Fată, tu eşti proastă!

Intră în farmacie cu un aer de suveran vexat, cu ochii roată peste cap, învârtind agasată cheile „bemveului” pe deget. Geanta, branduită la vedere, înţepenită pe cot. Încălţări scumpe, haine aşijderea. În cealaltă mână, telefonul mobil, de care atârnă un breloc foarte pufos. Aerul acru al feţei ţine loc de masca antivirus. Se îndreaptă spre ghişeul din spatele căruia farmacista îi zâmbeşte amabil. Se uită dincolo de tejghea cam cum priveşte un entomolog plictisit o arhicunoscută gânganie. O studiez un pic. Nu vă grăbiţi, nu din motivele pe care le bănuiţi, interesul meu fiind mai degrabă de natură sociologică. O aud vorbind din gura uşor pungită. Ştiţi ce spun, un fel de „botic”, dar cu ceva mai multă blană.
– Aş dori o jumătate de tabletă de…(nu-mi amintesc numele pilulei).
Farmacista, o doamnă calmă şi distinsă, uşor trecută de prima tinereţe o priveşte contrariată, dar cu un zâmbet amabil:
– Nu vindem jumătăţi de tablete, domnişoară, sigur nu vreţi una întreagă?
– Cum adică? Mie aşa mi-a spus doctorul, să iau câte o doză timp de cinci zile.
– Tableta are 3 milimetri, nu puteţi împărţi jumătate din ea în cinci, încearcă farmacista să explice. Poate v-a spus să luaţi o tabletă pe zi.
Acreala domnişoarei se transformă, vizibil, în enervare. I se adresează pe un ton răstit, cu note slab isterice, în timp ce-şi flutură degetele în aer a lehamite.
-Eu ştiu foarte bine ce am auzit, vreau jumătate de tabletă! Dacă nu vă pricepeţi, chemaţi o colegă, poate ştie ea, că n-am chef să pierd toată ziua.
Doamna de la tejghea surâde obosit, se întoarce, cotrobăie într-un raft, apoi scoate o folie cu 10 pilule.
-Uitaţi, asta e o folie! Probabil vreţi jumătate din ea, adică cinci tablete.
-Nu, ASTA E O TABLETĂ, se răţoieşte clienta. Ţi-am spus că nu te pricepi!
Farmacista se uită spre tavan, cu acelaşi surâs, însă ceva mai amar şi îngăduitor.
-Deci, dumneavoastră, când spuneţi tabletă, vă referiţi la folie, de fapt, nu? Acum am înţeles. Deci vă dau o jumătate de folie, cinci pastile.
-Nu, îmi dai O JUMĂTATE DE TABLETĂ, adică cinci pastile!, se stropşeşte duduia, roşie la faţă.
În sfârşit, plăteşte şi iese pe uşă pufnind. O urmez îndeaproape. Afară, o altă domnişoară, trasă la indigo, probabil o prietenă apropiată o apostrofează:
–Hai, fată, ce-ai stat atâta, că întârziem la salon!
-Fată, am dat de-o tâmpită, o comunistă, fată, o proastă! Nu ştia ce-i aia tabletă! De ce nu le dă, fată, afară pe toate idioatele astea?
-Nu ştiu, fată, că nu mai ai loc de proşti. Unde te duci, dai de băbăciuni expirate!
Le privesc amuzat, încercând să-mi stăpânesc imboldul de a le da o replică pe măsură. Vârsta, educaţia primită şi, recunosc, un soi de blazare nesănătoasă, m-au înzestrat cu o imunizare laşă la astfel de agresiuni asupra bunului simţ. Totuşi, nesuportând ignoranţa care ne sufocă din ce în ce mai mult, iertaţi-mă, trebuie să-i dau domnişoarei, măcar aici, o scurtă şi necesară replică: Fată, ba TU eşti proastă!  (Dragoş CIOCĂZAN)