Fenomen unic în Europa – Vulcanii noroiosi de la Berca – Buzău

Pare un relief marţian, cu cratere şi zone cu roci frământate. Prima oară l-am vizitat în anii ’70, când urmam un curs de operatori lucrări geologice. Apoi l-am revăzut în anii ’80, ca angajat al Schelei de Foraj Lilieşti, iar ultima dată, ca turist, l-am vizitat în anul 2017. Este unic şi de aceea a fost folosit şi în multe secvenţe de film artistic.
Peisajul se află la circa 30 de kilometri de municipiul Buzău, în două arii protejate. Aici se găsesc, ca monumente ale naturii, cunoscuţii vulcanii noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici, fenomen unic în Europa, rezultat al emanaţiei de gaze naturale degajate de zăcământul petrolier existent în subsolul zonei.
După ce ajungi în comuna Berca, în aproape două ore de mers pe jos sau o jumătate de oră cu automobilul dai de Pâclele Mari şi Mici, care formează împreună Rezervaţia naturală Vulcanii Noroioşi.
Localnicii au denumit acest fenomen geologic unic în mai multe feluri: fierbători, pâcle sau salze. Teren arid, platouri argiloase pustii, aşa-zisele pământuri rele, de care agricultorii şi crescătorii de animale au fugit întotdeauna. În schimb, geologii şi, mai ales, botaniştii s-au arătat deosebit de interesaţi, deoarece la marginea câmpurilor de noroi cresc plante rare. Aici se dezvoltă doi arbuşti declaraţi monumente ale naturii: gărdurariţa (Nitraria Schoberri) şi cătina ţepoasă (Obione verrucifera). La rândul său, fauna înregistrează două specii rare: scorpionul şi termita. Cum au ajuns oare acestea aici? Sau se poate spune că un anumit relief, cu o anumită climă şi anumite condiţii de viaţă atrage anumite specii?
Aspectul selenar al platourilor de noroi este deosebit, pe de o parte, datorită lipsei totale de vegetaţie, culorii gălbui-lucioase, noroiului uscat şi, pe de altă parte, a conurilor care domină maiestuos platourile şi din care se scurge noroiul rezultat din erupţie. Zonele în care activitatea vulcanilor noroioşi este intensă capătă aspectul unor platouri argiloase pustii, aşa numitele „tărâmuri de dincolo”.
Peisajul este de-a dreptul apocaliptic, mai ales când este completat de bolboroseli. Acest fenomen este plastic prezentat de Alexandru Odobescu: Dacă nu ştiţi şi n-aţi văzut, să vă spun eu că acolo şi-a aşternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, pe sub pământ gâlgâie şi fierbe glodul noroios, mai rece decât gheaţa, mai negru decât ceaţa; apoi pe guri căscate, prin tot ocolul acelei văi, fără de scursoare, ţâşneşte tina în sus când de-o şchioapă, când de un stânjen, şi, mai mult, la fiecare gură împrejur, s-a durat muşuroi şi bale cătrănite, pe care ucigă-l toaca le scuipă. Din văgăune se scurg năclăite, de-a lungul masivelor, se adună în nămol, se usucă de vânt, se crapă de soare şi jilava pe care nu se prinde, Doamne-fereşte, nici troscot, nici ciulini, descrie zona vulcanilor noroioşi scriitorul Alexandru Odobescu în a sa carte Pseudokinegetikos.
Vulcanii au conuri înalte de 2-3 metri, cu şanţuri rezultate prin fenomenul de şiroire şi straturi de noroi crăpat în plăci, lipsite de vegetaţie. Ei se întind pe două platouri cuaternare, sprijinite pe straturi pliocene, sarmatice, aducând din adâncimea pământului, cu ajutorul gazelor inerte, material grosier însoţit de fosile. Anticlinalul Berca-Arbănaşi aparţine unei zone foarte frământate, fiind tăiat de mai multe falii longitudinale şi transversale, care dau regiunii un aspect de labirint. În lungul anticlinalului – acesta fiind parte a unei cute geologice ridicate în formă de boltă – pe liniile de dislocaţie şi în punctele de legătură a faliilor cu axul anticlinalului apar vulcanii noroioşi, care au fost semnalaţi ştiinţific pentru prima dată de Grigore Cobălcescu, întemeietorul geologiei româneşti. Savantul Grigore Cobălcescu a explicat geneza vulcanilor noroioşi ca un rezultat al amestecului apelor subterane cu gazele naturale care, în expansiunea lor spre exterior, dizolvă rocile şi le transformă într-o pastă noroioasă. Aceasta, ajunsă la suprafaţă, dă naştere unor conuri, ceea ce a determinat de altfel şi denumirea de vulcani, spune publicistul Horia Băescu.
În zona Berca se află trei grupuri distincte de vulcani noroioşi: vulcanii noroioşi din sudul anticlinalului, aşezaţi la 100 de metri est de satul Berca, vulcanii noroioşi din nordul satului Pâcle, cunoscută sub numele de Pâclele Mici, aşezaţi pe platoul din sudul dealului Pâclele, la limita dintre comunele Berca şi Scorţoasa, şi al treilea grup, vulcanii noroioşi din sudul satului Beciu, comuna Scorţoasa, cunoscuţi sub numele de Pâclele Mari. Pe platoul vulcanilor noroioşi, structura exterioară este formată din argile şi marne care conţin o mare cantitate de săruri. Platourile saunt presărate cu conuri deschise şi cratere ale căror dimensiuni variază de la câţiva centimetri la câţiva metri. Marginile platourilor au pante uşor înclinate, datorită acţiunii de eroziune a apelor de şiroire în noroiul vulcanic care dau naştere la ogaşe de până la şapte metri adâncime. Pe platoul Pâclele Mici, vulcanii principali nu prezintă conuri în relief. Cu toate acestea, ei au cratere cu dimensiuni ce variază între doi şi cinci metri. Tot pe acest platou există o seamă de cratere secundare de dimensiuni mici, ce formează conuri pe măsură. În timpul precipitaţiilor abundente, erupţia vulcanilor de aici creşte, dând naştere la torenţi de noroi, care alunecă în special spre partea sudică. Pe platourile vulcanilor noroioşi, formate prin depunerea noroiului, în timpul secetei, se dezvoltă o eflorescenţă salină, care ia naştere prin cristalizarea sării, în urma evaporării apei din noroiul aruncat în timpul erupţiei.
Activitatea seismică îmbogăţeşte zestrea de vulcani. În urma cutremurelor, la Rezervaţia Vulcanii Noroioşi un vulcan stins a fost reactivat. Rezervaţia este mai bogată cu un vulcan, la Pâclele Mari, unul dintre acei vulcani pe care îl credeam mort a început să arunce din nou cu putere noroi la suprafaţă, a declarat, nu de mult, custodele Rezervaţiei, Dumitru Roşu, adăugând că în ultimii ani un număr record de turişti, români şi străini au vizitat vulcanii noroioşi din zona Buzău.
Cu o publicitate şi mai acerbă şi cu o amenajare a unor trasee turistice ce pot cuprinde şi Babele de la Ulmetu (Trovanţii), Focul viu de la Lopătari, Muzeul chihlimbarului de la Colţi, Bisericile rupestre de la Aluniş – Nucu – Bozioru (ara Luanei), vizitatorii vor fi din ce în ce mai mulţi. (George V. GRIGORE)