Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Administrative Bucureşti

Împreună cu lector/expert univ.dr. Florin MACIU, profesor asociat la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Administrative Bucureşti din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, vă invităm să vă exprimaţi opiniile cu privire la:

O altă variantă în locul revenirii la serviciul militar obligatoriu (II)

I – B. Referitor la amendamente aduse legislaţiei şi propuneri ori proiecte pentru optimizarea regulilor privind rezerva voluntară

I – B.1. Suntem de acord cu toate încercările armatei de a completa şi modifica legislaţia privind rezerva voluntară. Chiar le susţinem. Nu încercăm să criticăm nimic şi nici măcar nu am studiat adânc ultimele iniţiative în acest sens, pentru că avem convingerea că, din anumite motive, cei care ar fi responsabili pentru construirea lor nu au nevoie de păreri venite din zone neacoperite de autoritatea lor. Am văzut, în schimb motivaţia acestor viitoare schimbări şi achiesăm în totalitate la două idei, fiindcă ţin de bunul simţ: 1 – cu o remuneraţie necorespunzătoare nu poţi avea resurse umane adecvate în sfera apărării, nici în activitate nici în rezervă, atât cantitativ cât şi calitativ; 2 – nu poţi obţine rezultatele scontate, chiar şi după ce ai cantitatea şi calitatea necesară, conform exigenţelor, dacă forţele umane respective nu au şi dotarea cu echipamentele, tehnica, armamentul şi materialele cele mai bune.

Susţinem cizelarea, perfecţionarea legislaţiei şi, în general, eforturile de rectificare, retuşare, remediere a deficienţelor unor acte normative, mai ales că lumea evoluează şi trebuie să ţii pasul, adaptându-te la noile oportunităţi, dar şi la actualele riscuri şi vulnerabilităţi. Am fi fost bucuroşi să aflăm că o parte din banii obţinuţi din drepturile salariale ale celor care se oferă ca rezervişti este condiţionată de începerea/continuarea/terminarea unor studii superioare sau de un nivel superior celor pe care le are cel în cauză. Ziceam şi noi, expunându-ne glumelor celor care cunosc povestea croitoraşului Fraţilor Grimm care îşi scrisese pe centură şapte dintr-o lovitură.

I – B.2. Concluzia noastră, pe scurt: o astfel de lege este necesară, dar corespunde unor obiective limitate şi presupune, a priori, anumite deficienţe insurmontabile.

I – B.2.1. Este necesară legea, zicem noi, în situaţii ce presupun operaţii militare de mai mică anvergură: de ajutor umanitar, de menţinere a păcii sau de impunere a ei, de recuperare etc. sub egida oricărei entităţi recunoscute internaţional şi corespunzător reglementărilor internaţionale şi/sau ale intereselor României. În acest gen de acţiuni, putem completa unităţile ori subunităţile planificate (sau nu) a fi trimise cu forţe din rezervă, în loc să recurgem la descompletarea altor formaţiuni active şi fără să ne temem că nu vom fi capabili să ne executăm misiunea.

I – B.2.2. Are limitele ei acest gen de lege, oricât de perfecţionată ar fi ea şi în orice conjunctură privind dotarea şi pregătirea personalului în activitate şi rezervă ar funcţiona. Atunci când scenariul ajunge la posibilitatea ca situaţia să privească menţinerea integrităţii teritoriale, a independenţei ţării etc, această lege nu este de ajuns. Să ne gândim o clipă numai la ceva asemănător Primului Război Mondial, când Bucureştiul fusese ocupat şi se semnase un tratat care aştepta ratificarea ori chiar la ceva mai rău. Veţi spune că, atunci, va intra în vigoare conscripţia, conform legii. Există, deja, păreri că ar fi prea târziu. Pentru un astfel de scenariu, vom prezenta opinia noastră.

Până atunci, iată de ce credem că o lege a rezervei voluntare, fie şi cea mai bună de pe globul pământesc, nu va fi suficientă:

Chiar dacă vor da dovadă de o disciplină spartană şi se vor prezenta la datorie fără să crâcnească, rezerviştii voluntari, selecţionaţi din timp şi plătiţi, nu vor fi suficienţi. Fără a încerca să fim cinici, realitatea ne arată că pierderi de sute sau mii de oameni se pot întâmpla într-un interval scurt de timp.

Se poate crea şi o stare de spirit negativă, potrivit căreia o parte din rezerviştii voluntari dar şi din ceilalţi rezervişti să considere că sunt sacrificaţii naţiunii care a profitat de ei când au fost prinşi la ananghie ca să îi poată trimite mai târziu la moarte sigură, în timp ce favorizaţii sorţii, mulţi şi cu nimic merituoşi, au parte de huzur. Toţi rezerviştii vor gândi că apărarea patriei este o îndatorire fundamentală pentru oricare cetăţean român şi nu vor înţelege de ce unii să fie obligaţi să o îndeplinească, iar alţii, perfect apţi, să fie scutiţi.

Nu în ultimul rând, aliaţii noştri vor dori, probabil, să se convingă, înainte de a ne sări în ajutor, aşa cum am face şi noi, că românii chiar au ca deziderat vital păstrarea independenţei şi integrităţii şi au luat toate măsurile necesare pentru acest ţel, fără să mai aştepte ca evenimentele internaţionale să încline situaţia de partea noastră.

Pentru un astfel de scenariu, spunem noi, este necesar să se adopte, din timp, o măsură care nu este serviciul militar obligatoriu.

I – C. Referitor la serviciul militar obligatoriu şi reintroducerea lui în România.

I – C.1. Într-o ordine de idei, ne punem o întrebare. Am renunţat la serviciul militar obligatoriu acum mai bine de cincisprezece ani şi acum ne sucim?

I – C.1.1. Pe de o parte, ştim că mulţi vor răspunde afirmativ din toată inima. Au probabil argumentele lor, care nu sunt deloc slabe. În popor se spunea că după stagiul militar obligatoriu devii bărbat, iar poporul este, câteodată înţelept. Când soliciţi ceva unui adult care a făcut armata obligatorie, acesta se va uita să vadă ce mijloace are să îndeplinească, la parametri cât mai buni, cererea, nu va căuta scuze, ca să se derobeze. Nu vei vedea unul ca el că se opreşte să discute cu un prieten fix în uşa de la un supermarket. Vei constata că ştie să apuce o mătură, că nu îl sperie o grămadă de vase nespălate, că nu fentează viaţa, în general, pentru că, în subconştient, probabil, i s-a format convingerea că nu se poate, chiar dacă merge o dată, de două ori. A înţeles importanţa punctualităţii, iar fără să fie un altruist convins, ajută un prieten şi ştie să răspundă la un apel civic. Ştie mai bine ca alţii ce înseamnă să fii responsabil.

I – C.1.2. Pe de altă parte, avem reversul. Dă-i unui om putere şi abia atunci poţi constata cine este. Sub instituţia serviciului militar s-au comis abuzuri. Nu de trecut cu vederea, ci incalificabile şi incompatibile cu umanitatea, dacă vrem să fim serioşi. Cei mai duri au suportat, cei cu suflet de artist nu prea. Au rămas cu sechele pe care ni le mărturisesc şi care se manifestă şi acum. În paranteză, fie spus, îmi aduc aminte că, în unitatea militară unde am lucrat prima dată, cu puţin timp înainte, satisfăcuse stagiul militar Ion Olteanu, unul dintre chitariştii faimoşi ai rockului românesc, membru, între altele, al formaţiei Iris, la începuturi. Nu am vorbit niciodată cu el, dar nici n-am auzit să se plângă de armată. El, probabil, a fost norocos, dar îl ajuta şi fizicul. Sunt tare curios ce ar spune acum.

Pe lângă cele enunţate mai sus, adăugăm alte raţionamente temeinice care au condus la suspendarea obligativităţii serviciului militar. Costul ridicat al hrănirii, echipării şi cazării militarilor în termen chiar dacă toate aceste lucruri erau mult sub un standard normal de viaţă. Deteriorarea tehnicii de luptă, până să înveţe s-o folosească recruţii. Şi când învăţau, treceau la vatră şi veneau alţii s-o ia de la început. Vă imaginaţi ce s-ar petrece cu tehnica de astăzi, plătită cu greu? Ne-am mai ocupat de aceste lucruri şi am atins mai multe probleme dintre care unele au rezolvări dificile.¹ Ne este sănătos şi nici eficient, din mai multe puncte de vedere, ca, de câte ori uiţi de ce ai luat o decizie la care ai lucrat ani de zile, s-o iei de la capăt cu situaţia anterioară ca să-ţi aduci aminte elementele fundamentale. Ele sunt scrise undeva sau pot fi descoperite, fără să reiei experimentul la scară naţională.

Ce faci cu un militar adus cu forţa în armată? Îl trimiţi să moară peste hotare? Ori am uitat că majoritatea covârşitoare a misiunilor periculoase de astăzi se desfăşoară peste hotare!? Iată genul de întrebări la care nu pot răspunde concludent şi pertinent nici cei mai fanatici susţinători ai serviciului militar obligatoriu.

I – C.2. În altă ordine de idei, avem o altă întrebare pe care o punem folosind eufemisme, ca să nu deranjăm prea mult. Câţi dintre tineri ar savura să doarmă într-un dormitor comun, în care au dreptul, ştiinţific determinat, la câţiva metri cubi de aer, la condiţii precare de cazare şi un program fixat conform unui regulament, unde, din 24 de ore, descoperi că ai maxim o oră de timp liber, când poţi primi ordin să cari lăzi, să sortezi cartofi etc. Unde se dă stingerea la 21 30 şi deşteptarea la 05 30. Unde în cinci minute trebuie să fii în curte, echipat conform ordinului, alergând dimineaţă de dimineaţă kilometri în formaţie şi executând alte exerciţii de înviorare, indiferent de starea vremii. Unde intri în coloană ca să mănânci o hrană precară şi unde, până să iei prima înghiţitură, rişti să fi scos afară de încă trei ori fiindcă nu ai tropăit cum trebuie.

Înşiruirea de împrejurări neplăcute, care se pot repeta zi de zi timp de un an poate continua la nesfârşit. Cui i-ar plăcea să iasă în oraş într-o învoire numai câteva ore, o dată la câteva săptămâni, şi numai dacă merită şi poate fi inclus în procentajul mic admis să beneficieze de aşa ceva? Câţi ar îndura să nu treacă niciodată pe acasă, în această perioadă?

Şi toate acestea, în epoca telefonului mobil, a carnetului de conducere mai preţios decât diploma de bacalaureat, a internetului unde fiecare poate populariza orice², a exacerbării drepturilor personale, a avocaţilor înfometaţi, a ştirilor care fac din ţânţar ceva nemaivăzut, a tinerilor de bani gata, cu părinţi dispuşi să cumpere o unitate întreagă?

Dacă ne întrebaţi pe noi, în acest mediu, fără niciun fel de exagerare, până şi instituţia poziţiei drepţi ar trebui reglementată prin lege. Una este să consimţi ceva şi alta este să fii obligat. Iar accesul la justiţie este unul dintre puţinele drepturi fundamentale absolute, iar Curtea Constituţională veghează. Nu mai vorbim despre avocaţii vigilenţi, reporterii obligaţi de deontologie să prezinte populaţiei adevărul, precum şi de avertizori, organizaţii neguvernamentale care se vor hrăni suculent din acest subiect.

Şi abia am început. Mai există multe impedimente de menţionat pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Dar am obosit cu toţii şi, probabil, că am şi înţeles (unii, nu toţi).

Mai există cei care vor spune că stagiul militar obligatoriu se va desfăşura altfel, în aceste zile. Răspuns: 1 – firea umană nu se schimbă în câţiva ani. Metehnele rămân şi apar altele noi³. Nu ne obligaţi să ni le imaginăm şi să le aşternem pe hârtie. 2 – dacă schimbăm principiile şi regulile, nu mai vorbim de serviciu militar obligatoriu ci despre un simulacru. Chiar dacă am mai avut în istorie episoade în care ne-am furat căciula, noi zicem să nu exagerăm. Vom compromite disciplina militară şi armata. Chiar aşa; prea ajunsese sus în sondaje! Orice compromis va afecta nu numai prestigiul armatei dar şi pregătirea militară a celor în cauză. Ori îi înveţi pe recruţi ce înseamnă viaţa dură, fiindcă despre asta este războiul, ori te prefaci şi, când va fi nevoie să-i trimiţi să înfrunte moartea, vei avea surprize nu extrem de neplăcute, exprimarea este prea gingaşă. Vor fi surprize care vor pune România sub semnul întrebării (chiar şi acum am reuşit să folosim termeni eleganţi).

I – D. Ce ştim despre serviciul militar în alte ţări.

La nivel internaţional⁴, există state unde acţionează conscripţia. În timp de pace, cetăţenii eligibili sunt luaţi în evidenţă şi pot fi chemaţi la arme sau, mai ales când este pace, nu.

Serviciul militar poate exista şi sub forma de serviciu obligatoriu de jure – potrivit legii, cetăţenii eligibili pot fi chemaţi la arme, dar nu este nevoie, fiindcă există destui voluntari.

Serviciul militar poate fi şi obligatoriu selectiv. Sistemul presu-pune numai recrutarea unora dintre cei eligibili, la întâmplare ori cu un scop (de a completa nevoia de personal sanitar, de exemplu).

Bineînţeles, identificăm state unde sistemul este bazat numai pe voluntariat, dar şi combinaţii ale formelor arătate până acum.

Probabil că există şi altfel de sortări, grupări, clasări ale formelor de serviciu militar. Considerăm că nici România nu este plasată foarte corect, potrivit sursei pe care ne bazăm. Nu ştim a cui este greşeala. Cert este că noi considerăm că, întotdeauna, este bine să avem la dispoziţie dreptul comparat, dar că, în primul rând, trebuie să analizăm şi să identificăm soluţia cea mai bună la situaţia noastră specifică, necesar a fi rezolvată, nu să încercăm să schimbăm realitatea existentă ca să se potrivească unui model. Dacă, în final, rezolvarea noastră corespunde, este în armonie sau concordă cu unul dintre modelele avute la dispoziţie (şi din care ne-am inspirat), este altă poveste.

Iată, în continuare, ce propunem noi.

II. Pregătirea premilitară obligatorie a tinerilor, nu stagiu militar obligatoriu

Pentru cine se grăbeşte, ar putea însemna acelaşi lucru. Opinia noastră este că există deosebiri esenţiale.

Pregătirea premilitară obligatorie se va petrece, potrivit programei de învăţământ, în principal, în timpul nivelului gimnazial şi al celui liceal.

Elevii, băieţi şi fete, nu vor depune jurământ militar şi nu vor suferi nicio consecinţă penală, contravenţională sau chiar disciplinară, în plus, faţă de sancţiunile la care sunt expuşi astăzi. Nu vor fi evaluaţi la anumite probe specifice, cum ar fi instrucţia tragerii sau pregătirea fizică, ci numai vor participa la ele. Pregătirea va necesita un număr redus de ore, nu se va desfăşura în anii de început, când elevul se acomodează cu noua realitate, şi nici în anii terminali, când accentul se pune pe pregătirea la materiile la care se dau examene pentru obţinerea diplomelor.

Nu se va diminua numărul de ore alocat unei discipline, profesorii nu vor avea de suferit, nu le va creşte răspunderea şi nu vor trebui să se pregătească în alte domenii. Nu vor exista cheltuieli suplimentare semnificative; nici măcar vacanţele nu se vor scurta din această cauză.

Va fi nevoie de schimbări minime în legislaţie şi de o colaborare coordonată, colegială, între ministerele şi alte autorităţi care au trupe în subordine şi alcătuiesc, împreună, forţele armate ale României, pe de o parte, şi Ministerul Educaţiei, pe de altă parte.

Vom avea, în scurt timp, un tineret iniţiat în problematica apărării, mai conştient, şi se vor rezolva altfel anumite probleme organizatorice.

II – A. De ce această schimbare ar fi legitimă?

Am voit un plan nou, poate o strategie inedită, pentru o Românie educată. Plecând de la premisa că şcoala trebuie să pregătească tinerii pentru viaţă, de ce nu ne-am gândi şi la o pregătire pentru apărare adusă, din fundal, într-un plan mai apropiat, mai vizibil. La urma urmei, fără a spune ceva nou, dacă vrei să înveţi şi să trăieşti româneşte, trebuie să ai o ţară românească. Ca să o ai, trebuie să ai cunoştinţele minime necesare în domeniul abordat de noi acum, măcar pentru ca să înţelegi despre ce se discută. Între noi, fie vorba, chiar dacă am trăi într-o lume ideală, o lume a păcii între popoare, tot vom avea războaiele noastre în interior. Întrebaţii pe americani, unde, într-un an, au murit mai mulţi oameni în Chicago decât în Irak⁵. De ce să ne lăsăm surprinşi? Nu este mai bine să fim pregătiţi?

Avem nevoie şi pe timp de pace de militari (incluzând jandarmi, pompieri, luptători anti-tero) şi poliţişti care să-şi (re)cunoască vocaţia încă din şcoală. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, care nu vor simţi această chemare, nu pledăm ca ei să devină ceea ce unii denumesc vigilante (persoană care investighează şi pedepseşte pe infractori, fără autoritate legală); am dori, numai, să sperăm că, într-o situaţie dificilă pentru cei din jur, primul gând va fi cu ce pot ei să ajute, nu să scoată la repezeală aparatul de filmat.

Vor exista indivizi care vor susţine că, astfel, tinerii vor fi pregătiţi să devină asasini. Am avea un potop de argumente să-i contrazicem, dar preferăm să-i rugăm să citească o anecdotă care circulă pe internet despre un general (australian se pare) şi o reporteriţă⁶.

Amatorii de exagerări vor afirma că se doreşte militarizarea societăţii ori că această schimbare este un atentat la democraţie sau orice altceva care sună sforăitor şi îţi dă ocazia să fi băgat în seamă. Noi ne bazăm pe analiştii oneşti, pe adevăraţii experţi în problemele societăţii şi, nu în ultimul rând, pe bunul simţ al poporului. Tragerile se vor efectua, în principal, în poligoanele forţelor armate, cu armament, materiale, muniţie, instructori puşi la dispoziţie de către acestea, dar aici se va opri totul. Elevii vor pleca acasă. Unele cadre militare vor veni în şcoli, dacă sunt invitate, conform protocoalelor încheiate, dar după o prezentare scurtă a unei tematici vor pleca la treaba lor.

Alţii este posibil să caute nod în papură şi să observe jumătatea goală a paharului, susţinând că obiectivul nu va fi atins pentru că mulţi tineri renunţă la şcoală. Nu ne-am propus să rezolvăm cu această ocazie şi abandonul şcolar. Putem, însă, împreună, să găsim soluţii. Oricum, zicem noi, va fi mai bine ca acum şi poate că această mini-pregătire militară îi va determina pe cei în cauză să se întoarcă la învăţătură.

Mai facem o precizare: nu propunem posibilitatea recrutării obligatorii a fetelor în armată. Considerăm, însă, că este corect să cunoască şi ele minimul necesar în domeniul apărării şi credem că experienţa va fi savurată. Tratamentul egal s-ar putea să fie benefic pentru toţi participanţii.

Vom trage anumite concluzii la sfârşit, dar subliniem că această concepţie pleacă de la o idee ce poate fi optimizată. (Florin MACIU)

1 Florin Maciu, Regimul juridic al stărilor excepţionale. Dictatura constituţională la intersecţia cu democratizarea armatei, Universul Juridic, Bucureşti, 2011

2 Armand Maciu, „Prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private – aspecte jurisprudenţiale – cazul Buivids (lucrare prezentată în cadrul sesiunii ştiinţifice comune a Cercului de Dreptul Uniunii Europene şi Cercului de Drept Interaţional Public, cu tema „Dreptul omului în dreptul internaţional şi dreptul Uniunii Europene”, Universitatea Nicolae Titulescu Bucureşti, 9 decembrie 2020, precum şi la conferinţa internaţională Constant, ediţia a XI-a, Universitatea Nicolae Titulescu Bucureşti, 14 mai 2021)

3 Nu suntem psihologi. Cu gândul că poate greşim profund, îndemnăm, totuşi, pe cei ce doresc să se documenteze, să citească despre Experimentul Stanford din 1971. Există şi câteva filme artistice pe această temă, dar nu vrem să deturnăm ideea de la care am început să scriem articolul

4 https://worldpopulationreview.com/country-rankings/countries-with-mandatory-military-service, consultat la 13 aprilie 2024

5 Se puteau da alte exemple, dar am fost inspiraţi de filmul Chi-Raq (2015), regizat de Spike Lee, cu Wesley Snipes

6 Real Interview with General Cosgrove, https://www.ebaumsworld.com/jokes/real-interview-with-general-cosgrove/707924/, consultat la 15 aprilie