FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI BUCUREŞTI
Încă o generaţie de studenţi ai programelor de licenţă ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti – Psihologie şi Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar a absolvit!
Chiar dacă pandemia a pus bariere interacţiunii fizice, prieteniile şi amintirile celor trei ani de studenţie i-au unit. Emoţionaţi, fericiţi, entuziasmaţi de noul început, absolvenţii haretişti îmbrăcați în robe, cu toci pe cap şi cu eşarfe colorate în funcţie de programul absolvit au luat parte la momentul de „La revedere!“ într-o festivitate în care le-au fost alături cadrele didactice ale universităţii, prieteni, familie.
Bucuria revederii în campusul universitar este atât de mare încât doar emoţia unei festivităţi de absolvire o poate egala. Amintirile pe care le luaţi cu voi sunt frumoase, emoţionante, constructive. De acum este important ce veţi face voi cu aceste emoţii, amintiri, dar şi cu importantele cunoştinţe dobândite, cum le veţi pune în valoare alături de experienţele trăite, a declarat la festivitate, plină de emoţie, decanul Facultăţii, conf.univ.dr. Beatrice Manu.
Cel care a primit „coroniţa“ promoţiei programului de Licenţă de Psihologie – învăţământ cu frecvenţă a fost Laurenţiu Niculescu. Şeful de promoţie şi-a amintit de primul exerciţiu de psihologie colectivă Trenul vieţii, care i-a rămas o amintire dragă din interacţiunea cu profesorii săi.
Viața de student a rămas în urmă, iar în față îi așteaptă zeci de provocări, responsabilități și oportunități frumoase. De acum înainte sunt ALUMNI USH! Fie ca noul drum profesional să îi împlinească!
Mult succes!
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CÂMPULUNG
În data de 20 iunie 2022, la Facultatea de Științe Economice din Câmpulung s-a desfășurat Festivitatea de absolvire a studenților și masteranzilor – promoția 2022, într-un cadru festiv și emoționant.
În cadrul acestui eveniment, a fost sărbătorită și Ziua Iei tradiționale românești, în parteneriat cu Marama Musceleană, Centrul de activități cultural-educative Convivial, Colecția personală a Asociației Culturale Alunelul – Lerești, doamna Zizica Mihai,artist popular.Toți participanții au purtat cu mândrie o ie, peste care a fost îmbrăcată roba și toca specifică programului de studii absolvit, licență sau master.
După intonarea imnului Gaudeamus Igitur, lect.univ.dr. Daliana Tascovici i-a dat cuvântul doamnei decan, conf.univ.dr. Laurenția Avram, care în discursul său a pus accent pe componenta Cultură, element ce apare înscris pe sigla Universității Spiru Haret.
Conf.univ.dr. Laurenția Avram a afirmat: Suntem o facultate cu profil economic, dar pentru că suntem conștienți că prin profesia noastră, prin cultură, putem aduce beneficii concrete unei comunități, am decis ca evenimentul de astăzi, cel mai important din viața dumneavoastră, să fie acompaniat de istorie, de portul popular, port ce reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări.
Viceprimarul Municipiului Câmpulung, Nicolae Zaharia, i-a felicitat și i-a încurajat pe proaspeții absolvenți ai ciclului de licență să-și continue studiile, alegând să se înscrie la masterul din cadrul facultății.
Prof.univ.dr. Dumitru Nica a adus în discuție proiectele europene finanțate în cadrul Universității Spiru Haret.
Lect.univ.dr. Cristina Năftănăilă a pus accentul pe educație, afirmând că, prin educaţie, omul, din simplă fiinţă umană, trebuie să devină o fiinţă conştientă de sine şi de ceilalţi, care să se ghideze în viaţă după valorile superioare ale adevărului, ale eticii, ale frumosului și ale credinţei. În continuare, a făcut o scurtă prezentare a ilustrului pedagog, cunoscut pentru organizarea învățământului modern românesc, Spiru Haret.
Conf.univ.dr. Viorica Bragă a vorbit despre profesiile spre care pot accede masteranzii care aleg să se înscrie în Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu care facultatea are încheiat un protocol de colaborare. Astfel, în baza acestui Protocol, absolvenții cursurilor de masterat au dreptul de a se înscrie direct la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil, cu respectarea reglementărilor CECCAR.
Conf.univ.dr. Robert Dragomir a atins un subiect sensibil, de suflet – familia. A încurajat absolvenții să fie conștienți de importanța familiei, aceasta fiind matricea primordială a civilizaţiei omeneşti.
Emoţionant a fost momentul predării cheii, simbol al continuității, unui reprezentant al studenților din anul II.
Pentru programul de studii de licență Contabilitate și Informatică de Gestiune, catalogul a fost strigat pentru ultima dată de către îndrumătorul de an, lect.univ.dr. Cristina Năftănăilă, iar pentru programul de studii de master Contabilitate si Managementul Afacerilor, catalogul a fost strigat de către conf.univ.dr. Laurenția Avram.
După acest moment, au luat cuvântul studenți și masteranzi ai promoției 2022, care au mulțumit cadrelor didactice pentru susținerea acordată pe parcursul anilor de studii și pentru că au avut oportunitatea să studieze acasă, la facultatea din Câmpulung, adresând cuvinte de încurajare pentru colegii lor.
La eveniment, au fost prezenți invitați care au expus în sălile și pe coridoarele facultății obiecte de artizanat, precum și costume populare din Zona Muscel.
Au participat: cu colecția personală a Asociației Culturale Alunelul din Lerești, domnul colonel Marin; a fost expusă colecția personală a celui care a fost Aurel Sergiu Monea, binecunoscut om de cultură și întemeietorul revistei C`Arte de la Curtea Veche – trecut la cele veșnice; colecția personală a prof. Andreea Izabella Ion de la Școala Populară de Arte și Meserii Pitești; Zizica Mihai, artizan popular; cu exponate de la Marama Musceleană, director Mihaela Micșunică; economist Cristina Stănescu de la Centrul de activități cultural – educative și distractive pentru copii, adolescenți, adulți Convivial Câmpulung; terapeut Anca Elena Horbaniuc – terapia Bowen.
La finalul festivității s-au realizat fotografii și ne-am bucurat împreună de reușita acestui eveniment. (Conf.univ.dr. Laurenția AVRAM)
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE BUCUREȘTI
Ca în fiecare an, festivitatea absolvenților Facultății de Științe Economice București este un prilej de bucurie pentru profesori, studenți și invitați.
Vineri, 24 iunie 2022, a avut loc festivitatea de absolvire a promoției 2022, pentru programele universitare de studii de licență: Contabilitate și informatică de gestiune, Marketing și Management, și programele universitare de studii de masterat: Audit Financiar Contabil și Managementul Integrat al Afacerilor. Au participat absolvenți, profesori și numeroși invitați, care s-au bucurat împreună. Printre invitați s-au aflat părinții, frații mai mici și alte rude, care au aflat cu plăcere despre rezultatele bune la învățătură și realizările din cei trei ani de facultate ale absolvenților promoției 2022.
Manifestarea a fost organizată de către absolvenți prin intermediul rețelei de socializare Facebook. Reprezentantul absolvenților, Harry Szekely, a transmis invitații conducerii facultății, tuturor profesorilor și studenților pentru a participa la acest eveniment deosebit.
Din partea conducerii Facultății de Științe Economice București a participat doamna prof.univ.dr. Luminița Ionescu, directorul Departamentului de Științe Economice București, care a felicitat absolvenții prezenți pentru eforturile depuse pe parcursul celor trei ani de studii și pentru rezultatele foarte bune obținute. A fost transmis mesajul prin care absolvenții sunt întotdeauna bineveniţi la Facultatea de Științe Economice București pentru a participa la programe de master, la conferințe, simpozioane.
Din partea conducerii Universității Spiru Haret a participat domnul prorector conf.univ.dr. Costin Lianu, care a adresat mesaje de felicitare pentru absolvenți și familiile acestora, dar și îndemnul de a continua activitatea didactică și de cercetare prin intermediul studiilor masterale și doctorale. Totodată, absolvenții au fost invitați să participe la proiectele organizate și promovate de Universitatea Spiru Haret în prezent şi în viitorul apropiat.
Au luat cuvântul mai mulți absolvenți, între care șeful promoției 2022, domnul Marius Ghiță, absolvent program de studii Management ID, care a exprimat gândurile și impresiile absolvenților la finalul anilor de facultate. Totodată, au fost invitați de către organizatori să ia cuvântul și șefii de an pentru fiecare program de studii în parte, după cum urmează:
• şef de an, promoția 2022 – program de studii Contabilitate şi Informatică de Gestiune, doamna Denisa Dumitrița Hagiu
• şef de an, promoția 2022 – programe de studii Management IF și Management ID, doamna Rodica-Gabriela Tobol
• şef de an, promoția 2022 – program de studii Marketing, doamna Elena-Daniela Dănălache (Teodor)
• şef de an, promoția 2022 – program de studii Audit Financiar Contabil, Angelica Rotaru(Stan)
• şef de an, promoția 2022 – program de studii Managementul Integrat al Afacerilor doamna Cristina Lăcrămioara Păun (Dombeck).
Aceștia au primit buchete de flori și diplome de merit de la organizatorii festivității de absolvire.
Un moment deosebit l-a constituit acordarea de diplome speciale pentru cele mai active absolvente, care au demonstrat un program de studiu permanent și susținut pe parcursul celor trei ani de facultate. Astfel, au primit diplome speciale absolventele Cătălina Aura Ştefan și Angela Huţanu (Gheorghe), care au fost aplaudate de către toți absolvenții promoției 2022.
La finalul festivității, absolvenții au făcut numeroase poze cu colegii, profesorii și invitații prezenți la acest eveniment. (Prof.univ.dr. Luminița IONESCU, director, Departamentul de Științe Economice București)