Academicianul Gheorghe Zaman nu mai este printre noi. Un om remarcabil, cu o deosebită putere de muncă, cercetător, profesor universitar, conducător de doctorat, dascal al numeroase generaţii de studenţi şi masteranzi. Pentru studenţii, masteranzii, doctoranzii şi toţi cei care l-au cunoscut a fost o sursă de inspiraţie şi un mentor, care a îndrumat tinerii cercetători şi absolvenţi de studii superioare să îşi continue cariera profesională şi academică.
În calitate de cercetător ştiinţific şi Director al Institutului de Economie Naţională – Academia Română, în perioada 1990 – 2021 a participat la numeroase proiecte de cercetare şi a coordonat numeroase programe.
În perioada 2000 – 2006 a fost decan al Facultăţii de Management Financiar – Contabil Bucureşti, Universitatea Spiru Haret, fiind implicat în activitatea didactică, editorială, coordonare de lucrări de licenţă şi disertaţie, fiind alături de studenţi, masteranzi, dar şi de tinerele cadre didactice ale Facultăţii. De-a lungul carierei didactice şi de cercetare a elaborat numeroase manuale, cursuri universitare şi materiale cu caracter de cercetare, antrenând tinerele cadre didactice şi încurajând permanent asistenţii universitari să îşi continue cariera universitară şi mai ales activitatea de cercetare.
A participat întotdeauna foarte activ la conferinţe naţionale şi internaţionale, atât în ţară, cât şi în străinătate, unde a prezentat o serie de studii şi materiale de mare interes pentru comunitatea academică. A fost implicat în activitatea de editare şi publicare de manuale, fiind membru în numeroase colective de redacţie şi comitete ştiinţifice ale unor reviste naţionale şi internaţionale de specialitate în domeniul economic.
Ultimul volum coordonat de către academician prof.univ.dr. Gheorghe Zaman în anul 2021 este intitulat Provocări privind contabilitatea şi managementul în era digitală, la care coautori sunt profesori specializaţi în domeniile contabilitate şi management de la Universitatea Spiru Haret.
Academicianul Gheorghe Zaman a contribuit la dezvoltarea Asociaţiei Generale a Economiştilor din România şi a încurajat tinerii economişti să îşi continue activitatea profesională cu multă competenţă şi profesionalism, fiind un model demn de urmat pentru aceştia.
Este o mare pierdere pentru lumea academică, fiind un profesor respectat şi iubit de către studenţi, masteranzi şi profesori.
Dumnezeu să-l odihnească! (Prof.univ.dr. Luminiţa IONESCU)
O viaţă dedicată ştiinţei economice
Academicianul Gheorghe Zaman a fost o personalitate de mare anvergură. Prin valoarea sa ca om de ştiinţă merita pe deplin lumina reflectoarelor şi prima pagină a publicaţiilor de profil economic. Nu a dorit acest lucru. Făcea totul cu profesionalism şi discreţie, indiferent de poziţia pe care o ocupa. Cei care i-am fost colegi avem datoria să-i facem cunoscută opera şi să-i valorificăm ideile. A dovedit că este posibil să păstrăm, în domeniul economiei, atât caracterul militant al creaţiei intelectuale, cât şi rigoarea ştiinţifică.
Opera Academicianului Gheorghe Zaman acoperă o arie largă de probleme. A scris în perioada recentă despre comerţul exterior, dezvoltare durabilă, creştere economică, vulnerabilităţile economiei naţionale, migraţia forţei de muncă, absorbţia fondurilor structurale de către România, dezvoltarea post-criză, implicaţiile necesare ale modificărilor pieţei muncii asupra restructurării sistemului de educaţie, identificarea cauzelor, efectelor şi a remediilor la marea criză din 2008-2009. A efectuat o serie de analize riguroase, bazate pe metode de cercetare adecvate, în probleme cum ar fi aplicarea metodei input-output pe ramuri de activitate
(turism, comerţ exterior etc), problemele întreprinderilor. A utilizat metoda comparaţiilor internaţionale în probleme cum ar fi restucturarea companiilor de stat (comparaţii între România, Bulgaria, Albania). În perioada de început a carierei sale ştiinţifice a scris despre modelarea economiei naţionale, implementarea şi utilizarea instrumentelor statistice avansate ale momentului pentru analiza evoluţiilor macro-economice. A dovedit că ştiinţa economică poate fi pusă efectiv în slujba rezolvării marilor probleme curente ale societăţii. Rămânea ca factorii de decizie să ţină cont de acestea…
În dezbaterile ştiinţifice a arătat că ştiinţa economică poate să răspundă nuanţat la problemele din actualitate, fără să exagereze componenta ideologică. Dacă în spatele analizei stau date exacte, interpretate corect, este mai uşor să convingi. În acelaşi timp, a acceptat cu mare plăcere argumentele contrarii şi le-a dat de fiecare dată aprecierea meritată.
Contribuţia academicianului Gheorghe Zaman la progres a constat şi din activitatea sa didactică. Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Spiru Haret a beneficiat de competenţele Academicianului Gheorghe Zaman, atât în calitate de cadru didactic timp de peste 20 de ani, cât şi în funcţii de conducere, inclusiv decan. Domnia sa făcea parte din categoria celor pentru care asumarea răspunderii în actul de educaţie era o datorie de onoare faţă de viitorul ţării.
O mare contribuţie a avut Academicianul Gheorghe Zaman şi la organizarea profesiei de economist. Mandatul domniei sale la conducerea Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER) a generat cercetare, profesionalism, competenţă. A reuşit evitarea polemicilor sterile şi a atacurilor la persoană în breasla economiştilor profesionişti.
La ceasul despărţirii de Gheorghe Zaman: Vă mulţumim, Domnule Academician! (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)