Conferinţa anuală a Societăţii Europene de Criminologie
Criminology goes East / Criminologia merge spre Est
• Conf. univ. dr. Aura Preda, de la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Administrative Bucureşti din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, a susţinut lucrarea „Repere privind istoria Victimologiei în România”.
În perioada 11-14 septembrie a.c. s-a desfăşurat la Bucureşti, conferinţa anuală a Societăţii Europene de Criminologie, având ca logo al manifestării „Criminology goes East”. Instituţia gazdă a fost Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, iar clădirea instituţiei a fost valorificată maximal pentru a găzdui peste 1000 de participanţi, veniţi din toate colţurile lumii. Lucrările susţinute au fost pregătite cu minuţiozitate, au suscitat întrebări, observaţii şi comentarii. Totodată, unele panel-uri, prin tematică, au atras atenţia şi au reunit puncte de vedere diverse, opinii ce au reflectat multiplele specializări ale profesioniştilor prezenţi.
Printre participanţi s-a numărat şi conf. univ. dr. Aura Preda, de la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Administrative Bucureşti din cadrul Universităţii „Spiru Haret” , care a susţinut lucrarea „Repere privind istoria Victimologiei în România”. Conf. univ. dr. Aura Preda predă in cadrul facultăţii disciplinele „Criminologie” şi „Drept execuţional penal”. Unul dintre elementele obiectului de studiu al „Criminologiei” îl reprezintă victima, un actor aproape uitat al proceselor penale şi politicilor aferente, până nu demult.
Lucrarea susţinută face referire la „părintele Victimologiei”, avocatul penalist român cu origini evreieşti, Benjamin Mendelsohn. Prin definiţiile date, în anii 1937-1950, atât victimei, cât şi Victimologiei, prin clasificarea victimelor în funcţie de relaţia cu infractorul, prin chestionarul de 300 întrebări conceput şi aplicat infractorului pentru a ajuta pregătirea pledoariei şi a înţelege mai bine cum se poate preveni criminalitatea, fondatorul Victimologiei îşi justifică actualitatea.
Prezentarea a continuat cu autori români care au preluat unele idei, concepte, clasificări, factori analizaţi de Benjamin Mendelsohn, dar şi cu alţii, care au fost şi sunt preocupaţi de problematica victimelor / victimizării (teoreticieni şi practicieni, Tudorel Butoi, Ştefan Prună, Dalina Groza, Mihai Hotca etc).
Apoi, s-a prezentat situaţia disciplinei Victimologie la nivelul facultăţilor din România (ce universităţi, profilul, denumirea materiei şi programele).
La sfârşitul expunerii, a fost prezentată Societatea Română de Victimologie, înfiinţată de cadre didactice de la Universitatea Spiru Haret în luna iulie 2022. Totodată, a fost adresată celor prezenţi invitaţia la cea de-a V-a Conferinţă Naţională cu participare internaţională, care va avea loc în zilele de 29 noiembrie (în limba română, două secţiuni) şi 30 noiembrie (în limba engleză).
Următoarea Conferinţă anuală a Societăţii Europene de Criminologie, aşteptată cu nerăbdare, va avea loc la Atena, în perioada 3-6 septembrie 2025.
Ce frumos!. Doamna conf.univ.dr. Aura Preda a purtat în fiecare zi altă ie, astfel încât să fie vizibilă apartenenţa la cultura locală.