Frâna

Ce slobozi la gură suntem când înjurăm, când criticăm, ce de cuvinte descoperim în vocabular, cât de plastic ne exprimăm, ce de metafore, subtilităţi, cum ne strălucesc ochii… Dar remarcaţi ce puţine cuvinte folosim pentru a ne exprima bucuria?! Ce reţinuţi, ce sfioşi… Avem frână la laudă, la admiraţie, mai ales când e vorba de conaţionali, de apropiaţi.

Toate acestea în formula „individual”. În formula „grup” ne străduim să fim „political correctness”, să afişăm o obiectivitate ce ar trebui să ne evidenţieze superioritatea intelectuală, capacitatea de a ne situa deasupra evenimentelor zilnice. Fals. Nu suntem. Nici obiectivi, nici superiori, nici deasupra evenimentelor!

Ne otrăvim fiecare zi mimând sentimente, atitudini, judecăţi de valoare, încercând să fim aşa cum ne imaginăm că ne-ar fi/sta bine. Jucăm un rol pe care ni-l scriem în fiecare zi, scenarişti bolnavi de suspiciune, bazaţi pe informaţii falsificate, închipuite, în orice caz în acord cu ceea ce ni se pare nouă că ar fi, că ar trebui să fie.

Refuzăm să vedem realitatea. Refuzăm să ne bucurăm de succese şi să discutăm despre eşec! Când ni se pare că orgoliul nostru este atins, cu intenţie sau nu, ne simţim exagerat mişcaţi, obligaţi să reacţionăm de cele mai multe ori deşănţat, fără legătură cu dimensiunea „prejudiciului”. N-am depăşit psihologia împărţirii în „hoţi” şi „vardişti”, în alb şi negru, în pozitiv şi negativ… Eliminăm nuanţele, ignorăm argumentele contrare părerii noastre, afurisim sau binecuvântăm. Cine nu e cu noi e împotriva noastră!

Mitinguri, marşuri, proteste… Dacă suntem atenţi la ceea ce se vede şi se aude, nu e nicio diferenţă pe fond în dorinţele participanţilor! Dreptate, adevăr, justiţie, libertate, drepturile omului… Cine doreşte altceva?!? Şi atunci? De ce nu suntem toţi în aceeaşi „barcă”? De ce înjurăm şi lăudăm, în acelaşi timp, reclamăm, protejăm, după interese nu bine descifrate!

Nu am impresia că se doreşte să se vorbească limpede, clar, nu trebuie să ne înţelegem între noi. O „pătură” subţire, conducătoare pe baza voturilor românilor, de aproape trei decenii, vrea să ne ţină îndoctrinaţi, neinformaţi, înverşunaţi, înfrânaţi în a ne informa corect, a ne exprima opiniile, criticile şi laudele. Ni se induce o frică nejustificată. Suntem speriaţi cu cătuşe, cu procese, cu închisoare… Dacă eşti cinstit, de ce să-ţi fie frică? Şi dacă se întâmplă, nu suntem noi mai mulţi, nu noi trebuie să facem ordine în societatea noastră? Nu noi trebuie să-i dăm jos pe cei care trădează încrederea noastră? Ba da! Dar pentru aceasta nu mai trebuie să „facem frumos” în faţa nimănui, trebuie să ne spunem părerea, că-i de bine, că-i de rău, despre tot ce se întâmplă şi ni se întâmplă. Trebuie să eliminăm frâna din exprimarea entuziasmului şi încrederii în conaţionalii noştri de succes! (Mioara Vergu-Iordache)