Mai credeţi că fiecare individ din societatea românească contează? Sau după trei decenii de capitalism sălbatic am ajuns să îl slujim doar pe Zeul Ban, cum scria George Orwell în cărţile sale. Mai avem şanse să redevenim oameni? Eu zic că da! Fiindcă am fost norocos să descopăr omenia în formă pură, într-o fotografie pe facebook. O colegă promova o poveste aparent fără nicio legătură cu zilele noastre. Cu bunătatea, cu iubirea şi grija pentru semeni. Cineva care nu doar că înţelege mecanismul care stă sau ar trebui să stea la baza oricărei societăţi normale, dar care şi face tot ce depinde de el să întreţină buna funcţionare a comunităţii şi societăţii. O asociaţie cu un nume de rezonanţă: Fiecare contează. Am căutat detalii despre organizaţia non-guvernamentală. Preşedinta Asociaţiei social-culturale Fiecare Contează – Câte o Viaţă Deodată, doamna Ioana Cărtărescu Petrică, m-a invitat la sediul asociaţiei să îmi spună povestea fotografiei pe larg…
Reporter: Cum a apărut ideea de a face bine, în cazul dumneavoastră prin intermediul Asociaţiei social-culturale Fiecare Contează – Câte o Viaţă Deodată?
Ioana Cărtărescu Petrică: Ideea a apărut în momentul în care am văzut că sunt foarte mulţi copii care ar avea nevoie de cărţi, rechizite, în câteva cuvinte, acces la educaţie. În mediul rural situaţia este foarte gravă şi a aştepta să pice ceva, de undeva de sus, din partea statului, sunt şanse mici să se întâmple. Când fiul meu a crescut un pic mai mare, am început să îi cumpăr cărţi. Am intrat într-o librărie şi am văzut cât costă cărţile pentru vârsta lui şi pentru cei mai mari. Am realizat atunci că şi pentru părinţii unui copil din clasa de mijloc este greu să îi cumpere un număr mare de cărţi. La 20 de lei, în medie, cartea, pentru cinci, şase cărţi laşi în jur de 100, 120 de lei. Mult. Asta explică mobilizarea noastră şi ieşirea pe piaţă a asociaţiei, anul trecut, în aprilie, dar până la finalizarea situaţiei juridice a mai durat câteva luni, adică în septembrie 2018. Am început alături de o prietenă din localitatea Căscioarele să strângem cărţi pentru copii, după ce, în prealabil, i-am întrebat pe elevii de la şcoala de acolo de ce cărţi au nevoie. Fiecare a scris ce dorinţă are pe un bileţel şi am făcut publică această listă pe internet cu doleanţele elevilor de la şcoala din Căscioarele. Apoi, după acest experiment reuşit, în care am adunat pentru cei din Căscioarele mare parte din ce îşi doreau, am mers mai departe, la alte trei sate din jurul Snagovului, în trei şcoli din Gruiu, Lipia şi Siliştea. Am adunat în jur de 300 de bileţele de la elevi. O cerere foarte mare, care în prima fază ne-a speriat. Am făcut şi aici o listă pentru a solicita pe internet ajutor şi unii oameni au făcut donaţii. Astfel s-au strâns toate cărţile, poate chiar mai multe decât solicitaseră copiii şi am plecat cu sute de cărţi spre ei.
Deci, ideea de bază este că noi, ca asociaţie, nu putem exista fără comunitatea din jurul nostru şi fără sprijinul ei. Interesant este că de atunci am tot descoperit oameni buni care vor să se implice. Oamenii simpli au înţeles că nu se poate schimba nimic în educaţie fără ajutorul fiecăruia. Au urmat alte şcoli din Ciolpani, apoi o şcoală de lângă Braşov, unde este o situaţie dramatică. Sunt foarte săraci şi au nenumărate nevoi. Anul trecut am strâns şi rechizite. Am colectat ghiozdane pentru cei din Căscioarele. Aproape 50 de ghiozdane echipate complet şi elevii s-au bucurat nespus. O fetiţă pur şi simplu a îmbrăţişat ghiozdanul. Am făcut şi o excursie cu 12 elevi de acolo la Grădina zoologică, apoi i-am dus şi la o pizza. Anul acesta nu am mai putut să îi ducem, fiindcă ne-am concentrat pe acţiunea de aici, din Bucureşti.
Reporter: Insist pe ideea de a-mi spune cum a luat naştere povestea organizaţiei non-guvernamentale?
Ioana Cărtărescu Petrică: Pe de o parte, provin dintr-o familie de profesori şi cred că înţeleg foarte bine rolul educaţiei în dezvoltarea viitorului adult. Pe de altă parte, sunt sociolog de profesie. Copiii trebuie să simtă că au în spate nişte oameni, care îi sprijină. În familii, din păcate, de multe ori nu sunt încurajaţi să înveţe sau să citească. E păcat că acei copii se pierd pe drum. Dacă ei nu au văzut o carte, dacă nu au pus mâna pe una, cum să înţeleagă ce reprezintă o bibliotecă şi câtă nevoie este să citeşti? Chiar în sistemul şcolar, bibliotecile lipsesc sau sunt depăşite din toate punctele de vedere. Eu am fost elevă a Colegiului Naţional Dimitrie Cantemir şi timp de patru ani biblioteca a fost închisă, pentru că nu avea bibliotecară. Asta este normalitate pentru şcoala românească? La o şcoală de prestigiu din mijlocul Bucureştilor? Ce să mai cerem atunci de la şcolile din mediul rural?
Reporter: Aţi marcat, pe 9 septembrie, un an de existenţă.
Ioana Cărtărescu Petrică: Da. Oamenii au avut încredere în noi. Ne-au adus cărţi şi ghiozdane.
Reporter: Concret. Cum aţi marcat deschiderea anului şcolar?
Ioana Cărtărescu Petrică: În 2019 am pregătit un dulăpior cu rechizite, fiindcă de o lună, adică din august, am montat o bibliotecă la poartă. Concret, avem în momentul de faţă două fişete, unul cu cărţi şi altul cu rechizite. I-am invitat pe toţi cei care au nevoie să deschidă rafturile şi să îşi alegă ce le trebuie. De preferinţă nu mai mult decât au nevoie. Oamenii trec, sunt interesaţi. Întâi se uită cu suspiciune. Mulţi nu cred că îşi pot lua ce vor. Alţii doar fac poze, dar ne promovează pe internet. Este însă o nevoie reală de cărţi şi rechizite, chiar şi în mijlocul Bucureştilor. Oraşele sunt stratificate. Nu este bine să gândim că toţi sunt ca noi. Că toată lumea are ce pune pe masă. Dacă pe strada asta sunt numai vile, este foarte posibil ca la două străzi distanţă să fie elevi care nu au ce să încalţe când merg la şcoală. Nevoile sunt peste tot altele, iar posibilităţile pot fi minime. Sunt însă rare iniţiativele ca aceasta, a Asociaţiei social-culturale Fiecare Contează – Câte o Viaţă Deodată fiindcă românii sunt sceptici în multe privinţe. Vă mai dau un exemplu în sprijinul afirmaţiei mele. La 1 octombrie este Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice şi este al doilea an când noi vom marca acest eveniment. Adică o să oferim cărţi şi flori persoanelor trecute de prima tinereţe pe care le vom întâlni în Cişmigiu. Anul trecut am oferit doar flori de 1 octombrie, dar, de când am început să colectăm cărţi, am ieşit prin parcuri şi cu flori şi cu cărţi. Românii sunt suspicioşi. Credeau că o să le cerem bani pe ele sau că suntem în campanie electorală, dar în final au înţeles că nu vrem decât să le facem o bucurie. Scopul nostru este acela de a face ceea ce putem pentru fiecare în parte. Mă bucur să văd zâmbetul copiilor sau feedback-ul profesorilor, care îi fotografiază în timp ce citesc şi ne trimit şi nouă fotografiile. (Ciprian C. VASILESCU)