Fapt divers sau fapt istoric?!

Se moşmondeşte acum un plan de guvernare, se moşeşte un guvern. Din păcate „fapte diverse”, deşi ar fi nevoie de „fapte istorice”! Când proiectezi ceva, ştii unde vrei să ajungi, ce iese din acel proiect. Îţi stabileşti ţinta şi mijloacele pentru a ajunge la îndeplinirea scopului. Cum vrem să fie România în 2030, 2040…? Ce ne trebuie pentru a trăi într-o ţară civilizată, bogată, curată, în pace? Cum procedăm? Cine va trăi în România anilor 2050? Cine o va guverna? Cine va trăi/munci/iubi atunci? Cum facem pentru a elimina prăpastia între dorinţă şi putinţă? Cum vom lichida actualele „fapte diverse” şi le vom înlocui cu fapte/întâmplări benefice, cu prosperitate, cu bucurie?!

Până la urmă, obiectiv, ce e viaţa individului dacă nu o înşiruire de „fapte diverse”?! Nu sunt decât puţine fapte pe care le ţinem minte, care ne marchează evoluţia, istoria individuală sau colectivă. În general, mulţi pun parcursul vieţii sub cupola destinului. „Aşa a fost să fie!” Fapte fericite şi fapte nefericite. Bucurii şi necazuri. Bucuriile ni se par normale, zăbovim mai mult asupra necazurilor. „Necazurile nu cad pe pietre” concluzionează înţelepciunea populară; dar această înţelepciune nu trebuie să ne conducă la resemnare. Fiecare dramă ascunde, în fond, aspecte deloc de „fapt divers”, aspecte negative, dure: lipsa educaţiei, hoţia, fărădelegea, minciuna, violenţa fizică şi de limbaj, lenea, lipsa omeniei, egoismul, zeflemeaua, fala, invidia, lăcomia, absenţa respectului, recunoştinţei, empatiei… Tragedia este că „necazurile nu cad pe pietre”, cad, de prea multe ori, pe copii. Şi cred că toţi suntem responsabili pentru tragediile copiilor, ale familiilor lor. Din familii lipsite de educaţie, de mijloace materiale decente, copiii nu au nicio şansă să evadeze prin mijloace proprii. Este rolul societăţii, al guvernanţilor, să-i ajute să înveţe ce înseamnă educaţia, hrana bună, curăţenia, respectul, încrederea, bucuria. Însăşi alocaţia de stat pentru copii ar trebui ajustată şi acordată cu discernământ şi însoţită de avertismente pentru părinţii care schimbă destinaţia ei, ca să mă exprim eufemistic, să nu spun direct: pentru băutură, în prea multe cazuri.

 „Fapt divers”? De ce sunt analfabeţi sau analfabeţi funcţionali copiii? De ce cad copiii în latrinele din fundul curţii? De ce ajung copiii în come etilice? De ce sunt bolnavi, slabi şi murdari copiii, flămânzi, desculţi şi goi, mai ales în mediul rural? De ce sunt obligaţi să muncească de la vârste fragede ca argaţi? De ce nu au copilărie? La întocmirea programului de guvernare, poate ar trebui să se ia în seamă răspunsurile la aceste întrebări. Par minore. Sunt Majore! Ar fi ca şi cum s-ar începe cu începutul.

…Poate ar trebui să devenim toţi elevi şi să începem cu alfabetul iubirii pentru cei neajutoraţi, copii şi bătrâni, să învăţăm să apreciem competenţa, cinstea, eroismul, abnegaţia, curajul… Întreaga societate ar trebui să învăţăm/reînvăţăm respectul. Aşa am deveni puternici, aşa ar dispărea tragicele „fapte diverse”. Aşa ar deveni actul de guvernare un „fapt istoric”. (Mioara VERGU-IORDACHE)