Furtună într-un pahar cu schnaps

Abia ce ne obişnuiserăm cu ideea continentului european care merge cu mai multe viteze, că ne-a trăsnit prin minte o idee: merge înainte sau înapoi? Mai repede sau mai încet, toţi buluc sau fiecare după cât îl ţin puterile, alergăm ca la un concurs de orientare turistică în timpul căruia concurenţii şi-au pierdut şi hărţile, şi busolele, şi pătrăţelele de ciocolată dătătoare de vioiciune. Până deunăzi, eram siguri că zburăm, cum spune o vorbă veche, spre cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie. Orice avânt are nevoie de un impuls. În acest caz, ghiontul venea de la motorul economiei europene, adică de la Germania. Un exemplu pentru toţi, un model. Rigurozitate, corectitudine, seriozitate, punctualitate. Scuze, asta din urmă era de la britanici, care înţelegând mai repede că gardul nu numai că e vopsit pe-afară, dar începe să fie peticit cu sârmă ghimpată, şi-au luat tălpăşiţa şi şi-au văzut de treabă.

Mitteleuropa scârţâie din toate încheieturile, şi asta nu numai pentru că nişte conducte cu gaz natural au acum cep, ci pentru că politicile economice născocite de funcţionari ghiftuiţi care nu prea mai ştiu cum arată lumea de dincolo de birourile lor sunt contradictorii, incoerente, neadaptate şi inadaptabile la condiţiile actuale. Se apropie o iarnă grea, pe parcursul căreia vom suporta raţionalizări şi restricţii. Se vorbeşte despre întreruperea furnizării de energie electrică la orele de vârf, de vânzarea combustibililor şi alimentelor cu porţia, de amenzi pentru depăşirea temperaturii de nouăsprezece grade în locuinţe. Unii au mers şi mai departe: închisoare pentru cei care nu respectă această ultimă regulă. Mă rog, ţara respectivă nu e în UE, dar constituie un exemplu pe care sper să nu îl urmeze nimeni. Paradisul promis s-a transformat în iad.

Dividendele şi profiturile record raportate de statele naţionale şi de marile companii nu sunt motive de bucurie, fiindcă toţi aceşti saci cu bani sunt făcuţi pe spinarea şi prin sărăcirea populaţiei continentului. Există temerea că ne vom întoarce nu în anii optzeci, ci în anii 1914-1917, când prăbuşirea economică şi incoerenţa politică a marilor imperii a dus la izbucnirea unui război atroce, terminat cu milioane de victime şi cu transformarea bolşevismului în politică de stat. Sigur, nu mai poate fi vorba despre încleştări între clasele sociale şi nici de dorinţa anihilării reciproce a acestora. Însă, după toate semnele, nu mai e loc pentru toată lumea sub soare. Pericolul vine din realitatea cruntă că guvernele lumii refuză să înţeleagă că sunt deja întrunite condiţiile declanşării unui conflict major generat de lipsa de resurse. Statele şi-au pierdut dreptul la suveranitate. Deciziile se iau peste capul naţiunilor. Cineva s-a gândit să închidă într-o cameră toate libertăţile, drepturile, cuceririle umanităţii, şi apoi să o incendieze. O mie de ani de istorie nu mai înseamnă acum nimic.

Ceea ce trebuia să fie, prin puterea exemplului, vehiculul care să ne tragă în sus, pe acele culmi, zace într-un şanţ, cu motorul calat. Economia cea mai puternică a Europei, de care depind, în mai mică sau mai mare măsură, toate celelalte state ale uniunii, dă semne de oboseală. Seceta din ultimul an a golit de apă paharul şi l-a umplut cu schnaps, lăsându-l însă la fel de bântuit de furtuni. Oare nu e acesta un semn că strategiile sunt greşite, că planurile, proiectele, deciziile politice, sunt doar rezultatul unei încăpăţânări letale de a continua drumul într-o aiuritor de greşită direcţie? Dacă furtuna nu se va limita la paharul cu pricina şi va da pe-afară? Başca, schnapsul se mai şi aprinde uneori, dacă îl tot agiţi.

Democraţia pare să fi eşuat într-o stare de agonie din care nu va mai ieşi decât cu multă trudă şi sacrificii. Acumularea de tensiuni politice şi ură nu oferă soluţii. Dimpotrivă, am putea asista la transformarea acestora într-un iureş al revoltei. Drumul Europei spre prosperitate este deocamdată blocat de clişee, convenţii şi o mulţime de năzbâtii ideologice ieşite, iarăşi, din negura istoriei. Vin vremuri întunecate. Goliţi paharele, pentru ca furtunile din ele să nu mai aibă, niciodată, loc. (Dragoş CIOCĂZAN)