Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Universitaria > FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULUI UNIVERSITAR

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULUI UNIVERSITAR

icon-calendarData: 7 octombrie 2025

• Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative Craiova

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2025/2026, organizată la sediul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative Craiova, din strada Vasile Conta nr. 4, Craiova începând cu ora 11, a fost un prilej de întâlnire între membrii echipei de implementare, partenerii de practică şi studenţii din grupul ţintă al proiectului ”Viitor Oltenia-Competenţele VIITORului pentru studenţi din Sud-Vest OLTENIA”.

Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul Social European + prin Programul Educaţie şi Ocupare. Valoarea totală eligibilă este de 4.930.659,98 lei din care asistenţă financiară nerambursabilă 4.858.334,76 lei. Beneficiarul proiectului este Universitatea Spiru Haret a cărui contribuţie este de 72.325,22 lei.       

Obiectivul general al proiectului constă în alinierea programelor de practică oferite de Universitatea Spiru Haret (Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, Craiova) la cerinţele pieţei muncii, pregătind 252 studenţi cu competenţe profesionale şi abilităţi practice esenţiale, inclusiv competenţe digitale şi de management al mediului şi dezvoltării durabile, pentru a sprijini o tranziţie lină către piaţa muncii şi pentru a contribui la îmbunătăţirea calităţii învăţământului superior şi a relevanţei acestuia. Activităţile şi rezultatele estimate ale proiectului au un impact major şi de lungă durată asupra grupului ţintă şi vizează adaptarea studenţilor la cerinţele pieţei muncii şi facilitarea inserţiei acestora pe piaţa muncii.

Grupul ţintă al proiectului este alcătuit din 252 de studenţi ISCED 6-7, cu vârste între 18 şi 35 de ani, înmatriculaţi în Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative (jud. Dolj, regiunea SVO). Proiectul urmăreşte principiul egalităţii de gen şi şanse, nediscriminării şi accesibilităţii pentru toate categoriile de persoane inclusiv persoanele cu dizabilităţi. Proiectul promovează protecţia mediului şi consumul raţional de resurse.

Proiectul a trezit mult interes în Regiunea Sud Vest Oltenia şi se află în cel de al doilea an de implementare. La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, ONG-urilor, angajatorilor şi presei. La sfârşitul întâlnirii s-au semnat noi convenţii de practică cu partenerii de practică iar studenţii care fac parte din grupul ţintă şi-au exprimat opţiunile pentru aceste centre.

Prof.univ.dr. Gheorghe BICĂ, prorector al Universităţii „Spiru Haret”:

„Stimaţi colegi, dragi studenţi, onoraţi invitaţi,

astăzi deschidem un nou an universitar, un timp al cunoaşterii, al perseverenţei şi al formării personale. Îi felicitam pe cei care ni s-au alăturat în acest an şi le uram tuturor mult succes în împlinirea obiectivelor academice. Să avem un an rodnic, plin de realizări şi inspiraţie!”

Pe data de 1 octombrie 2025, la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice si Administrative Craiova – Universitatea Spiru Haret, s-a deschis cu emoţie şi speranţă noul an universitar şi şcolar 2025-2026.

În cadrul festivităţii, a fost prezent Prorectorul USH, prof. univ. dr. Gheorghe Bică, din partea conducerii universităţii, reprezentanţi au autorităţilor locale, profesori şi studenţi. Decanul facultăţii, conf. univ. dr. Cristian Firică, a transmis un mesaj inspiraţional, subliniind că acest moment este un prilej de bucurie, dar şi de responsabilitate, pentru toţi cei care fac parte din comunitatea academică.

Au fost prezenţi cu entuziasm studenţii facultăţii – atât de la programele de Licenţă şi Masterat, cât şi elevii Colegiul Universitar Spiru Haret din Craiova.

„În ciuda vremurilor dificile pe care societate în ansamblu le traversează, sunt convins că împreună putem transforma şansele în realităţi şi putem demonstra o dată în plus că Universitatea Spiru Haret este un loc unde excelenţa academică şi omenia merg mână în mână”, a spus Decanul facultăţii.

• Facultatea de Psihologie si Ştiinţele Educaţiei Braşov

Dragi studenţi, colegi, invitaţi,

Ne reîntâlnim astăzi într-un moment cu o semnificaţie aparte, începutul unui nou an universitar. Este, ca de fiecare dată, un prilej de reflecţie, de reaşezare a priorităţilor şi de reînnoire a angajamentului nostru faţă de educaţie, cunoaştere şi formare umană.

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov nu este doar un spaţiu al teoriei sau al evaluărilor. Este şi ne dorim să rămână un spaţiu al înţelegerii profunde, al gândirii critice, al dialogului real între oameni. Trăim vremuri în care conexiunile autentice sunt tot mai greu de construit, iar tocmai de aceea, ceea ce se întâmplă în comunitatea haretista capătă o valoare şi mai mare.

Aţi păşit într-un mediu care, sper, vă va provoca şi susţine în egală măsură. Este firesc să aveţi întrebări, să vă simţiţi copleşiţi uneori. Nu vă cerem perfecţiune. Dar vă încurajăm să fiţi prezenţi, curioşi, deschişi. Iar noi, cadrele didactice, avem datoria şi disponibilitatea de a fi mai mult decât simpli furnizori de informaţii.

Suntem parteneri într-un proces de formare care depăşeşte programa şi intră adesea în sfera esenţialului uman.

Vă încurajez să continuaţi cu răbdare şi claritate drumul început. Să nu uitaţi că acest drum nu este doar despre rezultate, ci şi despre cine deveniţi în tot acest proces.

Iar colegilor mei, le mulţumesc pentru munca, răbdarea şi dedicarea cu care susţin această comunitate academică.

Într-un sistem adesea supus presiunilor şi incertitudinii, ceea ce reuşim să construim împreună are o valoare reală, de durată.

Vă doresc tuturor un an universitar în care să creştem. Profesional, intelectual şi uman. Cu simţul măsurii, dar şi cu încrederea că ceea ce facem aici contează.

Mult succes şi un început de an universitar cu sens! (Decan, lect. univ. dr. Alexandra GOLOGAN)

• Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice Constanţa

Stimaţi colegi,

Dragi studenţi,

Bine aţi venit la începutul unui nou an universitar, o nouă pagină care aşteaptă să fie scrisă de fiecare dintre noi cu muncă, dăruire şi viziune.

Această zi marchează nu doar începutul unui nou an academic, ci şi o nouă etapă în parcursul nostru comun – o călătorie a cunoaşterii, a formării profesionale şi a dezvoltării personale.

În mod special, mă adresez „bobocilor”, celor care păşesc pentru prima dată în comunitate noastră universitară. Vă urez „Bun venit!” într-un spaţiu al libertăţii intelectuale, al dialogului deschis şi al excelenţei. Vă încurajez să fiţi curioşi, implicaţi, să puneţi întrebări şi să profitaţi de fiecare oportunitate de învăţare.

Studenţilor din anii mai mari le mulţumesc pentru maturitatea, energia şi contribuţia lor la viaţa academică şi extracurriculară a facultăţii. Voi sunteţi deja parte activă a acestei comunităţi şi modele pentru cei care abia încep.

Dragi colegi,

Vă mulţumesc pentru profesionalismul, dăruirea şi implicarea cu care formaţi, generaţie după generaţie, tineri capabili, responsabili şi bine pregătiţi pentru provocările lumii actuale. Misiunea noastră este una complexă şi valoroasă – şi vă sunt recunoscător pentru efortul pe care îl depuneţi zi de zi.

Anul universitar care începe aduce cu sine noi provocări, dar şi proiecte ambiţioase, parteneriate academice şi oportunităţi de dezvoltare. Vă încurajez pe toţi să fiţi parte activă a acestor iniţiative, să contribuiţi cu idei, iniţiativă şi entuziasm.

În încheiere, vă doresc tuturor un an universitar plin de realizări, sănătate, inspiraţie şi succes!

Să ne bucurăm împreună de un nou început, cu încredere şi speranţă.

Mult succes tuturor! (Decan, conf. univ dr. Octav NEGURIŢĂ)

• Facultatea de Ştiinţe Economice Câmpulung

La festivitatea de deschidere a anului universitar 2025-2026 la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Ştiinţe Economice Câmpulung, am fost încântaţi fiindcă am avut ocazia să împărtăşim împreună momente pline de emoţie, entuziasm şi speranţă.

După intonarea Imnului Gaudeamus Igitur, doamna decan, conf.univ.dr. Laurenţia Georgeta Avram, a dat citire cuvântului Rectorului Universităţii „Spiru Haret”, conf.univ.dr. Aurelian A. Bondrea, care spunea:

„Ne aflăm astăzi în faţa unui alt început, un moment deopotrivă solemn şi plin de speranţă. Acest nou an universitar reprezintă un reper important şi plin de semnificaţii, deoarece aniversăm 35 de ani de la fondarea Universităţii „Spiru Haret”, ani în care am devenit cea mai mare instituţie de învăţământ superior privat din România.

În acest timp, am evoluat împreună, am cultivat valori autentice şi am consolidat un prestigiu confirmat prin cei peste 350.000 de absolvenţi care ne reprezintă în societate.

În mod special, gândurile mele se îndreaptă către studenţii din anul I, cei care păşesc într-o etapă esenţială a formării lor academice şi profesionale. Vă felicit pentru alegerea pe care aţi făcut-o, pentru responsabilitatea pe care v-aţi asumat-o şi vă urez bun venit în comunitatea noastră academică haretistă!”

În continuare a fost prezentat colectivul de cadre didactice şi personalul administrativ din cadrul secretariatului şi al bibliotecii facultăţii.

A luat cuvântul Directorul de Departament, conf.univ.dr. Fiflofeia Viorina Bragă Directorul Centrului de Cercetări Economice Aplicate din cadrul facultăţii, conf.univ.dr. Robert Dragomir.

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2025-2026 s-a desfăşurat în sistem hybrid, pentru a putea fi alături de noi şi studenţii aflaţi în diferite oraşe din ţară şi care nu au putut participa fizic.

Dragi studenţi, masteranzi, cadre didactice şi personal administrativ – vă mulţumim pentru prezenţa şi implicarea voastră!

Vă dorim tuturor un an academic plin de reuşite! (Conf.univ.dr. Cristina NĂFTĂNĂILĂ)

•  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti

Astăzi, Universitatea Spiru Hareta dat startul unui nou an universitar! Studenţii, plini de entuziasm, şi profesorii, dornici să reia activitatea academică, au marcat împreună acest început.

În cadrul festivităţii, studenţii au fost încurajaţi să privească acest an cu încredere, să se implice activ în viaţa academică, să fie pasionaţi de cunoaştere şi să valorifice fiecare oportunitate oferită de facultate. Mesajul a venit din partea doamnei decan, conf.univ.dr. Beatrice Manu, care le-a transmis tuturor un bun venit călduros şi urări de succes.

Festivitatea a marcat nu doar începutul unui nou an academic, ci şi consolidarea unei comunităţi unite prin valori, respect şi dorinţa de a reuşi.

„Le dorim tuturor studenţilor şi cadrelor didactice un an universitar 2025-2026 plin de inspiraţie, rezultate frumoase şi experienţe de neuitat!”

Emoţia începutului universitar

Primul pas într-un nou an universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Spiru Haret”, este mereu însoţit de emoţii profunde şi luminoase.

În aer a plutit o energie specială, un amestec de curiozitate, entuziasm şi speranţă. Fiecare student păşeşte în amfiteatre cu inima plină de dorinţa de a învăţa, de a descoperi şi de a se descoperi pe sine.

Am simţit bucuria reîntâlnirii cu colegii, dar şi emoţia cunoaşterii unor chipuri noi, care în scurt timp vor deveni prieteni de drum. Profesorii, cu experienţa şi dăruirea lor, transmit încredere şi motivaţie, încurajând paşii timizi ai începutului să se transforme în paşi siguri spre reuşită.

Această etapă nu este doar un simplu început academic, ci şi o punte către dezvoltare personală şi profesională. Psihologia şi Ştiinţele educaţiei nu se învaţă doar din manuale, ci şi din experienţe, trăiri, dialoguri şi reflecţii. Astfel, emoţia primei zile se transformă într-o promisiune: aceea că fiecare moment trăit în facultate va contribui la formarea unor specialişti capabili să înţeleagă oamenii, să sprijine destine şi să construiască viitorul educaţiei.

La Universitatea „Spiru Haret”, începutul universitar devine un capitol plin de speranţă, încredere şi inspiraţie, în care fiecare student scrie propria poveste de succes. (Conf.univ.dr. Sebastian CHIRIMBU)

• Facultatea de Ştiinţe Economice Bucureşti

Deschiderea anului universitar este un eveniment deosebit pentru studenţi, masteranzi, cadre didactice, cercetători şi absolvenţi. La Facultatea de Ştiinţe Economice Bucureşti, din cadrul Universităţii Spiru Haret a fost organizată deschiderea anului universitar miercuri 1 octombrie 2025 într-o atmosferă de sărbătoare şi voie bună. Din partea conducerii Universităţii „Spiru Haret”au participat Prorector prof.univ.dr. Maria Andronie şi Prorector prof.univ.dr. Luminiţa Pistol. Festivitatea a fost deschisă de către dna. Decan Conf.univ.dr. Mariana Iatagan, care a felicitat toţi participanţii la eveniment. După intonarea imnului GAUDEAMUS IGITUR, Dna. Decan a adresat un călduros Bine aţi venit, sau Bine aţi revenit la Facultatea de Ştiinţe Economice Bucureşti, în anul universitar 2025-2026, deoarece mulţi absolvenţi ai programelor de licenţă din promoţiile anterioare au decis să continue studiile la programele de masterat ale Facultăţii de Ştiinţe Economice Bucureşti.

„Stimate doamne Prorector,

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor profesori,

Dragi studenţi,

Îmi revine astăzi onoarea şi bucuria de a vă ura bun venit la Facultatea de Ştiinţe Economice, cu ocazia noului an universitar. Este o zi plină de emoţie, de speranţă şi de noi începuturi, pentru boboci dar şi pentru studenţii şi masteranzii din anii mai mari. Transmit mulţumiri tuturor celor care aţi decis să veniţi la deschiderea festivă a anului universitar pentru a primi întâmpinarea noastră.

Dragi studenţi, vă rog să nu uitaţi că facultatea nu este doar un loc unde veniţi să asistaţi la cursuri şi să susţineţi examene. Este o comunitate vie, un mediu efervescent de idei, de dezbateri şi de proiecte. Vă îndemn să fiţi curioşi, să puneţi întrebări, să contestaţi idei şi să vă implicaţi activ în viaţa academică. Participaţi la cursuri şi seminare, sesiuni de comunicări ştiinţifice, la workshop-uri, la stagii de practică şi, de ce nu, la proiecte de voluntariat.

Apropiaţi-vă de profesorii voştri. Ei nu sunt doar dascăli, ci şi mentori care vă pot ghida şi sprijini în dezvoltarea dumneavoastră profesională şi personală.

Indiferent de profesia pe care o veţi alege în viitor, principiile economice vă vor ghida deciziile. De la administrarea bugetului personal, la înţelegerea ştirilor economice şi a impactului acestora asupra vieţii noastre, până la gestionarea unei afaceri sau a unei echipe, cunoştinţele pe care le veţi dobândi aici vă vor oferi o perspectivă clară şi instrumentele necesare pentru a naviga cu succes prin complexitatea unei lumi în continua schimbare.

Economia nu este doar despre bani şi profit. Este despre oameni, despre alegeri şi despre cum putem folosi resursele limitate pentru a satisface nevoi nelimitate. Este despre cum putem crea valoare, cum putem inova şi cum putem contribui la bunăstarea noastră şi a comunităţii. Managementul vă va învăţa cum să organizaţi, să planificaţi şi să conduceţi, transformând ideile în realitate. Contabilitatea, pe de altă parte, este limbajul afacerilor, oferind claritate şi transparenţă, fiind coloana vertebrală a oricărei organizaţii sănătoase.

Drumul pe care porniţi astăzi nu va fi întotdeauna uşor. Vor fi momente de îndoială, de oboseală, dar şi de mari satisfacţii. În aceste momente, amintiţi-vă de ce aţi ales acest drum şi de ce este important să perseveraţi. Sunteţi aici pentru a învăţa să gândiţi pe termen lung, să construiţi strategii durabile şi să luaţi decizii informate.

Sper ca anii petrecuţi în această facultate să fie o perioadă de transformare, în care să vă descoperiţi potenţialul şi să vă construiţi un viitor solid.

Vă mulţumesc încă odată că aţi ales Facultatea de Ştiinţe Economice Bucureşti şi vă doresc tuturor mult succes, atât pe plan profesional cât şi personal!

Nu uitaţi: Fiecare realizare începe cu decizia de a încerca. Profesorii pot deschide uşa, dar trebuie să intri tu însuţi!”

Prorector prof.univ.dr. Luminiţa Pistol a dat citire cuvântul Rectorului Universităţii „Spiru Haret”, conf.univ.dr. Aurelian A. Bondrea, şi a încurajat studenţii şi masteranzii să continue studiile şi activitatea de cercetare.

Apoi, au vorbit cadre didactice ale Facultăţii de Ştiinţe Economice. Prof.univ.dr. Luminiţa Ionescu a felicitat pe toţi cei prezenţi, dar în special pe studenţii din anul I, pentru alegerea făcută pentru continuarea studiilor de licentă în domeniul economic şi acumularea de noi noţiuni financiar-contabile. Planurile de învăţământ au fost modificate conform noilor standarde ARACIS, iar disciplinele economice au fost modernizate cu ultimele noutăţi în domeniul Inteligenţei Artificiale şi a pachetelor de baze de date. Conf.univ.dr. Aurelian Băluţă a felicitat toţi studenţii şi masteranzii pentru începerea noului an universitar şi le-a urat mult succes în cariera profesională şi obţinerea de rezultate deosebite.

A luat cuvântul şi reprezentantul studenţilor în Consiliul Facultăţii, Maria Moroşan. 

Festivitatea s-a încheiat cu imnul Universităţii „Spiru Haret” în aplauzele tuturor celor prezenţi. (Prof.univ.dr. Luminţa IONESCU. Director Departamentul de Ştiinţe Economice Bucureşti)

• Facultatea de Medicina Veterinara

Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii Spiru Haret – este o comunitate care formează, de 35 de ani, generaţii de profesionişti dedicaţi iubirii şi grijii pentru animale.

Emoţia bobocilor, energia studenţilor şi înţelepciunea profesorilor au transformat festivitatea într-un moment plin de inspiraţie şi speranţă pentru viitor.

Anul acesta este cu atât mai special cu cât sărbătorim şi 35 de ani de învăţământ veterinar haretist. Le urăm succes tuturor studenţilor şi îi felicităm pe boboci pentru primul lor pas în această frumoasă călătorie!

• Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Administrative Bucureşti

La Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Administrative Bucureşti de la Universitatea Spiru Haret, anul universitar 2025-2026 s-a deschis cu emoţie, entuziasm şi multe planuri de viitor! Studenţii vor continua să se formeze în cadrul programului de Licenţă – Drept, pregătindu-se pentru o carieră solidă în domeniul juridic şi administrativ.

La festivitate a fost prezent prorector prof.univ.dr. Doinel Dinuică, care a transmis un mesaj de încurajare şi susţinere pentru toţi studenţii. Decanul facultăţii, prof.univ.dr. Marian Ilie, le-a urat un călduros „bun venit” bobocilor, dar şi studenţilor din anii mai mari, reamintind tuturor că succesul se clădeşte prin muncă, pasiune şi perseverenţă: „Dragi studenţi, indiferent dacă sunteţi la început de drum academic sau în ani mai mari de studiu, vă dorim un an plin de reuşite, inspiraţie şi curaj în urmărirea visului vostru profesional!

• Facultatea de Inginerie şi Informatică

Evenimentul a adus împreună studenţi şi cadre didactice, marcând începutul unui nou capitol plin de oportunităţi academice şi profesionale.

Decanul facultăţii, prof.univ.dr. Grigore Albeanu, le-a adresat studenţilor un mesaj de bun venit, subliniind importanţa implicării, a curiozităţii şi a perseverenţei în procesul de învăţare. Totodată, a încurajat bobocii să îmbrăţişeze cu încredere experienţa universitară şi să profite de resursele pe care facultatea le pune la dispoziţie.

• Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

S-a deschis oficial anul universitar 2025-2026 la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – Universitatea „Spiru Haret”, într-o atmosferă plină de emoţie, entuziasm şi spirit de echipă!

Festivitatea a debutat solemn prin intonarea Imnului Naţional şi a imnului studenţesc Gaudeamus, momente care ne-au amintit de importanţa apartenenţei la comunitatea academică.

Decanul facultăţii, conf. univ. dr. Marilena Cojocaru, le-a urat bun venit studenţilor de la programele de Licenţă şi Masterat, adresându-le cuvinte de încurajare pentru un an plin de provocări şi reuşite.

„Mulţumim tuturor studenţilor şi cadrelor didactice prezenţi pentru energia, zâmbetele şi emoţiile împărtăşite la început de drum academic!

Dragi studenţi, să aveţi parte de un an universitar plin de performanţe, satisfacţii şi momente de neuitat atât pe plan profesional, cât şi personal”

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (65)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (96)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (145)
  • Destine (3)
  • Editorial (332)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (49)
  • Ferestrele trecutului (25)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (9)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (273)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (20)
  • Locuri (11)
  • Mari români (15)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (75)
  • Povești adevărate (2)
  • Preuniversitaria (268)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (17)
  • Romania Spectaculoasa (45)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (18)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (1.009)
  • Vacanţă deşteaptă (13)
  • Valori româneşti (120)
  • Vitralii (309)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012