Faptele bune ale cercetaşilor

În Popeşti-Leordeni, în toamnă, aproximativ 1500 de persoane, dintre care aproximativ 1000 de cercetaşi din Bucureşti, Ilfov şi Buzău au contribuit la ecologizarea unei gropi de gunoi, de pe un teren al primăriei, apoi au plantat pe locul respectiv o pădure de 3,3 hectare, cu 21.500 de copaci. Proiectul a reprezentat o iniţiativă a Centrului Local Cercetăşesc Lupii Ageri Popeşti-Leordeni şi s-a desfăşurat în parteneriat cu iniţiativa naţională pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România şi Consiliul Local Popeşti-Leordeni. Ca partener tehnic, pe bază de voluntariat, în proiect s-a alăturat şi Ocolul Silvic Brăneşti. Doar că unul dintre parteneri, respectiv Primăria Oraşului Popeşti-Leordeni a considerat, la distanţă de doar şase luni, că poate renunţa la întreaga muncă a cercetaşilor.

Cine sunt cercetaşii şi ce şi-au propus ei la începuturi
Fondatorul mişcării cercetăşeşti, Baden-Powell (Robert Stephenson Smyth Baden-Powell) s-a născut la Londra în 22 februarie 1857 (ziua de 22 februarie este recunoscută ca Ziua Mondială a Cercetăşiei). După terminarea şcolii, Baden Powell alege cariera militară. În regimentul său el încearcă să reformeze metodele de pregătire militară, introducând activităţi distractive pentru ridicarea moralului trupelor.
În 1907, între 27 iulie şi 8 august, organizează, pe coasta de Sud a Angliei (insula Brownsea), o tabără pentru 20 de tineri, în care promova prin educaţie non-formală spiritul de aventură, lucrul în echipă şi progresul personal prin forţele proprii. Acesta este momentul când ia naştere Cercetăşia, o mişcare care, în scurt timp, va lua o amploare deosebită în toate regiunile lumii.

105 ani de Cercetăşie în România
Primele patrule de cercetaşi apar în România în 1913 la Bucureşti (fraţii Dimitrie/ Dimmy şi Ioan/Nelly Dimăncescu, Săndel Bogdan, Ionel Andronescu, fraţii Ion, Bebe, Emil şi Vlad Berindei). Toţi fiind elevi ai Liceului Lazăr. Gheorghe Munteanu-Murgoci, om de ştiinţă român, aflat în vizită în Anglia, ia contact cu cercetăşia de aici. Întorcându-se la Bucureşti, el va deveni principalul iniţiator şi conducător al primelor grupuri de cercetaşi români. Profesorul Murgoci va iniţia crearea unei organizaţii naţionale pe principiile Scouting-ului, denumită Cercetăşie, la sugestia A.S.R. Principele Carol.
În data de 12 mai 1914, Asociaţia Cercetaşilor României a fost înfiinţată şi recunoscută în mod oficial în România. În timpul Primului Război Mondial, cercetaşii români au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafişti…. În memoria celor care au murit atunci, la Tecuci (judeţul Galaţi), a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetaşilor.
În 1922, Asociaţia Cercetaşilor României devine membru fondator al Organizaţiei Mondiale a Mişcării Cercetăşeşti (World Organisation of Scout Mouvement – WOSM).
Abolită în 1937 de regele Carol al-II-lea pentru a crea străjeria, asociaţia şi-a suspendat orice activitate.
Din 1990, Asociaţia Cercetaşilor din România şi-a reînceput activitatea şi, în 1993, devine singura mişcare cercetăşească din România reacceptată de WOSM la cea de-a treizeci şi treia Conferinţă Mondială a Mişcării Cercetăşeşti.
În 1993 Asociaţia Cercetaşilor din România devine Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR).
În centrul activităţilor cercetăşeşti se află Promisiunea şi Legea.
Ştirea: „Sute de arbuşti dintr-o pădure plantată toamna trecută de copii, în comuna Popeşti-Leordeni, în cadrul proiectului Plantăm fapte bune în Pădurea Cercetaşilor, realizat de Cercetaşii României şi EcoAssist, au fost distruşi. Pe o porţiune de la margine s-a intrat cu buldozerul, iar alte câteva sute de puieţi au fost tăiaţi cu foarfeca (…)” m-a indignat. Supărat de fapta reprobabilă a Primăriei oraşului Popeşti-Leordeni, dar şi în contextul împlinirii a 105 a cercetăşiei în România, am discutat cu Emilia Bucioacă, lider în cadrul Centrului Local Dimăncescu, Unitatea VIP (Viteji-Inteligenţi-Puternici), despre acţiunea din Popeşti-Leordeni, dar şi despre cercetăşie, în general.

Reporter: Ce s-a întâmplat cu terenul unde cercetaşii au plantat copaci în toamnă?
Emilia Bucioacă: Cercetaşii participă cu toate resursele disponibile la împădurirea României. Aşa s-a întâmplat şi în toamnă. O acţiune unde au participat în jur de 1200 de cercetaşi şi părinţi, implicaţi în proiectul de împădurire din Popeşti-Leordeni. Acţiunea s-a desfăşurat într-o duminică şi a durat în jur de şase ore. În ciuda terenului foarte greu de săpat, cercetaşii au reuşit să planteze o întreagă Pădure a cercetaşilor. Acum, locul a fost total defrişat de Primăria Oraşului Popeşti-Leordeni. Iniţial, acolo fusese o groapă de gunoi, pe care tot noi am ecologizat-o şi apoi s-au plantat arborii. Pădurea cercetaşilor a rezistat aproximativ şase luni… Încercăm şi reuşim să ne axăm pe tot ce înseamnă natură, protejare şi ecologizare.

Reporter: Cercetaşii merg înainte, indiferent de greutăţi, indiferent că mediul sau oamenii sunt ostili.
Emilia Bucioacă: Organizaţia Naţională Cercetaşii României este bazată pe educaţie non-formală, care are la bază jocul, dar reprezintă nişte valori şi principii. În centrul activităţilor cercetăşeşti se află Promisiunea şi Legea. Astfel, atitudinea oricărui tânăr care poartă însemnul Promisiunii trebuie să reflecte cunoaşterea, înţelegerea şi aplicarea Legii Cercetaşului. Însemnele de Promisiune sunt de culori diferite, în funcţie de ramura de vârstă. Acestea sunt purtate o perioada limitată de timp, până la trecerea la o altă ramură de vârstă. Avem castori, între 5 şi 7 ani, apoi lupişori, 7-10 ani, 11-14 ani, temerari, 14-18 ani, exploratori, apoi seniorii şi liderii. Organizarea se face pe patrule.Patrula de cercetaşi îşi poate alege simbolul patrulei; suportul pentru simbolul patrulei este un fanion în formă de triunghi isoscel cu baza de 40 cm şi înălţimea de 25 cm. Fiecare patrulă de cercetaşi îşi poate alege propriul strigăt sau propria deviză. Patru până la nouă cercetaşi din aceeaşi grupă de vârstă formează o patrulă. Acesta este nucleul de bază al cercetăşiei. Motto-ul nostru este să lăsăm în urma noastră o lume mai bună, iar mobilizarea se face cu strigătul: Gata oricând! Adică ne mobilizam în orice situaţie. Ceea ce încercăm noi să facem la cercetaşi este să dezvoltăm personalitatea copilului sau tânărului, ţinând cont de nevoile lui, de dezvoltarea fizică şi intelectuală, de integrarea lui socială, şi de aceea ne axăm pe responsabilizarea cercetaşilor.

Reporter: Câte centre cercetăşeşti sunt la acest moment în Bucureşti, dar în ţară?
Emilia Bucioacă: În Bucureşti sunt în jur de 15 centre, iar la nivel naţional 75 de centre. Noi, liderii, încercăm să-i responsabilizăm pe tineri. Să ştie fiecare dintre ei ce înseamnă munca în echipă, să ştie să îşi facă un rucsac, să întindă sau să strângă un cort, să fie capabili să încropească un adăpost în pădure în mijlocul unei ploi torenţiale sau a unei zăpezi, să facă un foc de tabără. Lucrurile astea se învaţă în general într-unul din cele trei campuri anuale. Sunt campuri de trei zile, cu plecarea vinerea după-amiază până duminica seară. Cu trenul sau autocarul. Cu lupişorii se fac acţiuni mai uşoare, gen stabilirea temei capului, vizionare film, apoi creare cadru simbolic, excursie prin pădure de două, trei ore. Cu temerarii se merge mai mult pe traseu, cinci, şase ore pe zi. Se dau probe practice de confecţionare trepied ceaun sau uscător de lemne. Avem şi probe sportive la temerari: urcare şi coborâre în rapel. Avem şi curs de prim ajutor, orientare în pădure cu şi fără busolă şi multe altele. Important este ca, la sfârşitul fiecărui camp, cercetaşii să reuşească să depăşească nişte piedici, să fie capabili în viitor să se descurce singuri în pădure. Cercetaşii dau o mână de ajutor oriunde este nevoie. Şi chiar acum, după Paşti, plecăm cu temerarii la Braşov, unde un vechi cercetaş ne-a cerut ajutorul fizic şi financiar ca să ajutăm elevii defavorizaţi ai unei şcoli, cu haine, alimente, draperii şi altele. O altă acţiune caritabilă a fost vizitarea unui azil de bătrâni din Popeşti-Leordeni şi ajutarea acestora. Acolo am descoperit o fostă cercetaşă cu vârsta de 100 de ani. Ne-am mirat şi bucurat totodată de un aşa exemplu de longevitate. Cu alte cuvinte, cercetăşia este un mod de viaţă, un fel de a trăi frumos, de a fi tolerant cu ceilalţi, de a ajuta, de a face mişcare, de a iubi patria şi de a contribui prin acţiunile tale la zestrea pe care o laşi celor care vor veni după noi! (Ciprian C. VASILESCU)