Dacă sunteţi un împătimit al drumeţiilor, este posibil să fi întâlnit în drumurile dumneavoastră această şopârlă frumos colorată, cunoscută ca guşter. Este una din cele mai frumoase vietăţi care trăiesc la noi în ţară. Mai este numită şi „şopârla de smarald”. Mişcându-se cu viteză prin iarbă, el „împrumută” numele şi copiilor mici şi energici. „Te mişti ca un guşter”, sau „Guştere”, spun admirativ oamenii mari. Ca orice reptilă, guşterul este un mare iubitor de soare, care îi asigură energia necesară. Din acest motiv aceste şopârle sunt prezente în număr mai mare în partea de sud a ţării noastre şi mai ales în Dobrogea. Guşterul este cea mai mare şopârlă întâlnită la noi. Poate ajunge la o lungime de 40 cm, din care mai mult de jumătate este reprezentată de coadă. Aceasta din urmă ajută guşterul şi împotriva prădătorilor. Atunci când este atacat şi nu poate scăpa cu fuga, îşi desprinde coada sau bucăţi din ea cu care reuşeşte să păcălească prădătorii şi astfel câştigă timp suficient pentru a se adăposti. Ulterior coada se va regenera. Culoarea generală a guşterului este verde strălucitor, cu nuanţe galbene. Coada este castanie, iar pe obraji şi pe guşă este de un albastru azur. Insectele formează hrana lor de bază dar nu se dau înapoi de a consuma şi alte specii de nevertebrate mici, sau uneori fructe, ouă de păsări, pui de păsări, şopârle mici şi chiar şi şoareci.
Acuplarea are loc primăvara, iar prin mai-iunie, femela depune câte 6-12 ouă în nisip sau pământ moale. Clocirea variază, în funcţie de căldură şi umiditate, de la 2,5 la 3,5 luni. Puii sunt coloraţi dorsal cenuşiu-verzui sau cafeniu întunecat cu reflexe metalice, cu 4 dungi longitudinale, din care două dorso-laterale şi două discontinue pe flancuri. Ventral sunt gălbeni-verzui şters, cu reflexe metalice. Se reproduc după trei ani, foarte rar după numai doi ani, timp în care îşi dublează dimensiunile. Iernează din noiembrie până în februarie-aprilie în crăpături de stânci, printre pietre, sub rădăcinile arborilor sau sub frunzar putred.
Guşterul (Lacerta viridis) este o şopârlă răspândită în zona latitudinală medie a Europei, din Slovenia şi estul Austriei, până pe coastele estice ale Mării Negre (Ucraina şi Turcia). El este văzut de multe ori lenevind la soare pe stânci sau pe pajişti sau adăpostindu-se în tufişuri. Există o discuţie în curs de desfăşurare pentru a stabili dacă Lacerta viridis şi Lacerta bilineata sunt specii separate. Datele genetice sprijină slab separarea lor în două specii, dar mai trebuie efectuate cercetări. Masculul are un cap mai mare şi o piele verde uniformă punctata cu pete mici, care sunt mai pronunţate la spate. Gâtul este albăstrui la adulţii de sex masculin şi într-o mai mică măsură la adulţii de sex feminin. Femela este mai suplă decât masculul şi are o coloraţie uniformă, prezentând adesea între două şi patru dungi deschise la culoare mărginite de pete negre. Guşterul este o şopârlă specifică Europei de sud-est. Această specie este răspândită din sudul Germaniei, Austria, estul Italiei, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Albania şi Grecia până în sudul Ucrainei, România, Bulgaria şi vestul Turciei. A fost aclimatizată, de asemenea, în statul Kansas din Statele Unite ale Americii. S-au făcut diverse încercări de a aclimatiza guşterul în Marea Britanie, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi o colonie identificată ca Lacerta bilineata a supravieţuit la Bournemouth începând de la sfârşitul anilor 1990. Apare până la altitudini de maxim 2.200 m deasupra nivelului mării, iar habitatul tipic este reprezentat de vegetaţia stufoasă din păduri, gardurile vii, marginile câmpurilor, diguri şi desişuri mărăcinoase. În partea de nord a arealului său poate fi întâlnită în tufişuri, în timp ce în partea de sud preferă zonele umede. IUCN consideră guşterul ca fiind o specie cu risc scăzut de dispariţie. Acest lucru se datorează faptului că are o gamă largă, că este o specie adaptabilă şi că nu au fost identificate ameninţări substanţiale la adresa ei. Cu toate acestea, guşterul este afectat în Turcia de utilizarea pesticidelor. Este destul de comun în ţara noastră; la munte poate ajunge până la altitudinea de 1700 m. Aleargă, se urcă şi sare foarte iute. Este vânat de nevăstuici, păsări sălbatice, şerpi şi pârşi. Deşi în natură sunt foarte agresivi, în captivitate se îmblânzesc uşor. Trăiesc până la 10 ani. Această „şopârlă de smarald” trebuie protejată pentru frumuseţea ei şi pentru conservarea habitatului natural aşa cum l-am moştenit de la înaintaşi. (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; aventurainromania.ro; wildtravel.ro; sor.ro; info-delta.ro