Frumoşi şi liberi prin Facebook

Povestea asta despre „tinerii frumoşi şi liberi“ ne este prezentată de câţiva ani încoace drept un soi de piatră filosofală a epocii digitale, cu ajutorul căreia prostia va deveni înţelepciune, mediocritatea se va transforma în excelenţă, iar obtuzitatea în clarviziune. Doar că asta nu e chiar aşa de simplu. Şi nici ceva nou. Tinerii zilei de azi nu sunt cu nimic, dar cu absolut nimic diferiţi de cei de ieri, de alaltăieri, dintotdeauna: aceeaşi revoltă faţă de un sistem pe care, indiferent de orânduire, îl asimilează unei perpetue constrângeri, aceeaşi dorinţă de a muta munţii din loc, de a schimba lumea bazată pe legi strâmbe. Fronda transcende epocile istorice, fără a suferi schimbări prea mari, poate doar pe ici-colo câte ceva legat de limbaj, gesturi, inventivitate. Cei care susţin că, totuşi, actualele generaţii sunt mult mai insurgente şi diferă de cele anterioare printr-o nemaiîntâlnită fermitate îşi argumentează teoria cu sofisme împinse până dincolo de limitele dictate de însuşi sensul cuvântului în sine.

Mergând pe firul acestei (i)logici am putea ajunge la concluzia absurdă că generaţiile anterioare au fost „urâte şi înlănţuite”, dezinformate, ignorante, că au acceptat tot ceea ce li se servea pe tavă drept adevăr fundamental, că au preferat starea de latenţă luptei deschise. Cineva încearcă din răsputeri să ne convingă că ne-am trăit anii nubilităţii în peşteri, cu minţile ferecate în întuneric, hrănindu-ne cu false valori, departe de lumea civilizată. Că nu aveam acces la adevăr sau informaţie. Că libertatea nu era o prioritate. Argumentul suprem este cel cu „două ore de program la televizor”. Ceea ce nu e decât o frântură de adevăr, pentru că, pe de-o parte, asta nu a durat decât patru ani, iar, pe de altă parte, pentru că acesta nu poate fi un criteriu. Sigur, nu aveam platforme de socializare, nu scriam e-mailuri, nu postam poze pe Instagram. Dar asta ţine de nivelul de dezvoltare tehnologică al vremurilor în care te formezi, nu de voinţa individului. Conform acestui criteriu, Platon, da Vinci, Einstein, Nietzsche sau Freud au fost nişte ignoranţi pentru că nu îşi pierdeau vremea lăsându-şi degetele să alunece în voie pe iPhone. Nu poţi lega cunoaşterea de instrumentele tehnice care te ajută să ajungi în miezul ei.

Într-adevăr, în ultimii ani, se poate remarca un fenomen de cristalizare a conştiinţei civice. Mulţimea capătă chip, unul vaporos, dar ceva cu aparenţă de uniformitate. Iar aici, contribuţia „modelatoare” a platformelor de socializare este covârşitoare. Un mare pericol pândeşte, însă, pitit după colţ: o stranie alchimie socială care poate transmuta civismul în spirit de turmă. Astfel, în loc de comunităţi umane de o superbă unitate în diversitate vom contempla un uriaş stup planetar plin cu albine care, cu toatele, fac acelaşi lucru. Şi nu-i de glumă: este un fapt dovedit că în cadrul Facebook şi Instagram au apărut milioane de conturi false, aşa-numiţii „bots” – influenceri eterici generaţi de algoritmi aleatori creaţi pentru a fabrica ştiri false, pentru a creşte vânzările unor produse sau, foarte grav, pentru a vicia rezultatele unor procese electorale, nu prin falsificarea votului în sine, ci a opţiunii individului care va vota într-o stare de transă nu ce ar vrea, ci ceea ce i se induce să vrea, prin manipulare senzorial-psihologică.  De fapt, marele succes al acestor sisteme manipulative poate fi definit prin ceea ce medicii numesc „păcălirea durerii”: deşi are dureri atroce, omul nu simte nicio pişcătură pentru că i se abate atenţia de la aceasta prin tot felul de năzbâtii sau prin provocarea unei dureri moderate în altă parte a corpului. Pe de altă parte, a încerca să combaţi această stare de lucruri este echivalent cu sinuciderea civică: vei umbla prin cetate, dar vei fi invizibil pentru ceilalţi. Frumoşi, dar nu chiar liberi. Orwell ne priveşte cu invidie. (Dragoş CIOCĂZAN)