Geniul banalului

De la ministrul care nu ştie cum trebuie să procedeze cu lampa lui Aladdin pentru a face duhul împlinitor de dorinţe să iasă din ea, la domnul acela cu tinereţe zburdalnică, uşor amnezic când vine vorba despre purtatul cătuşelor, şi până la odraslele unor vechi personaje cu epoleţi sau carnet roşu în buzunar din epoca de tristă amintire, suntem „beneficiarii” unei clase politice năuce, remarcabilă doar prin buimăceală, incompetenţă  şi mediocritate. Un conglomerat fără cap şi fără coadă condus de o elită intelectuală desprinsă complet de realitate şi ale cărei valori etice se limitează la propriul pântec sau, cel mult, la „dă-te tu, ca să mă pun eu”. Evident, totul asezonat cu interminabilul, caragialescul, penibilul, greţosul bocet „ţărişoaaaaara, popooorul… Rrromâniiiiaaa!”.  Asta ne trimite cu gândul la „Niciodată atât de mulţi oameni nu au fost atât de manipulaţi de atât de puţini oameni” (Aldous Huxley în Reîntoarcerea în minunata Lume nouă, citându-l pe Winston Churchill). Este, de fapt, vorba despre bani, foarte mulţi bani, şi putere. Problema e că acum unii au tortul, dar nu se pot înfrupta din el fiindcă altcineva ţine cuţitul sub cheie. Puterea corupe, într-adevăr, dar nu trebuie să-i transforme pe cei care o exercită în autişti. Mentalitatea de maidan nu are loc în actul politic decât dacă acesta este produsul unor actori mediocri. Ce te faci, când, de la primul până la ultimul, toţi aceşti zei care ţin în mână fulgerul puterii se limitează la azvârlirea aleatorie a trăsnetelor, unii împotriva celorlalţi. De fapt, impresia pe care o lasă personajele acestui vodevil, în fond amuzant, dacă nu ne-ar afecta grotesc viaţa de zi cu zi, visurile, idealurile, este de film cu scenariul scris pe genunchi.

Conducând căruţa printre jaloanele unei situaţii economice şi pandemice jalnice, ignorând total dificultăţile generate de costul din ce în ce mai ridicat al vieţii, ghidaţi de înţeleptele politici bruxelleze (la fel de înţelepte precum cele pe care le simţim pe pielea noastră), struniţi şi permanent certaţi prin mesaje telefonice sosite de la ambasadele statelor „partenere” la fiecare pas pe care îl fac, ameninţaţi de sertarele doldora de dosare penale anume ticluite, politicienii noştri, toţi, par un stol de păsări migratoare afectate de schimbarea polilor magnetici ai Terrei. Nimic nu le iese, niciun proiect nu e dus la bun sfârşit. O zbenguială continuă a unei cete de aventurieri rătăciţi în căutarea unui stăpân care să-i ajute să-şi conducă naţia, dar şi să-şi umple buzunarele. Nici măcar o moţiune de cenzură nu sunt în stare să conceapă: unii scriu trei rânduri pe o foaie şi zic că aia e moţiunea, ce atâta tam-tam, e suficient să scrii „Acest guvern trebuie să cadă!” şi gata, ceilalţi produc un text de peste o sută de pagini, la fel de gol de conţinut ca primul. Nu există alternativă, asta ne e drama. O ciolăneală care nu mai înflăcărează pe nimeni. Mai ieri, un cunoscut protestatar de profesie (actor în timpul liber) încerca să scoată lumea în stradă cu aceleaşi sloganuri răsuflate. Numai că socoteala din târg a fost alta: oamenii nu mai cred, nu mai vor, nu mai pot. Demagogia are întotdeauna două feţe, te poate sălta pe creasta valului, dar, la fel de repede te poate da cu capul de bolovanii de pe fund. Lozincile şi invectivele îţi pot arunca un văl pe ochi, dar nu pentru eternitate.

Între timp, fermierii români îşi aruncă legumele pe câmp, sufocaţi de importurile de poame otrăvite, programele de aducere a satului românesc în secolul XXI sunt oprite, o călătorie cu trenul  seamănă cu un film regizat de Lars von Trier, parcurile capitalei au ajuns focare de infecţie, unele părţi ale oraşului s-au transformat în crescătorii ad-hoc de şobolani, şoareci, ţânţari şi căpuşe, transportul public s-a scumpit cu 134%, iar tramvaiele şi troleibuzele sunt îngrozitor de murdare, la iarnă vom tremura (iar) în case şi vom plăti facturi uriaşe la utilităţi, pâinea va costa din ce în mai mult, pădurile ţării continuă să fie vandalizate şi, pe deasupra, nu vom avea nici luminiţe de Crăciun, pentru că sunt prea scumpe. Astfel, România siluită, cenuşie şi încrâncenată, pe care unii visează să ne-o dăruiască, ne va fi livrată la cheie, tristă, ruptă în tur, cu burta goală, şi mândră nevoie mare că geniile banalului, de oricare parte a baricadei politice s-ar afla, mânate de propriile interese meschine, lucrează zi şi noapte spre fantasmagorica ei propăşire. (Dragoş CIOCĂZAN)