Glazură şi putere

Când intri în lupta politică sărac şi cu frigiderul gol, mai ales în cazul în care habar n-ai cum o să-ţi îndeplineşti promisiunile, singura soluţie este să devii cofetar. Şi nu unul oarecare. În versiunea modernă, confruntarea politică nu mai e pe bază de lozinci. Ai nevoie de un laborator de cofetărie în care strategi, consilieri şi comunicatori amestecă opinii, promisiuni şi scandaluri, după reţete secrete, într-o dulce frenezie a improvizaţiei de moment. În această unitate de producţie, dulciurile sunt dulcegării, iar fiecare conflict este o bezea. Delicată la suprafaţă, spumoasă, albă ca nevinovăţia pe care o afişează toţi în campanie. Apoi, când o atingi, se lipeşte de degete, la fel ca discursurile care par curate, dar lasă urme de sirop pe obraz. Dacă electoratul vrea ceva moale şi dulce, politicienii îi livrează gogoşi de choux, goale pe dinăuntru, numai bune de umplut cu promisiuni. Când e nevoie de fermitate, se trece la marţipan. Uşor de modelat, capabil să ia orice formă: o inimioară empatică, un pumn hotărât, un zâmbet modest. În laboratorul politic, marţipanul este ideal pentru declaraţii solide, uşor de remodelat rapid dacă scazi în sondaje. Promisiunile? Un tort în vârful căruia aşezi o delicată figurină roz – o culoare din cale afară de optimistă. Consecvenţa e bună doar dacă hrăneşte imaginea publică. Când izbucneşte un scandal, maestrul cofetar-politician scoate la înaintare glazura. Nimic nu acoperă mai bine fisurile unei decizii politice decât o glazură cu aromă de solidaritate naţională. Important e ca totul să lucească. În culise, tortul se prăbuşeşte lent, dar la exterior rămâne neted şi atrăgător. Glazura e esenţială: cine mai are timp să sape sub stratul dulce, când în vitrină e nevoie mereu de noi şi noi prăjituri.

Când laboratorul intră în criză, când reţetele se încurcă, când bezeaua nu mai ţine şi glazura crapă, atunci se apelează la zahărul pudră. Se presară generos peste cozonacul uitat în cuptor. Oamenii par mereu dispuşi să creadă că zahărul pudră e desert, nu praf în ochi. Politica este un război continuu pentru obţinerea supremaţiei în privinţa generării de iluzii apetisante, iar laboratorul de cofetărie politică funcţionează în regim de urgenţă, fără reţete fixe. Totul e despre a amesteca exact atât adevăr, zahăr şi improvizaţie câte trebuie ca produsul final să fie adorat şi înfulecat pe nemestecate de publicul larg. Principiile, consecvenţa, onoarea sunt ingrediente cu tendinţa de a expira prea repede, drept pentru care, e mai bine să nu le foloseşti. Dacă n-ai ingrediente proaspete, pui ce ai; dacă tortul e neplăcut la gust, îl ornezi; dacă ştii sigur că spui o minciună, torni glazură din belşug ca să ascunzi sub sclipici conţinutul fad. Esenţele sunt cele mai subtile ingrediente politice: câteva picături de schimbare, o înţepătoare aromă de reformă, poate un iz lămâios de „noi nu suntem ca ceilalţi”, toate tocmai bune să parfumeze aluatul. Pe urmă, vin conservanţii, indispensabili oricărui produs electoral: alianţe improbabile, amânări strategice, compromisuri jenante, toate menite să prelungească termenul de valabilitate al tortului politic. În definitiv, în laboratorul acesta nu se găteşte pentru gustul adevărului, ci pentru a spori apetitul votantului prin aspectul prăjiturii: dacă îi place glazura, reţeta e un succes, dacă nu, se schimbă ingredientele, poate şi consumatorii, că doar n-o să schimbăm cofetarul. Când vine vorba de buget, se poate folosi cacao – are gustul amărui potrivit veştilor proaste. Drojdia, indispensabilă unei economii care creşte în cuptorul strategic vegheat de experţi, va fi, deocamdată, lăsată deoparte. Nu mai avem unde să punem atâtea poale în brâu. Nu ar trebui să lipsească nici gelatina flexibilităţii ideologice, folosită pentru a ţine laolaltă alianţe ce altfel s-ar prăbuşi instantaneu. Ea permite ca prăjiturile politice să îşi schimbe forma fără ruşine, în funcţie de ce se cere la galantar. Totuşi, reţineţi, cea mai importantă este glazura – fără unduirile şi sclipirile ei s-ar alege praful de frumoasa noastră cofetărie de cartier, cu aerul ei globalist cu tot. (Dragoş CIOCĂZAN)