864), cu coridor acoperit, şi cazinou se dezvoltase atunci prin constituirea nucleului în jurul parcului, cu o compoziţie clasică, în stânga şi în dreapta axului central al zonei. Cele două ramuri simetrice au fost susţinute de pavilioanele Decebal (Pavilionul 2, din anul 1861) şi Traian (Pavilionul 1, din 1869). Acestea funcţionau şi ca hoteluri. Intrarea în Salonul de Argint (Casino – Salon sau Kursalon) se făcea de pe o terasă acoperită cu o pânză specială, aşa cum apare pe ilustratele vremii. Printr-un coridor acoperit se comunica cu cele două pavilioane. În urma incendiului din anul 1956, au căzut cele cinci statui de pe frontispiciu.
    Vai de omul fără cap! Vai de primarul care s-a trezit cu atâtea comori ale trecutului în administrarea sa şi nu ştie ce să facă cu ele. Parcul cu a lui fântână arteziană este singurul care mai descreţeşte frunţile pe o asemenea căldură. M-am hotărât să părăsesc staţiunea. Aveam un junghi în piept, totuşi nu am putut să nu constat că până şi comuniştii au fost mai omenoşi cu locul acesta, faţă de toţi guvernanţii din ultimii 30 de ani. Pe un bloc din perioada de tristă amintire încă stă scris cu litere stacojii: Proletari din toate ţările uniţi-vă! La care eu aş adăuga: Români din toată ţara, treziţi-vă şi salvaţi Băile Herculane! (Ciprian C. VASILESCU)