Fascinaţia „drojdiei”

Tensiunea prelungirii anului electoral este la cote foarte înalte. Normal. Nu ni se comunică simplu şi clar motivul invalidării turului I şi a turului II. Este un proces electoral dispreţuit. Şi nu, eu cred că nici numărul alegătorilor nu contează! Dacă un singur om ar fi votat la turul I şi turul II, ar fi fost normal să i se comunice motivul pentru care s-a anulat procesul electoral, în temeiul legii, al Constituţiei, omul ar fi trebuit informat. Că de aceea suntem cetăţeni şi avem drepturi! Dacă era ceva de înţeles, s-ar fi înţeles! Dar se înţelege că nu este nimic de înţeles. Cine crede că electorii români sunt incapabili să priceapă nişte motive serioase? Cine îşi permite să dea motive de scenarii catastrofice, cine sădeşte neîncrederea, cine dictează în România? Cine contestă democraţia din România? De ce? Vă rog, nu-mi vorbiţi de corupţie! Se vede cu ochiul liber că este un virus universal, un „covid”! Orice asemănare cu vaccinurile anticovid nu este deloc întâmplătoare. Se plăteşte din greu. Nu, nu este o scuză, este o constatare! Şi da, corupţii şi corupătorii, români şi de alte naţii, trebuie să fie pedepsiţi!!! Vinovaţii, nu popoare întregi!

Recentele evenimente nu fac dovada vreunei mari ştiinţe de carte! Autorii, generatorii lor, par a fi pe „drojdie” – reminiscenţă, rămăşiţă, urmă, esenţă, fond al unui caracter urât – sau chiar drojdie – gunoi, lepădătură, pleavă. Îţi vine să plângi, să te cauţi în fundul buzunarelor să le dai să supravieţuiască, pentru că, ei sunt „pe drojdie”, adică sunt la capătul resurselor. Dar putere ar mai avea „să facă drojdii capul cuiva”, adică să spargă, să zdrobească vreunuia capul pentru a le fi lor şi neamurilor lor bine. Şi acum, în pragul altui rând de alegeri sau în pragul turului doi, atitudinea este tot pe sec. Oamenii speră că sunt pe drojdie.

V-am mai spus însă că noi, românii, (nu ştiu din ce traumă istorică, din ce motiv bine înrădăcinat) suntem mai dispuşi să dăm atenţie ştirilor negative decât celor pozitive, că acelea care spun despre urât, violent, promiscuitate, trădare, ură, boală, crimă, viol, moarte, hoţie, minciună… acelea sunt ascultate cu interes şi promovate, distribuite cu voluptate, ne aşezăm din proprie iniţiativă la colţ, pe coji de nucă, ne autodenunţăm pentru… fără vină.

În toată Europa, în toată lumea oamenii sunt nemulţumiţi, ies în stradă, strigă. Chiar şi aşa, multe ne despart. Nu numai la noi „administratorii” sunt incapabili. Trăim vremuri agitate. Dacă noi am învăţa să apreciem oamenii după faptele lor intelectuale şi/sau fizice, nu după diplome! La urma-urmei, ce sunt diplomele mai mult decât bilete de intrare în arena confruntării culturale sau/şi pe piaţa muncii?! În arenă nu se intră cu bilete calpe! Sau, dacă „portarul” nu este vigilent, „autenticul” respinge „falsul”. Diploma este un document individual, care atestă parcurgerea unor cursuri şi dobândirea unor cunoştinţe, a unor competenţe. Obţinerea ei este o opţiune personală. Deţinerea ei nu dă calitate. Calitatea deţinătorului dă valoare actului. Există OAMENI, oameni care au diplome reale, dar de care nu simt nevoia să facă vorbire, în faţa cărora merită să ne închinăm! Fără drojdii şi drojdieri! (Mioara VERGU-IORDACHE)