Furi un ou sau un bou, tot hoţ eşti!

Când auzi cum se strigă din toţi bojocii „hoţii!”– la mitinguri, pe stadioane, în chiar conversaţiile amicale, te-ai gândi că eşti în paradis, între suflete evlavioase, cinstite, iubitoare. La o privire superficială şi mult prea binevoitoare! Pentru că dacă suntem realişti, obiectivi cu noi înşine, vom vedea că păcatul hoţiei nu aparţine doar unor „privilegiaţi”!

Mica ciupeală este tot o hoţie. Şi mica ciupeală se practică la scară mare! Hoţie nu înseamnă numai să bagi mâna în buzunarul cuiva, la propriu sau la figurat. Hoţie înseamnă şi trădarea sentimentelor cuiva, hoţie înseamnă să profiţi de neatenţia unui om, de bunătatea lui, hoţie înseamnă să nu-ţi respecţi „fişa postului”, să întârzii la program, să îndeplineşti cu superficialitate sarcinile pe care ţi le-ai asumat. Hoţie înseamnă să încerci favorizarea copilului la şcoală, copiatul la teste, examene, ignorarea legilor, oferirea de atenţii pentru a „fura startul”, la o coadă, la obţinerea unui produs mai bun şi mai ieftin, pentru a fi băgat în seamă nu pe baza a ceea ce eşti, ştii şi poţi…

Nu trebuie să fiţi neapărat de acord cu mine, dar eu cred că hoţie este şi, de exemplu, ascunderea incompetenţei. Mi se pare dureros că limba română vorbită şi scrisă a devenit un „moft” pentru persoane cu studii medii şi superioare. În schimb, foarte multe (cred că) ştiu limbi străine, în special limba engleză. Foarte frumos, dacă ar fi adevărat, dar această frumuseţe nu trebuie să eclipseze cunoaşterea limbii materne. Unii se vor grăbi, poate, să mă taxeze drept naţionalistă. Fie şi aşa! Vor aduce ca argument al necunoaşterii limbii materne globalizarea. Acelaşi argument îl aduc şi eu! (De altfel, atât globalizarea, cât şi suveranismul reprezintă, după părerea mea, nişte cortine în spatele cărora se „montează” din greu, nu mereu cu bune intenţii! Oricum, spectacolul e garantat! Şi cei mai mulţi oameni aplaudă…)

Globalizarea – agreată sau nu, politizată excesiv sau nu – nu cred că înseamnă sau ar trebui să însemne aplatizare, lipsa unui relief divers. Altele sunt datele de referinţă ale acestui concept. Imaginaţi-vă o lume în care toţi indivizii ar fi identici! Nu-i aşa că ar fi plicticos?! Mie aşa mi se pare. Iar suveranismul nu înseamnă ziduri inexpugnabile.

Delictul de necunoaştere a limbii române nu are scuză, pentru că el generează infirmitatea comunicării, el accidentează fluenţa vorbirii, logica expunerii; ceea ce ar trebui să fie informaţie este o înşiruire de cuvinte fără sens, de multe ori!

În fine, e posibil să nu fiu cool! Mi-ar plăcea, însă, să vă fac să vă gândiţi, fără să-mi daţi dreptate – deşi mi-ar pica bine! – dacă nu cumva ceea ce trăim în fiecare zi nu conţine o mică parte de „hoţie”, parte pe care ar cam trebui să ne-o recunoaştem. Greşeala recunoscută poate duce, prin exerciţiu, la eliminarea ei!

Eu cred în înţelepciunea populară! Şi poate nu întâmplător, există expresia „şi-a furat singur căciula!” Cam asta facem. Noi cu noi pentru noi! Dar continuăm să strigăm: „Jos hoţii, jos hoţia!”

„Hoţ” nu are grade de comparaţie. Un om hoţ e un hoţ, fie că fură un ou, fie că fură un bou! Mie se pare mai periculos cel care fură un ou! Că poate ascunde oul în propria căciulă furată… (Mioara VERGU-IORDACHE)