Favorita lui Clapp

 Clapp nu e un politician, deşi numele cu rezonanţă mitteleuropeană v-ar putea duce cu gândul la asta. Deci, nefiind om politic, nu are cum să dea curs unor favoritisme şi apoi, nu scriem toată ziua pamflete, mai aşternem pe hârtie şi lucruri serioase. Astăzi vom vorbi despre insignifiantele şi inofensivele pere.
Favorita lui Clapp este un soi de păr tomnatic, cu fructe mari şi parfumate, de culoare roşu închis când dau în pârg. Dacă le laşi prea mult pe crăci, devin puhave şi banale, cu gust şters şi veşted. Mai ales cele din vârf, cărora statul excesiv în lumina soarelui nu le prieşte, făcându-le să creadă că sunt ele însele bucăţică ruptă din acesta, că sunt eterne precum astrul care le-a colorat şi întărit obrazul vegetal. Dar, trufia nu se opreşte aici. Dacă tot sunt moi şi mălăieţe, sunt oricând pregătite să înfunde gâtlejul vreunui nătăfleaţă care stă tot timpul cu gura căscată a prostie. Omul instruit, cinstit şi harnic va culege deopotrivă roadele de jos şi pe cele din vârful pomului, folosindu-se de o scară. Eventual va prinde în cuie, de-a latul, câteva şipci şi va încropi un soi de trepte pe care să se caţere până unde ştie că-i e locul. Leneşul, dimpotrivă, va scutura ca un apucat copacul, aşteptând să-i pice în gură para cea mai dulce, aromată şi potrivit de pârguită. Poamă care nu i se cuvine. Dar aşa a fost el învăţat să creadă, că are dreptul oricând la orice, chiar dacă nimic nu îl recomandă pentru asta. Nici munca, nici experienţa, nici gradul de instruire. Doar că s-a nimerit pe-acolo când se discuta despre ceva important şi a silabisit şi el trei vorbe de duh, şi alea nu prea nimerite, băgându-se singur în seamă. Uneori, o singură pară stricată poate vătăma întregul coş. Sau asta era la mere? Sau la oameni? Nu mai ştiu. Dar de stricat, sigur le strică şi pe celelalte, după chipul şi asemănarea ei, mediocră, insipidă, ofilită.
Ca să revin, totuşi, la „cestiune”: vă recomand soiul ăsta de pere. Grijă multă, însă, ce şi cum culegeţi. Roadele sunt pe măsura sârgului, sudorii şi modului cum ai gândit când le-ai plantat sau semănat, niciodată altfel. Altminteri, îmi pare rău să vă spun, veţi privi ani în şir, cu speranţă şi lacrimi în ochi, la falnicul plop care nu e în stare să facă şi el, acolo, câteva amărâte de pere. (Dragoş CIOCĂZAN)