Feriți-vă de muște!

Autosuficienții sunt, de obicei,  pustiiți de triumfalism. Ei stăpânesc la perfecție arta disimulării. Sunt maeștrii travestiului, ai pantomimei. Perorează cu o mină îngâmfată cele mai atroce banalități. Se iau singuri în seamă, se laudă, așteaptă aplauze. Ce propun ei este întotdeauna sublim, piramidal, epustuflant. Și au pretenția ca asistența să leșine de plăcere ascultându-i. Nesiguri pe ei, semidocții sunt întotdeauna malițioși și bănuitori, uneori paranoici. Când îi strângi cu ușa, improvizează pe loc ceva care să îi scoată din încurcătură, evitând răspunsul la întrebările directe, ocolind detaliile (de care, oricum, n-au habar). Nu se pricep la nimic, nu dau în brânci, nu le place munca, nu se implică, nu despică firul în patru, stau deoparte  și, de cele mai multe ori, se bagă în poza de final, undeva, cât mai în față. Ei murdăresc tot ce ating și sunt ca viermele care roade mărul din interior; la exterior, fructul pare sănătos și proaspăt, dar înăuntru înfloresc putreziciunea și găunoșenia.

 De ce mă obosesc să scriu despre ei? Fiindcă viețuitoarele respective mișună peste tot, amușină proiectele sau inițiativele care i-ar putea propulsa în „lumea bună” și se fofilează, dau din coate, fac orice doar pentru a fi siguri că vor fi percepuți drept principalii artizani ai evenimentului. Când e vorba despre muncă, dispar în neant, având grijă să reapară din când în când, pozând în harnici truditori. De obicei, îi vezi cu mânecile suflecate, asudați de atâta treabă, și mai ales criticând în stânga și în dreapta. Vor fi foarte gureși cu această ocazie și vor avea grijă să scoată în evidență greșelile făcute de cei care chiar muncesc, condimentându-și  spusele cu exprimări de genul „V-am spus eu că n-o să iasă, nu trebuia să faceți așa” sau, în fața șefilor, „Să știți că eu m-am opus, dar ei nu m-au ascultat”. Dar cum trebuia să facem, dragii noștri falși apologeți? Că soluții nu prea obișnuiți să dați.

În general, îi puteți recunoaște după agenda pe care o poartă tot timpul cu ei. Între filele acesteia este strânsă toată mărunta lor existență. Acolo își notează totul despre toți, micile greșeli făcute de interlocutori, ce a spus x despre y, ce se vorbește despre șefi, la ce oră și-a ojat unghiile secretara, cine fumează în birou sau cine stă prea mult la toaletă și de ce. Este esențial să aibă toate aceste date, ăsta e lămpașul lipit de frunte  –  altfel nu s-ar descurca în timp ce sapă în întunericul lumii lor. În politică sunt ca acasă, e locul ideal pentru matrapazlâcuri, delațiuni, minciună. Singurul inconvenient ar fi că nu sunt singuri: pe acel teren sunt mulți așijderea, toți făcându-și „meseria” cu plăcere. Dar pot fi întâlniți peste tot, în toate domeniile: medicină, învățământ, mass-media, instituții publice, autorități locale, chiar și printre oamenii în sutană. Unul dintre ei poate fi chiar colegul de birou sau de șurubelniță, cu care îți împarți gustarea de la prânz, cu care ieși la o țigară.

Cel mai adesea, pot fi remarcați la gale, decernări de premii, lansări de produs. Acolo își pot exercita vocația de vânători și culegători. Ei practică aceste ocupații în sensul cel mai strict al cuvântului definit în capitolul despre Comuna primitivă din cartea de istorie, cu o mică diferență, însă: adună roadele semănate de alții și vânează, hăituind, animale din ograda altora. N-au semănat niciodată vânt, pentru că nu le place să culeagă furtună. E mai comod hamacul nepăsării.  Nenorocirea e că nu te poți ascunde de ei. Insistența lor vicleană te pândește la colț. Orice colț. Poți fi sigur că șefii organizației în care lucrezi vor afla de la ei despre rezultatele muncii tale, pe care, sigur vor spune, nu le puteai obține fără ajutorul lor. Până să trimiți tu un e-mail, un mesaj, o hârtie, ceva, el, criticul, se va înființa în birourile conducerii pentru a „informa”. Probabil va lua și o primă. Mai mare decât eventualele sume pe care le vei primi tu, cel care a trudit. Genul acesta de oameni cred că totul se poate obține prin relații, dând un telefon când și unde trebuie sau vorbind cu persoane de la cel mai înalt nivel politic. Ei nu cred în corectitudine, în bunele intenții, în dăruire, în lucrul bine făcut. Ei se hrănesc cu lozinci stropite cu sudoarea și nesomnul altora. Sunt ca muștele care dau roată locurilor urât mirositoare, la fel de insistenți și bâzâitori. Feriți-vă de ei, vă implor, faceți curat în viața voastră, a noastră, înlăturați-i, dați cu spray, aerisiți bine camera și vedeți-vă de viață. (Dragoş CIOCĂZAN)