Gunoiul din… noi

Străzile Bucureştilor arată prost, chiar dacă natura, săraca, încearcă să acopere urâţenia lor printr-o explozie de culoare specifică anotimpului. Mai trebuie ca şi omul să facă ceva în acest sens. Sigur, unele firme de salubritate au început să înghită taxa de habitat, cel puţin în Sectorul 2, şi se fac că lustruiesc trotuarele şi carosabilul acolo unde este posibil. Numai că există ceva mai puternic în locuitori! Un fel de împotrivire, alienare, nesimţire, tendinţă spre anarhie. Este clar că zonele amenajate pentru aruncarea gunoiului nu sunt suficiente. Dar ce ne facem cu primatele, care pot citi plăcuţele, din locurile în care gunoiul nu poate fi aruncat şi totuşi acolo aruncă. Cu dedicaţie parcă, într-o ţară parţial manelizată, sufocată de conflicte politice şi de ura dintre indivizi. Desigur societatea de consum îşi spune cuvântul. Ne permitem să înlocuim bunurile degradate cu altele noi, fiţoase, poate chiar exagerate în raport cu nevoile noastre. Dar nu dă oare bine să punem o cutie imensă, de la un televizor imens şi el, în locul în care aruncarea gunoiului este interzisă? Desigur că nu, dar în felul acesta hrănim gunoiul din noi! (Ciprian C. VASILESCU)